X 
Arşiţa stiri: 232
Transnistria stiri: 1421
Preşedintele stiri: 4129

Ministerul Energiei are un plan de acțiuni pentru prevenirea situațiilor de criză pe piața energiei electrice

28 aug. 14:45   Economie
11 ore in urma 1171 0

Ministerul Energiei a pregătit un plan de acțiuni pentru situații excepționale pe piața energiei electrice, care a fost elaborat în conformitate cu regulile și cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD Moldova.

Planul de pregătire pentru riscuri pe piața energiei electrice se bazează pe o evaluare națională, dar și una regională a riscurilor referitoare la securitatea aprovizionării cu energie electrică. Pe baza scenariilor identificate de posibile crize, au fost prevăzute măsurile pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de criză legate de furnizarea energiei electrice.

Astfel de planuri elaborează toate statele membre UE și ale Comunității energetice, acestea fiind revizuite cel puțin odată la patru ani, dacă, între timp, nu intervin riscuri noi. Documentul a fost elaborat cu sprijinul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova.

Astfel, Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică, ENTSO-E, a identificat 31 de scenarii regionale de criză a energiei electrice, dintre care 26 sînt relevante pentru Republica Moldova. În schimb, un scenariu de criză specific național a fost identificat pentru Moldova. Acesta ține de suprasolicitarea rețelelor electrice de joasă tensiune, în special în orașe, din cauza deficitului sau întreruperii furnizării de gaze naturale către consumatorii finali în perioada de iarnă, prin utilizarea aparatelor electrice pentru încălzire.

Riscurile prevăzute în Plan se împart în cîteva categorii, legate de lipsa de combustibil, eșecul pieței energiei electrice, atac rău intenționat, vreme extremă, defecțiune tehnică, dezastre naturale, factori umani sau altele.


Regulamentul stabilește rolurile și responsabilitățile întreprinderilor din domeniul energiei electrice, ale participanților la piața energiei electrice, ale utilizatorilor de sistem și ale consumatorilor, în ceea ce privește reducerea riscurilor pentru siguranța energiei electrice și pregătirea pentru prevenirea și gestionarea crizei în domeniul energiei electrice, asigurând transparența și ținând seama de cerințele pieței competitive a energiei electrice.

De asemenea, sînt descrise atribuțiile Comisiei pentru situații excepționale și procedurile de gestionare a crizei pentru diferitele scenarii. Comisia, sesizată de operatorul sistemului de transport a energiei electrice sau de Ministerul Energiei, în cel mult 12 ore verifică riscurile și constată situație excepțională. Ulterior, Comisia preia coordonarea acțiunilor în sector, iar deciziile sale sînt obligatorii și prevalează în raport cu planurile proprii ale întreprinderilor electroenergetice, cu prevederile contractuale și actele normative în domeniu.

Planul de pregătire pentru situații excepționale pe piața energiei electrice este documentul operativ de lucru al Comisiei naționale, precum și al tuturor actorilor din sectorul energetic.

Consumul total de energie electrică în Republica Moldova în anul 2022 a fost de aproximativ 4513 mil. kWh. Sarcina de vârf a sistemului electroenergetic depășește 1000 MW în timpul iernii, în timp ce sarcina electrică vara variază între 330-700 MW pentru malul drept. Sarcina de vârf înregistrată în anul 2022 pe drept al râului Nistru a fost de 750 MW iarna și de 670 MW vara.

La rețelele electrice de distribuție sînt conectați 1284,8 mii consumatori finali, dintre care 95,45% sînt consumatori casnici. Acestora le-a revenit în anul 2022 aproximativ 44% din totalul de energie electrică furnizată.

Regulamentul privind situațiile excepționale în sectorul electroenergetic transpune Regulamentul UE 2019/941 privind pregătirea pentru riscuri în sectorul energiei electrice și face parte din Pachetul de integrare a pieței energiei electrice (Electricity Integration Package). Pachetul din 9 acte normative prevede cuplarea piețelor naționale din Comunitatea Energetică cu piața unică energetică europeană pînă la sfîrșitul anului 2025.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe 31 august, în Moldova este sărbătorită în mod tradițional Ziua Limbii de Stat. Cum să păstrăm limba maternă, în condițiile globalizării și creșterii popularității limbilor străine?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав