„Vom lansa primul mecanism de ajutor de stat euroconform din Republica Moldova. În orice țară a Uniunii Europene, există instrumente de ajutor de stat targhetat pe industrii și obiective concrete prin care statul poate susține antreprenorii și investițiile acestora cu pînă la 50% de la valoarea investiției.
Asta este făcut, de obicei, prin subvenții directe, fie prin reduceri viitoare la impozite și taxe, fie printr-un model mixt dintre aceste două”, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, notează Noi.md cu referire la tv8.Ministrul a mai spus că noul mecanism va fi disponibil nu doar în Zonele Economice Libere, ci pe întreg teritoriul țării, iar facilitățile fiscale au fost prelungite pentru rezidenții actuali ai ZEL-urilor cu încă 10 ani.
Anunțul vine după ce, la mijlocul lunii iunie, investitorul japonez a anunțat că închide cele două fabrici de cablaj de la Chișinău și Comrat, fără a spune din ce motiv. Conform datelor statistice, pe teritoriul Republicii Moldova activau, la sfîrșitul anului trecut, 6 Zone Economice Libere, cu 258 de rezidenți și cu circa 16 000 de angajați.
Adăuga comentariu