X 
Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4065

Fermierii care vor face parte din cele zece camere agricole regionale vor avea privilegii

22 mai. 16:59   Economie
1864 0

Fermierii care vor face parte din cele zece camere agricole regionale vor avea acces la servicii de consultanță, consiliere și formare continuă în procesul dezvoltării afacerilor agricole.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare în Republica Moldova, acestea vor contribui la realizarea priorităților de dezvoltare a sectorului agrar și a mediului rural. În timp ce unii agricultori se uită cu scepticism la acest proiect, alții apreciază inițiativa, transmite Radio Moldova.


Directorul Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău, a declarat că organizația s-a adresat Parlamentului să opereze modificări în acest proiect de lege, care a fost votat în prima lectură. Potrivit lui, modelul de dezvoltare propus de autorități în domeniul agricol nu este cel mai reușit.

„O organizație pe care ministerul o promovează ca fiind una foarte eficientă, o istorie de succes implementată în țări europene: Franța, Germania, Austria. Avem și istorii negative de implementare a acestor legi, și mai ales pentru că este legată de specificul național. Exemplul dat îl avem în Romînia, în care camerele agricole au eșuat în implementarea lor ca instituție. Am solicitat întrevederea cu comisia parlamentară, pentru a veni cu ajustări. Inițiativele nu vrem să le blocăm în totalitate, dar să le ajustăm la realitățile care sînt în R. Moldova”, a spus Alexandru Bădărău.

Totodată, președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe, Vitalie Gorincioi, a precizat că agricultorii moldoveni au ce învăța de la țările care implementează cu succes astfel de camere agricole.

„Temerea colegilor mei din agricultură este să nu mai facem greșeli cum s-au făcut chiar și în vremea Uniunii Sovietice. Toate asociațiile celea mari, republicane n-au dat niciun efect. De aceea, noi trebuie să fim foarte atenți”, a precizat Vitalie Gorincioi.

Camerele agricole vor oferi fermierilor acces la resurse și informații necesare, inclusiv la programe de instruire și finanțare, facilitînd schimbul de cunoștințe și experiențe între membri, susține secretarul general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu.

„Ne propunem să avem zece camere regionale și una națională, ca să acopere toate regiunile țării și să fie cît mai aproape de acei producători agricoli. Am văzut că modelul Austriei este cel mai apropiat de R. Moldova. Cazul României este cum nu ar trebui să facem, pentru că trebuie să învățăm din greșelile altora”, a menționat Viorel Gherciu.

Precizăm că, proiectul, a fost votat în prima lectură de Parlament la propunerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Activitatea camerelor agricole va fi finanțată din contul cotizațiilor de membru, din serviciile de consultanță sau asistență prestate contra cost, din donații sau sponsorizări, precum și din alte surse legale. Modelul de organizare a camerelor agricole în Republica Moldova va fi unul hibrid. Pe de о parte, statul, prin intermediul Ministerului Agriculturii, va facilita procesul de creare și instituționalizare a camerelor agricole regionale, iar, pe de altă parte, camerele agricole vor avea autonomie totală în activitate.

0
0
2
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?