X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4160

Germania reintroduce controalele la frontierele terestre

9 sep. 21:51   Externe
3 ore in urma 645 0

Ministrul de interne german, Nancy Faeser, a dat dispoziţie să fie reluat controlul paşapoartelor la toate frontierele terestre, în tentativa de reducere drastică a numărului de persoane care intră în ţară fără viză, au declarat luni surse guvernamentale pentru agenţia dpa, preluată de Agerpres, citată de digi24.ro.

Potrivit surselor, Faeser a informat Comisia Europeană despre această măsură.

Controalele la frontiere au ca scop atât să limiteze migraţia ilegală, cât şi să combată ameninţările reprezentate de grupări teroriste islamiste şi organizaţii de criminalitate transfrontalieră.

Toţi vecinii Germaniei fac parte, ca şi aceasta, din spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor. Însă, încă din octombrie 2023, Germania a reintrodus unele controale la frontierele cu Elveţia, Cehia şi Polonia, spre a-i descuraja pe migranţi.

Aceste controale la graniţe au fost introduse, în mod oficial, doar temporar, însă au fost prelungite în mod repetat de Berlin. Verificări similare sunt în vigoare temporar din septembrie 2015 la frontiera cu Austria.


Potrivit surselor citate de dpa, actuala coaliţie de guvernare a elaborat planuri extinse de a interzice intrarea unor migranţi, în conformitate cu legislaţia UE. Aceasta vine după ce blocul conservator de opoziţie CDU/CSU a cerut introducerea unor astfel de măsuri. Deocamdată nu au fost dezvăluite detalii suplimentare despre propunere.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав