Eurovision stiri: 497
Transnistria stiri: 1342

Uniunea Europeană prelungește cu şase luni a sancţiunile împotriva Venezuelei

14 noi. 2023,, 21:00   Externe
1993 0

Uniunea Europeană (UE) a anunţat luni prelungirea cu şase luni a sancţiunilor sale împotriva Venezuelei, care a reacţionat calificînd decizia "ilegală", relatează AFP.

UE a afirmat într-un comunicat că "a decis, în mod excepţional, să prelungească măsurile restrictive cu doar şase luni în loc de un an, pînă pe 14 mai 2024".

Venezuela a calificat decizia drept "arogantă şi ilegală" şi a afirmat că aceasta "împiedică (UE) să participe la procesele politice venezuelene", potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe venezuelean, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Caracas consideră că reînnoirea sancţiunilor arată "încă o dată continuitatea politicii sale de ingerinţă în treburile interne ale Republicii Bolivariene a Venezuelei, aplicînd măsuri degradante, vătămătoare şi injuste", potrivit comunicatului.

UE a impus Venezuelei sancţiuni în 2017 pentru a protesta împotriva "deteriorării democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor omului". Acestea includ un embargo asupra armelor şi echipamentelor de menţinere a ordinii, precum şi interzicerea vizelor pentru 54 de cetăţeni şi îngheţarea bunurilor acestora deţinute în Europa.


În octombrie, guvernul şi opoziţia au semnat un acord care prevede prezenţa observatorilor internaţionali în timpul alegerilor prezidenţiale din 2024. Acest acord a determinat Statele Unite să relaxeze sancţiunile, în special cele petroliere, pentru 6 luni.

În comunicatul său, Uniunea Europeană a afirmat că acest acord "reprezintă un pas pozitiv şi necesar în urmărirea unui dialog (...) spre restabilirea democraţiei".

Decizia de a prelungi sancţiunile cu şase luni în loc de un an a fost luată "în acest context şi ca parte a revizuirii anuale" a măsurilor restrictive, se mai arată în text.

2
0
0
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?