X 
Arşiţa stiri: 186
Jocurile Olimpice stiri: 145
Transnistria stiri: 1457

Cîți delegați au susținut-o pe Harris pentru a deveni candidat la prezidențiale

23 iul. 11:21   Externe
11 ore in urma 1863 0

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a obținut sprijinul oficial al unui număr suficient de delegați pentru a deveni candidatul din partea Paridului Democrat la prezidențiale, au anunțat Associated Press și CNN, cu referire la propriile studii.

„Pînă luni seara, Harris avea sprijinul a cel puțin 2.579 de delegați, potrivit AP, mai mult decît cei 1.976 de delegați de care avea nevoie pentru a cîștiga în primul tur de scrutin”, scrie Associated Press.

„În timp ce aprobările delegaților continuă să sosească, Harris a fost deja susținută de peste 1 976 de delegați”, relatează, la rîndul său, CNN
Compania de televiziune menționează că calculele sale se bazează pe declarații publice de susținere din partea delegaților și a delegațiilor statelor, discuțiile cu delegații și propriile materiale, relatează bbc.

Aceste cifre nu sunt finale, iar susținerile nu înseamnă o nominalizare oficială - delegații trebuie să voteze încă la convenția partidului, care începe la 19 august la Chicago. Acestea fiind spuse, CNN anunță că democrații speră ca Harris să fie aprobată pînă la 7 august.

Însăși Harris a declarat că este mîndră că a obținut un sprijin larg.


„Aștept cu nerăbdare să fiu nominalizată oficial în curînd”, se arată în declarația sa.

După ce Joe Biden a anunțat că-și încheie cursa pentru președinție, a avut loc o creștere a donațiilor pentru campania lui Harris, cei mai de vază democrații stau la rînd pentru a-i susține candidatura.

Anterior s-a aflat că în prima zi vicepreședintele a strîns o sumă record din partea donatorilor Partidului Democrat - 81 de milioane de dolari, o parte semnificativă a donațiilor fiind făcută de donatori mici.

Vorbind luni în fața angajaților sediului său din Wilmington, Delaware, Harris a spus că ultimele săptămîni au fost un „roller coaster”, dar și-a exprimat încrederea că va reuși să unească națiunea, partidul și să cîștige alegerile.

„Mai sînt 106 zile pînă în ziua alegerilor și avem mult de lucru în acest timp”, a spus ea.

La această întîlnire a participat și Joe Biden - prin telefon, deoarece se află în izolare la domiciliu cu Covid - și el le-a spus angajaților că retragerea din cursă a fost o decizie corectă.

„Știu că vestea de ieri a fost neașteptată și grea pentru voi, dar a fost o decizie corectă”, a spus Biden.

Președintele a recunoscut că echipa sa „și-a pus toată inima și tot sufletul” pentru a-l ajuta să rămînă pentru un al doilea mandat, dar a spus că nu pleacă nicăieri și intenționează să se implice pe deplin în campanie.

„Sper că îi veți da lui Kamala toată inima și tot sufletul pe care mi le-ați oferit mie. Încă trebuie să salvăm această democrație. Trump este încă un pericol pentru națiunea noastră”, a adăugat el.

Biden urmează să revină la Casa Albă marți.

3
1
1
1
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumul republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав