Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Motivul pentru care peste 80 de case au fost demolate de un dezvoltator imobiliar

19 ian. 22:30   Externe
2393 0

Un dezvoltator imobiliar din Marea Britanie a început demolarea a 83 de case pe care abia le construise într-un complex imobiliar din apropiere de Cambridge, relatează BBC.

Decizia vine după ce au fost descoperite defecte grave la fundațiile acestora.

Dezvoltatorul imobiliar Barratt and David Wilson Homes Cambridgeshire a declarat că demolarea va dura 14 săptămîni și că încearcă să minimizeze „impactul asupra comunității existente și asupra mediului”.

Un purtător de cuvînt al companiei a precizat că nu au fost găsite probleme la niciuna dintre celelalte case. Probleme legate de fundațiile caselor construite în faza a doua a proiectului imobiliar au fost descoperite în iunie 2023, iar permisiunea de a le demola a fost acordată în decembrie. Probleme legate de fundații au fost găsite în case construite în a doua dintre cele patru faze ale proiectului imobiliar care va avea în total peste 1.500 de case, Niciuna dintre casele afectate nu a fost dată în folosință, transmite Noi.md cu referire la digi24.ro.

Un purtător de cuvînt a spus că, deși 36 aveau deja acoperișul montat, acestea nu erau „complet finisate”. Celelalte 47 de case se aflau în diferite stadii de construcție, iar unele erau încă în „etapa de fundație”, a spus el pentru BBC. Deja, undele dintre casele cu probleme au fost puse la pămînt. „Totul a început în primăvara anului 2023 și apoi brusc totul s-a oprit... pentru că au fost probleme cu fundațiile”, a spus Graham Steed, care locuiește în complexul Darwin Green de peste 3 ani.


Întrebat dacă este îngrijorat pentru propria sa casă, el a spus: „Da, provoacă o oarecare îngrijorare”. Totuși, el a adăugat că prieteni ai săi constructori și arhitecți i-au spus că dacă nu a observat crăpături, casa lui probabil nu are probleme de structură.

Cu toate acestea, el a adăugat că el și partenerul său „nu sunt încîntați” să locuiască în apropierea unui șantier de demolare . „După ce am descoperit că au existat probleme cu fundațiile la un număr limitat de case neterminate și neocupate, vara trecută, demolarea acelor case a început acum”, a precizat Adrian Jarman, director de operațiuni pentru Barratt and David Wilson Homes Cambridgeshire.

„Lucrul important acum este să ne asigurăm că acest proces are un impact cît mai mic asupra comunității existente și asupra mediului. Au fost amenajate stații de monitorizare pe tot terenul pentru a înregistra zgomotul și vibrațiile, am ridicat panouri de protecție și vom folosi apă pentru a controla praful”, a adăugat el.

„De asemenea, dorim să desfășurăm lucrările în mod sustenabil, așa că vom recicla cît mai mult material posibil, inclusiv gresie, uși, ferestre și echipamente de bucătărie”, a mai spus Jarman. Un purtător de cuvînt al companiei a adăugat că garanția obișnuită, de 10 ani, pentru casele nou-construite a fost extinsă la 25 de ani pentru casele din complexul imobiliar.

3
1
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?