X 
Arşiţa stiri: 201
Jocurile Olimpice stiri: 184
Transnistria stiri: 1415

Mai mulți struguri exportați în 2023. Cît s-a livrat și la ce preț

29 iul. 16:30   Economie
3 ore in urma 793 0

În anul 2023, exportul de struguri pentru masă a înregistrat o creștere semnificativă față de anul 2022, cu o majorare a cantității exportate cu aproximativ 11% și a valorii cu circa 33%.

Despre aceasta informează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), scrie agroexpert.md.

Potrivit datelor prezentate de Serviciul vamal al Republicii Moldova, în 2023 au fost exportate 84,55 mii de tone, cu o valoare totală de 75,67 milioane de dolari.

„Rezultatele excelente din 2023 ne dau încrederea că putem atinge sau chiar depăși aceste performanțe în anul curent. Este esențial să continuăm să sprijinim fermierii și să investim în tehnologie și practici agricole sustenabile, pentru a menține Republica Moldova pe o traiectorie ascendentă în piața globală a strugurilor pentru masă”, a declarat secretarul de stat Andrian Digolean.

Amintim că, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), sprijină viticultorii prin subvenționarea plantării strugurilor pentru masă în sisteme de suport de tip „Gable” și subtip „Pergola”, cu o valoare de 300 de mii de lei/beneficiar.


Precizăm că, geografia exporturilor s-a extins considerabil, efectuîndu-se livrări în 33 de țări, comparativ cu 23 de țări în anul 2022.

În rîndul destinațiilor noi se află Suedia, Slovenia, Slovacia, Serbia, Italia, Lituania, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Kîrgîzstan, Albania ș.a.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав