X 
Arşiţa stiri: 179
Jocurile Olimpice stiri: 134
Transnistria stiri: 1412

Ministrul Infrastructurii: "CFM trebuie restructurată"

2 iun. 10:00   Economie
3849 0

Calea Ferată din Moldova (CFM) trebuie să fie restructurată pentru a deveni profitabilă, iar acum se fac eforturi pentru a achita restanțele salariale, a declarat Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

În același timp, potrivit ministrului, este necesar ca să fie implementat Codul feroviar pentru a atinge aceste obiective.

„Există întîrzieri în continuare. Ultimele date pe care le am, au fost achitate salariile aproape integral pentru luna februarie. CFM trebuie să treacă printr-un proces de restructurare. În formula care este la moment, Calea Ferată nu poate să reziste mult timp și asta a fost solicitarea mea către directorul interimar care este la moment acolo. Unele lucruri au început să se întîmple, alte se întîmplă mai greu, dar în esență în următorii un an, doi, noi trebuie să ajungem să avem implementat Codul feroviar care restructurează CFM”, a precizat ministrul.

Restructurarea CFM înseamnă că vor apărea, cel puțin trei, companii: una care e responsabilă de infrastructură, alta responsabilă de transportul de pasageri și alta de mărfuri, a explicat Andrei Spînu, notează Noi.md cu referire la Radio Moldova.

Potrivit estimărilor ministrului, pentru modernizarea infrastructurii feroviare este nevoie de trei miliarde de euro.


De precizat că situația la Întreprinderea „Calea Ferată a Moldovei” – care se confruntă cu probleme financiare în ultima perioadă – a început să se agraveze după luna august 2022, cînd a scăzut tranzitul din Ucraina, odată cu redeschiderea portului de la Odesa.

Pierderile estimative al întreprinderii au constituit aproape 150 de milioane de lei în anul 2023. CFM este cea mai mare întreprindere de stat, cu 6 mii de angajați. În prezent, aceasta este condusă de Serghei Tomșa.

2
4
1
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав