X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4054

Filat îi recomandă lui Marian să nu mai vină cu declarațiile bombastice despre Aeroport

20 mai. 13:30   Economie
2703 0

Liderul liberal-democraților, Vlad Filat, îi recomandă deputatului PAS, Radu Marian, să „nu mai vină cu declarațiile bombastice despre Aeroport, pentru a nu discredita funcția înaltă pe care o deține”.

Asta după ce Marian a anunțat cu fast despre modificarea legii prin care Aeroportul nu va putea fi privatizat. „AIC nu a fost pasibil privatizării niciodată, pentru că e obiectiv strategic. Totul a avut un singur scop - modificarea termenului de la 3 la 5 ani de concesionare a spațiilor comerciale și ei vor merge mai departe cu această companie franceză”, a declarat Vlad Filat la o emisiune de la Cinema1.

„Muntele a născut un ou, vorba ceea.

Aeroportul Chișinău nu a fost pasibil privatizării niciodată, pentru că este parte din obiectivele strategice ale RM. Cred că e prea mult pentru domnul Marian ca să înțeleagă lucrurile acestea. Poate să se supere sau nu, e treaba lui, dar trebuie să fie mai atent ce declarații face, avînd în vedere statutul său. Dorind să fie bombastic, discreditează funcția de președinte al Comisie pentru Economie, Buget și Finanțe.

Iată nu m-am gîndit că o să vorbesc și despre dînsul, dar o dată se poate.


Eu cred că aceste schimbări au avut scop doar modificarea termenului de la 3 la 5 ani pentru concesionarea spațiilor comerciale. Probabil în urma discuțiilor pe care le-ar fi avut cu această companie franceză, să nu credeți că ei nu vor insista pe această companie să îi transmită spațiile, doar că nu pentru 3 ani, dar deja pentru 5 ani să fie concesionate”, a declarat Vlad Filat.

Aeroportul Internațional Chișinău a fost inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Un amendament care prevede acest aspect a fost înaintat de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, la proiectul de modificare a Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale. Documentul a fost adoptat în a doua lectură, de 55 de deputați, în cadrul ședinței plenare din 16 mai.

La 14 mai 2024, deputatul Radu Marian a anunțat că PAS a înregistrat un amendament în Parlament, prin care Aeroportul Internațional Chișinău ar putea fi inclus în lista bunurilor care nu pot fi privatizate.

La 3 mai 2024, Agenția Proprietății Publice anunțat că licitația pentru locațiunea (arenda) spațiilor din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău va fi relansată, cu ajustarea condițiilor de participare, pentru a atrage mai multe companii internaționale cu renume. ASP a propus ca o nouă licitație să se organizeze cu schimbarea condițiilor, avînd în vedere că în ultima etapă a licitației anterioare, a depus actele doar o singură companie.

La 17 aprilie 2024, licitația de la Aeroport privind închirierea spațiilor comerciale a fost sistată din nou. Potrivit unui comunicat emis de Aeroportul Internațional, Lagardere nu a prezentat toate documentele justificative, pentru a se califica în etapa finală.

Mai devreme, Procuratura Anticorupție a pornit un proces penal privind licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău. Declarațiile au fost făcute de deputata PAS, Olesea Stamate, la ședința Parlamentului, care l-a întrebat pe șeful CNA, Alexandru Pînzari, dacă investigațiile nu vor fi dublate, avînd în vedere că CNA a pornit un proces administrativ.

Aeroportul Internațional Chișinău a anunțat, pe 25 martie 2024, că prelungește termenul de desfășurare a Licitației Publice pentru spațiile comerciale cu încă 3 săptămîni. Asta după ce doar o companie, Lagardere, a depus dosarul pînă la expirarea primului termen stabilit.

Autoritatea Proprietăți Publice și Aeroportul Chișinău a anunțat, pe 18 ianuarie 2024, că a scos la licitație spațiile din zona Travel Retail & Food din incita Aeroportului Internațional Chișinău, cunoscute ca Zona Sterilă și Zona Duty Free.

Anunțul a stîrnit un val de acuzații, iar licitația s-a lăsat cu scandal.

Mai multe persoane au afirmat că licitația privind transmiterea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău ar fi trucată, iar caietul de sarcini ar fi fost scris în favoarea unei companii franceze.

Acuzațiile au fost respinse de către reprezentanții PAS, însă Olesea Stamate, deputat PAS, a declarat că s-ar simți deranjată dacă această companie ar cîștiga licitația, deoarece astfel s-ar confirma zvonurile de pînă acum.

Andrei Spînu a afirmat că scandalul din jurul licitației de la Aeroport este generat de grupul criminal Șor. „Eu nu am nicio treabă cu compania despre care se vorbește. Să fie clar”, a declarat ministrul.

Într-un final, prima licitație a fost anulată, pe motiv că ar fi fost „sabotată”, iar Guvernul a anunțat noi termene pentru a da în chirie spațiile comerciale din Aeroport.

În februarie 2024, Igor Dodon declara că „licitația cu strigare de la Aeroportul Internațional Chișinău este o schemă nouă, marca Andrei Spînu”. Fostul șef de stat menționa că „ceea ce face actualul vicepremier este lipsit de inteligență, obraznic, flagrant și lipsit de scrupule”.

4
4
0
1
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?