Evenimentul a reunit 29 de vinării din Republica Moldova, aducînd în fața publicului larg și a profesioniștilor din industria vinicolă vinuri unice și tradiționale.
Festivalul a fost organizat de Alex Casianov, importator de vinuri și director al companiei Winnice Mołdawii, în colaborare cu Wine of Moldova și Ambasada Republicii Moldova la Varșovia.
Evenimentul a avut ca principal obiectiv promovarea vinurilor și a turismului moldovenesc în Polonia, oferind producătorilor o platformă de interacțiune directă cu potențiali importatori și distribuitori.
Pe lîngă degustările de vin, programul festivalului a inclus un masterclass susținut de Ștefan Iamandi, directorul Wine of Moldova, care a prezentat publicului tehnici de vinificație și istoria vinurilor moldovenești. Publicul a putut degusta vinuri roșii, albe, spumante și de desert, reprezentative pentru tradiția viticolă din Republica Moldova, cum ar fi Feteasca Neagră, Feteasca Regală, Rara Neagră și Viorica.
Printre participanți s-au numărat somelieri, importatori, jurnaliști specializați și bloggeri din Polonia, dar și diplomați, inclusiv Consulii Onorifici ai Moldovei, care au discutat perspectivele de colaborare viitoare cu vinificatorii.
Un alt aspect important al festivalului a fost promovarea turismului moldovenesc (Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova).Biroul Comercial Economic al Ambasadei a amenajat un stand cu materiale promoționale care prezentau rutele oenoturistice, monumentele istorice și peisajele pitorești din Moldova. Acțiunea a avut scopul de a spori interesul polonezilor pentru Moldova ca destinație turistică, evidențiind experiențele autentice legate de vin și gastronomie. Astfel, evenimentul a oferit o platformă nu doar pentru promovarea vinurilor, ci și pentru consolidarea imaginii Moldovei ca destinație turistică pe piața poloneză.
Festivalul s-a încheiat cu un concert de muzică națională susținut de interpreta Geta Burlacu și echipa sa de muzicieni, care au adus o atmosferă autentică și caldă. Participanții s-au bucurat de un moment festiv, încinsă fiind și o horă, la care mulți s-au alăturat, aducînd un plus de energie și bucurie.
În urma succesului evenimentului, organizatorii și participanții au propus ca festivalul să devină o tradiție anuală, consolidînd astfel relațiile culturale și economice dintre Moldova și Polonia, cu accent pe promovarea vinurilor și turismului moldovenesc.
Adăuga comentariu