X 
Cutremure stiri: 504

Locuitorii din Sudja și raionul Sudja cer deschiderea unui coridor umanitar

17 sep. 10:30   Externe
4063 0

Rudele locuitorilor din orașul Sujda și raionul Sudja din regiunea rusă Kursk au adresat o scrisoare președinților Rusiei și Ucrainei, precum și ombudsmanilor celor două țări, cerîndu-le să organizeze un coridor umanitar și să înceapă negocierile privind evacuarea oamenilor.

„Noi, rude ale persoanelor care s-au aflat pe teritoriul ostilităților, vă solicităm să facilitați organizarea rapidă a unui coridor umanitar pentru evacuarea civililor. Solicităm oficialilor din Federația Rusă și Ucraina să înceapă negocierile privind evacuarea”, scriu autorii scrisorii.

Aceștia notează că, potrivit datelor neoficiale, mii de persoane rămîn în raionul Sudja, unde forțele armate ucrainene desfășoară o operațiune militară. Inclusiv în partea din regiunea Kursk controlată de armata ucraineană, unde au rămas cel puțin 698 de civili, majoritatea persoane în vîrstă, care nu au avut timp să plece.

Autorii scrisorii reamintesc Convenția de la Geneva, care obligă statele să protejeze civilii de acțiunile militare, și notează, de asemenea, că, la 15 august, Iryna Vereshchuk, care era pe atunci viceprim-ministru în guvernul ucrainean, a declarat că Kievul era pregătit să deschidă un coridor umanitar pentru locuitorii din regiunea Kursk, atît spre Ucraina, cît și spre Rusia. Ea a mai precizat că partea ucraineană așteaptă o solicitare oficială din partea Federației Ruse.

Petiția adresată lui Vladimir Putin, Vladimir Zelenski a fost semnată de aproape 200 de ruși ale căror rude au rămas în partea din regiunea Kursk ocupată de FAU.

14
0
0
4
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав