Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Canada impune sancțiuni liderilor Hamas în urma atacului din Israel

7 feb. 08:15   Externe
1884 0

Canada a impus marți sancțiuni împotriva a 11 lideri și susținători ai Hamas care, potrivit Ottawa, se află în spatele atacului fără precedent al mișcării islamiste palestiniene comis în Israel pe 7 octombrie, informează Agerpres.ro.

Aceste sancțiuni, care constau într-o înghețare a activelor și o interdicție de călătorie în Canada, vin la două săptămîni după un anunț similar din partea Regatului Unit și a SUA împotriva unor finanțatori ai Hamas.

Sancțiunile canadiene îl vizează în special pe liderul Hamas Yahya Sinwar, presupusul creier al atacului din 7 octombrie, liderul militar Mohammed Deif și un înalt oficial al Jihadului Islamic Palestinian, Akram al-Ajouri.

Într-un comunicat de presă, Ottawa precizează că aceste persoane sînt vizate din cauza rolului lor în cadrul Hamas sau a participării „la planificarea, finanțarea și executarea atacurilor teroriste din 7 octombrie împotriva Israelului”.

„Canada condamnă fără echivoc atacul terorist al Hamas împotriva Israelului, tratamentul inacceptabil al ostaticilor și utilizarea odioasă a violenței sexuale și bazate pe gen ca tactică de război”, a declarat marți ministrul de externe Melanie Joly.


Hamas se află pe lista de entități „teroriste” a guvernului canadian din 2002.

1
1
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?