X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4059

Lansarea capsulei spaţiale Boeing Starliner şi a primilor săi astronauţi a fost amînată

7 mai. 22:31   Externe
1430 0

Primul zbor cu echipaj uman al capsulei spaţiale Starliner a companiei Boeing a înregistrat un nou eşec.

Decolarea Starliner către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care a suferit deja o întârziere de câţiva ani, a fost anulată luni, cu doar două ore înainte de lansarea programată, ca urmare a unei probleme tehnice, transmite AFP.

O anomalie a fost identificată la o supapă a rachetei Atlas V care urmează să propulseze capsula Starliner pe orbită, a anunţat constructorul lansatoarelor, grupul United Launch Alliance (ULA).

"Echipajul nu s-a aflat niciodată în pericol", a într-o conferinţă de presă Tory Bruno, şeful ULA, un joint venture între Boeing şi Lockheed Martin.

ULA a precizat că o nouă tentativă de lansare, în funcţie de analizele efectuate de echipele sale, ar putea avea loc cel mai devreme vineri.

"Echipele au nevoie de mai mult timp pentru a realiza o evaluare completă. Vizăm o nouă tentativă cel mai devreme vineri, 10 mai", a transmis ULA pe reţeaua socială X.

Astronauţii americani Butch Wilmore şi Suni Williams erau programaţi să decoleze luni seara de la baza Cape Canaveral din Florida, Statele Unite.

Pregătirile au decurs iniţial fără probleme, racheta fusese umplută cu combustibil, vremea era ideală, iar astronauţii erau instalaţi în scaunele lor. Însă, după amânarea lansării, ei au fost nevoiţi să se întoarcă la bază.

În cazul unei reuşite a acestei misiuni finale de testare, capsula Boeing se va alătura clubului foarte restrâns al vehiculelor spaţiale care au transportat fiinţe umane.

Gigantul industriei aerospaţiale trebuie să demonstreze că Starliner este sigură înainte de a începe misiunile regulate către şi dinspre ISS - cu patru ani în urma SpaceX.

Pentru NASA, care a comandat acest vehicul în urmă cu zece ani, miza este, de asemenea, mare: a avea încă o capsulă, pe lângă cea a SpaceX, pentru a transporta astronauţii americani ar trebui să permită o mai bună reacţie la "diferite scenarii de urgenţă", spre exemplu în cazul a unei probleme pe una dintre nave, a subliniat Dana Weigel, responsabilă cu programul ISS.

- Serii de eşecuri -

Succesul acestei misiuni ar fi mai mult decât binevenit şi pentru compania Boeing, care se confruntă cu probleme de siguranţă la avioanele sale şi al cărui program de dezvoltare Starliner s-a transformat într-o saga marcată de surprize neplăcute şi de amânări succesive, notează AFP.

În 2019, în timpul unui prim test fără echipaj uman, capsula nu a putut fi plasată pe traiectoria corectă şi s-a întors fără a ajunge la ISS.

Apoi, în 2021, în timp ce racheta se afla pe rampa de lansare pentru o nouă tentativă, o problemă la supape, de data aceasta la capsulă, a condus la o nouă amânare.

Capsula fără echipaj uman a reuşit în cele din urmă să ajungă la ISS în mai 2022.

Boeing a sperat apoi să poată efectua primul său zbor cu echipaj uman în acelaşi an. Însă, problemele descoperite târziu, în special la paraşutele care frânează capsula în timpul revenirii acesteia în atmosfera terestră, au provocat din nou întârzieri.

Odată ce capsula Starliner devine operaţională, NASA intenţionează să alterneze între zborurile SpaceX şi Boeing pentru a-şi transporta astronauţii la bordul ISS.

După retragerea ISS, în 2030, cele două capsule ar putea fi utilizate pentru a transporta echipaje umane către viitoarele staţii spaţiale private.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?