Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Agricultorii își vor putea exporta produsele în UE fără taxe pînă iulie 2025

22 feb. 18:00   Economie
2656 0

Încă un an producătorii din Republica Moldova vor exporta pe marea piață europeană prune, struguri și alte produse agricole moldovenești, fără taxe și restricții cantitative.

O decizie în acest sens a fost aprobată pe 21 februarie 2024 de către Consiliul Uniunii Europene, scrie tv8.md

Astfel, producătorii moldoveni vor putea să își exporte produsele pe piața europeană, fără a plăti taxe și cote de export, pînă în iulie 2025.

„Propunerea privind măsurile comerciale autonome pentru Republica Moldova urmărește reînnoirea suspendării taxelor și cotelor de import pentru încă un an, din 25 iulie 2024 pînă la 24 iulie 2025, consolidînd totodată protecția produselor agricole sensibile”, se menționează în comunicatul Consiliului UE.

Prin prelungirea acestei măsuri, Uniunea Europeană continuă să demonstreze angajamentul și sprijinul său față de Republica Moldova.


„Războiul în Ucraina continuă să aibă, de asemenea, un impact negativ asupra capacității Moldovei de a face comerț cu restul lumii. Reînnoirea acestor măsuri va contribui la menținerea condițiilor necesare pentru a permite Republicii Moldova să își continue relațiile comerciale cu UE și cu restul lumii prin intermediul UE”, mai comunică Consiliul.

Menționăm că, în luna iulie 2022, Consiliul a decis să majoreze cotele de export , după cum urmează:

Prune – de la 15 000 tone la 40 000 tone;
Struguri – de la 20 000 tone la 58 000 tone;
Mere - de la 40 000 tone la 80 000 tone;
Suc de struguri – de la 500 tone la 1 000 tone;
Cireșe – de la 1 500 tone la 3 000 tone;
Roșii – de la 2 000 tone la 4 000 tone;
Usturoi – de la 220 tone la 440 tone;

Exporturile de fructe moldovenești pe piața europeană au înregistrat o ascensiune promițătoare pe parcursul anului 2023.

4
1
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?