X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Grecia introduce săptămîna de lucru de șase zile

17 iun. 19:30   Externe
3595 0

Anul trecut, Parlamentul Greciei a aprobat o nouă Lege a Muncii, care introducea săptămîna de lucru de șase zile și un program de lucru flexibil. Guvernul a susținut că noua lege este o modalitate de combatere a muncii nedeclarate.

Noua lege permite lucrătorilor cu normă întreagă să aibă un al doilea loc de muncă cu jumătate de normă și să lucreze pînă la treisprezece ore pe zi. Cu alte cuvinte, aceasta se ridică la șaizeci și cinci de ore pe săptămînă (săptămînă de cinci zile) sau șaptezeci și opt de ore (săptămînă de șase zile).

Angajatorii vor putea să ofere noilor lucrători o perioadă de probă de pînă la șase luni și să-i concedieze în primul an fără compensație sau preaviz, dacă nu se convine într-un alt mod, notează Noi.md cu referire la gandul.ro.

Inițiativa inovatoare are scopul de a răspunde lipsei acute de muncitori specializați în diverse sectoare ale economiei grecești.

Astfel, începînd cu data de 1 iulie, angajații vor avea opțiunea de a lucra mai mult decît standardul tradițional de cinci zile pe săptămînă. A șasea zi de muncă va viza, în special, companiile din sectorul industrial, care au o linie de producție continuă.


Programul de 6 zile poate fi decis, în cazuri excepționale, și în companiile private unde este un volum mare de muncă.

1
1
2
0
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?