X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4063

De ce atacă balenele ucigașe tot mai multe bărci în apele din jurul Spaniei

29 mai. 23:00   Externe
2182 0

Balenele ucigașe au fost implicate în sute de incidente periculoase în care păreau că atacă la întîmplare bărci din Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, reușind să scufunde o parte din ele.

Dar cercetătorii spun că nu este vorba de un complot al animalelor împotriva oamenilor, ci mai degrabă că balenele ucigașe care provoacă cele mai multe probleme în jurul Peninsulei Iberice sînt specimene tinere și plictisite, potrivit Washington Post.

Începînd din 2020, cîteva specimene dintr-un grup mic de balene ucigașe au lovit cel puțin 673 de vase în largul coastelor Portugaliei, Spaniei și Marocului, reușind chiar să scufunde o parte din bărcile afectate. Guvernele de la Madrid și Lisabona au format un grup de experți care să descopere ce le face pe aceste animale să lovească cîrmele vaselor și cum pot fi oprite.

Grupul, din care fac parte biologi, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai industriei maritime, au publicat săptămîna trecută un raport în care au prezentat concluzia la care au ajuns: Balenele ucigașe vor doar să se distreze și în largul mării sau al oceanului, ele folosesc cîrmele bărcilor ca pe niște jucării.

Comportamentul balenelor ucigașe arată că ele doresc doar să se joace, potrivit lui Naomi Rose, cercetător șef al organizației Animal Welfare Institute. „Este un joc foarte periculos pe care ele îl joacă, bineînțeles. Dar este doar un joc.”


În cele mai multe cazuri, oamenii de știință au descoperit că balenele ucigașe care se apropiau de vase proveneau dintr-un grup de aproximativ 15 specimene, majoritatea tinere.

Balenele ucigașe sînt recunoscute pentru comportamentul lor impulsiv: acestea se folosesc uneori de meduze, alge și alte vietăți pe care le vînează pentru a se juca. Cercetătorii cred că purtarea lor jucăușă a atins un nivel mult mai mare în jurul Peninsulei Iberice după ce populația de ton roșu, principala sursă de hrană a balenelor ucigașe din această regiune, și-a revenit.

În anii precedenți, cînd tonul se găsea mai rar în apele din jurul Spaniei, balenele ucigașe își petreceau o mai mare parte din timp la vînătoare.

Odată ce populația de ton și-a revenit, balenele au descoperit dintr-o dată că „au mult mai mult timp liber la dispoziție pentru că nu mai este nevoie să mănînce fiecare pește pe care îl găsesc”, a spus Rose. Nu se știe încă de ce animalele sînt atrase atît de mult de cîrmele vaselor, dar Zerbini susține că s-ar putea ca totul să fi început cu un specimen mai tînăr care a fost fascinat de bulele care se formează în jurul vaselor în mișcare.

0
3
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?