X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Meteorologii anunță ploi în mare parte din teritoriul Greciei, după cea mai secetoasă lună iunie de după 2006

3 iul. 18:30   Externe
2242 0

Grecia va avea parte de ploi mult aşteptate în a doua parte a acestei săptămîni, după ce ţara mediteraneeană s-a confruntat cu cea mai secetoasă lună iunie de după anul 2006, informează DPA.

Serviciul de prognoze meteorologice din Grecia a anunţat miercuri că precipitaţiile vor acoperi mare parte din teritoriul elen în cursul zilei de joi, iar în unele regiuni se vor înregistra furtuni violente şi grindină. Precipitaţiile ar trebui să se încheie pînă vineri, scrie Agerpes.

Ploile sînt necesare în regim de urgenţă pentru a umple rezervoarele de apă ale Greciei şi pentru a iriga terenurile agricole după o secetă prelungită. Capitala ţării, Atena, înregistrează de obicei o medie de 21 mililitri de precipitaţii în luna iunie, dar, în acest an, a fost lipsită de ploi în ultimele cinci săptămîni.

Alte regiuni au rămas şi ele fără precipitaţii în ultima lună, inclusiv oraşul Sparta din Peninsula Peloponez, care se aşteaptă de obicei la o medie de 35 de mililitri de precipitaţii. Deşi precipitaţiile prognozate sînt aşteptate cu nerăbdare în Grecia, autorităţile elene şi-au exprimat îngrijorarea că furtunile ar putea provoca incendii de pădure dacă fulgerele lovesc zone uscate, aşa cum s-a întîmplat marţi în oraşul Kozani din nordul ţării. În alte zone, există temeri legate de inundaţii, în cazul în care solul uscat nu va putea să absoarbă precipitaţiile abundente.

3
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?