Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cimitirul evreiesc din Viena a fost incendiat si vandalizat

1 noi. 2023,, 20:45   Externe
2557 0

Principalul lider al evreilor din Austria a anunțat miercuri, 1 noiembrie, că în secțiunea evreiască a cimitirului central din Viena un incendiu a fost provocat intenționat în cursul nopții, iar pe pereții exteriori au fost desenate, cu spray, svastici.

Președintele Comunității Evreiești din Viena, Oskar Deutsch, a scris pe rețeaua de socializare X (fosta Twitter), că flăcările au ars holul care ducea într-o sală de ceremonii, dar nu au provocat răniți. Serviciul de pompieri și poliția investighează acest incident, a precizat Oskar Deutsc, informează libertatea.ro citat de Noi.md

Purtătorul de cuvînt al serviciului de pompieri, Gerald Schimpf, a declarat pentru Agenția de Presă Austriacă (APA) că incendiul pare să fi izbucnit în timpul nopții și că s-a stins de la sine în mare parte pînă cînd pompierii au fost alertați, după ora 8 dimineață. Cancelarul austriac Karl Nehammer a condamnat „atacul asupra cimitirului evreiesc în cei mai puternici termeni”. El a scris pe X că „antisemitismul nu-și are locul în societatea noastră“ și a adăugat că speră că autorii vor fi găsiți rapid.

2
1
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?