Remarca este mult mai directă și mai ofensatoare decît declaraţia comună a grupului „Quad”, publicată sîmbătă la finalul summitului, care evită orice menţiune directă a Beijingului, menționînd doar că liderii celor patru ţări se declară „foarte preocupaţi de situaţia din Mările Chinei de Est şi de Sud”.
Joe Biden, care va părăsi Casa Albă în ianuarie, s-a întîlnit sîmbătă la Wilmington, Delaware, cu premierul japonez Fumio Kishida, cu premierul indian, Narendra Modi, şi cu cel australian, Anthony Albanese.
„China continuă să se comporte agresiv, punîndu-ne la încercare în întreaga regiune”, a declarat Biden la această întîlnire, care trebuia să se desfăşoare cu uşile închise, dar ale cărei cuvinte au fost surprinse de presă, microfoanele fiind lăsate deschise pentru o vreme, scrie AFP, potrivit News.ro.
Potrivit lui Joe Biden, preşedintele chinez Xi Jinping se concentrează pe „provocările economice interne”, dar caută şi „spaţiul diplomatic, din punctul meu de vedere, pentru a urmări agresiv interesele Chinei”.
Cu toate acestea, preşedintele democrat a considerat că „eforturile intense” depuse recent de Washington pentru a reduce tensiunile, precum o conversaţie telefonică cu Xi în aprilie, au fost benefice.
În declaraţia lor de la finalul summitului, cei patru lideri nu au menţionat direct China, deşi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la frontierele acesteia.
Adăuga comentariu