Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Italia, afectată de un val de căldură

17 iun. 21:32   Externe
2321 0

Italia se confruntă cu primul val major de căldură din această vară, în cadrul căruia un anticiclon de origine africană va face temperaturile să depăşească pragul de 40 de grade Celsius.

Această valoare termică este cu 10 grade Celsius peste media sezonieră, a anunţat meteorologul Antonio Sano, fondatorul site-ului www.iLMeteo.it, care a prezis că valul de căldură sahariană "va cuceri în curînd întreaga ţară".

Luni şi marţi, a prognozat Antonio Sano, termometrele vor indica temperaturi de 32-34 grade Celsius în partea central-nordică a Italiei şi peste aceste valori în Puglia (Apulia), Sicilia şi Sardinia. "Apoi, de miercuri pînă vineri, va urma o nouă intensificare a căldurii", a adăugat meteorologul italian.

Mercurul va urca în termometre pînă la 39°C-40°C la Roma, Napoli, Terni, Macerata, Florenţa, Forli şi Ferrara, valorile termice urmînd să ajungă la 42°C-44°C în zone din Sardinia şi Sicilia.

Pe parcursul weekendului următor, "anticiclonul îşi va pierde din intensitate", a precizat Antonio Sano, "cu primele ploi foarte puternice în nord şi cu o scădere generală a temperaturilor în toate regiunile".

Plajele au fost aglomerate în weekendul trecut, în condiţiile în care numeroşi italieni au căutat un refugiu din cauza căldurii, şi se aşteaptă ca ele să devină încă şi mai aglomerate în această săptămînă odată cu creşterea temperaturilor şi cu începerea vacanţei şcolare.

0
0
0
4
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?