Jocurile Olimpice stiri: 119
Transnistria stiri: 1453

Elvețienii și-au redus mult din cheltuieli. Ce indică datele unui sondaj

29 ian. 20:30   Externe
2734 0

Elvețienii sunt și ei loviți de inflația care a pus stăpînire pe Europa. Din 2022, inflația și creșterea prețurilor au pus o presiune asupra bugetelor multor oameni din Elveția, ceea ce le schimbă comportamentul de consum.

După cum arată un sondaj realizat în noiembrie 2022-noiembrie 2023 în rîndul a 1.900 de consumatori elvețieni, inflația a fost o povară pentru mulți oameni. A dus la schimbări de comportament care, probabil, vor continua, cel puțin, parțial.

27% dintre cei chestionați indică faptul că inflația a fost o povară mare în ultimele douăsprezece luni, și una medie pentru 38% dintre aceștia. Valorile pentru Elveția francofonă sunt ușor mai mari, notează Noi.md cu referire la realitatea.net.

Această povară a condus la o schimbare a comportamentului în două forme. Pe de o parte, cheltuielile neesențiale au fost reduse. 52% dintre cei chestionați și-au limitat ieșirile sau mesele în restaurante. Peste 40% dintre ei au tăiat din cheltuielile pentru distracție, dar și din cele pentru achiziții de mobilier, electrocasnice sau îmbrăcăminte.

41% și-au limitat și călătoriile în străinătate. Peste o treime dintre cei chestionați au încercat să-și reducă cheltuielile inclusiv pentru alimente.

9 din 10 elvețieni au continuat să investească în educație, care continuă să fie considerată o prioritate.


3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?