Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Bebeluşi încurcaţi la Maternitate: una din mame și-a dat seama tocmai cînd a ajuns acasă

15 feb. 00:00   Externe
2851 0

Situaţie de-a dreptul şocantă la Maternitatea Ploieşti din România, după ce două familii şi-ai primit bebeluşii greşiţi.

Una dintre mamele externate şi-a dat seama de confuzie şi s-a întors. În tot acest timp, cealaltă mămică părăsise şi ea spitalul cu celălalt copil, fiind întoarsă din drum. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a dispus declanşarea unei anchete interne.

Directorul medical al SJU Ploieşti, medicul Andrei Ilinca, a declarat, pentru News.ro, că la nivelul unităţii sanitare a început o anchetă internă pentru a se stabili împrejurările în care doi nou-născuţi au ajuns, la externarea din Secţia Obstetrică-Ginecologie a spitalului, la alte familii şi nu la cele naturale.

Coincidenţă de nume

Incidentul a avut loc luni după-amiază, cînd o femeie care a născut zilele trecute la Maternitatea din Ploieşti a observat, după externare, că fetiţa care i-a fost dată acasă nu este, de fapt, copilul ei. Femeia s-a întors imediat în spital, iar cadrele medicale au constatat că fusese făcută o confuzie, femeia primind la externare un alt bebeluş, o fetiţă care are aceleaşi nume şi prenume cu a ei. Fetiţa femeii fusese dată la externare unei alte familii, care părăsise recent spitalul şi care a fost întoarsă din drum, fiecare dintre cele două mame primindu-şi copilul.

3
0
0
4
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?