X 
Eurovision stiri: 492
Transnistria stiri: 1304

Trump poate fi acuzat civil pentru rolul său în atacul asupra Capitoliului

1 dec. 2023,, 22:45   Externe
2157 0

O instanţă federală americană a decis astăzi că Donald Trump poate fi acuzat civil pentru rolul său în atacul asupra Capitoliului de la 6 ianuarie 2021, respingînd argumentul fostului preşedinte că este imun la urmărirea penală.

Curtea de Apel a SUA pentru Circuitul Districtului Columbia, cea mai înaltă instanţă federală din Washington, a constatat că Donald Trump a acţionat "în calitatea sa personală de candidat la preşedinţie" atunci cînd şi-a îndemnat susţinătorii să se îndrepte către Capitoliu.

Preşedinţii Statelor Unite sînt imuni la răspundere civilă doar pentru acţiunile lor oficiale, notează Noi.md cu referire la news.ro.

Această decizie a justiţiei deschide calea pentru o acţiune în justiţie împotriva lui Donald Trump pe care ar putea să o deschidă poliţişti şi congresmeni americani care consideră că acesta este responsabil pentru violenţele comise de susţinătorii săi în timpul revoltei ce a avut drept scop anularea înfrîngerii sale în alegerile din 2020.

Procesele civile în Statele Unite se soldează adesea cu sancţiuni financiare grele.


Donald Trump, în vîrstă de 77 de ani, este în prezent favorit pentru a obţine nominalizarea republicană şi a-l înfrunta pe preşedintele democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 2024.

4
1
1
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?