Piața regională a carburanților a reacționat imediat la această decizie prin majorări. De la momentul anunțului și pînă în prezent, prețul de comercializare cu amănuntul al benzinei și motorinei a crescut gradual și pe piața din Republica Moldova, care este dependentă 100% de importurile din afară. În cazul motorinei, majorarea înregistrată este mai semnificativă, evoluție determinată în mare parte de cererea ridicată de motorină pe piața europeană.
În regiunea comercială din care face parte Republica Moldova toată atenția se îndreaptă către soarta activelor Lukoil, care are o prezență substanțială în segmentul rețelelor stațiilor de alimentare, deținînd în același timp și două rafinării importante în Bulgaria și România.
ANRE analizează zilnic informațiile referitoare la aceste active și evoluțiile stocurilor de combustibil importate. Totuși, lipsa unor decizii finale privind soluțiile adoptate în statele din vecinătate generează în continuare o incertitudine care amplifică temerile traderilor de produse petroliere, fapt reflectat în nivelul cotațiilor Platts, indicatorul de referință utilizat de ANRE la stabilirea prețurilor finale pentru consumatorii din Republica Moldova.
În aceste condiții, pentru perioada 15.11.2025 - 17.11.2025, sînt stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul pentru principale produse petroliere de tip standard:
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), de comun acord cu alte instituții guvernamentale, monitorizează cu atenție situația din regiune și evoluțiile pe bursele petroliere internaționale, asigurînd consumatorii de transparența și corectitudinea maximă a actualului mecanism de formare a prețurilor.
Adăuga comentariu