Evenimentul va avea loc la Philadelphia, la National Constitution Center și va fi moderat de David Muir și Linsey Davis de la televiziunea ABC News. Dezbaterea începe la 9 seară, ora locală, adică 4 dimineață miercuri, ora Moldovei, transmite moldova.europalibera.org
Dezbaterea va dura 90 de minute și va fi fără public, oferind ambilor candidați o platformă importantă pentru a-și prezenta viziunile într-o cursă electorală care s-a schimbat semnificativ după retragerea președintelui Joe Biden din competiție în luna iulie, dar rămîne foarte echilibrată.Dezbaterea vine după săptămîni de negocieri cu privire la condițiile în care se va desfășura. Deși inițial Trump a sugerat că nu va participa deloc, după ce Harris l-a provocat public, acuzîndu-l că s-ar feri să discute, el a acceptat confruntarea, propunînd însă organizarea unor dezbateri suplimentare pe Fox și NBC News. Harris a fost de acord doar cu dezbaterea de pe ABC, la care campania lui Biden convenise inițial.
În ceea ce privește structura dezbaterii, candidații vor avea cîte două minute pentru a răspunde la întrebări, precum și un minut suplimentar pentru clarificări sau răspunsuri ulterioare. Microfoanele fiecărui candidat vor fi activate doar cînd acestuia îi va veni rîndul să vorbească, o regulă negociată intens de echipele de campanie.
Harris și echipa sa au susținut că această măsură o dezavantajează pe vicepreședintă, dar au acceptat-o pentru a nu periclita desfășurarea dezbaterii.
Deși mai rămîn circa două luni pînă la alegerile din noiembrie, această dezbatere ar putea avea un impact decisiv asupra modului în care votanții nehotărîți își formează opiniile și își stabilesc preferințele.
Adăuga comentariu