Transnistria stiri: 1362
Eurovision stiri: 499

Producția mondială de vin din acest an va avea cel mai redus nivel din ultimele șase decenii

13 noi. 2023,, 17:15   Externe
1534 0

Producția mondială de vin din acest an va avea cel mai redus nivel din ultimele șase decenii, a estimat Organizația Internațională a Viei și Vinului. Acest fapt este provocat de recolta slabă din emisfera sudică și unele țări europene mari producătoare. Republica Moldova va produce o cantitate mai mică de vin.

Recolta de struguri din țara noastră va fi mai mică în acest an cu 15 la sută decît cea prognozată. Respectiv, și cantitatea de vin va fi mai mică, a declarat la emisiunea Zi de Zi de la Radio Moldova secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Andrian Digolean, notează radiomoldova.md.

„La sfîrșitul primăverii, am estimat o recoltă care va fi similară cu cea din 2022, deci estimam aproximativ 260 de mii de tone de struguri. În august, am avut secetă și lipsă de precipitații, iar în acest moment estimăm că vom avea aproximativ 230 de mii de tone, ceea ce reprezintă o scădere de 15% față de estimarea pe care am avut-o în primăvară. Vă asigur că producția va fi mai mică, dar calitatea strugurilor este bună, ceea ce înseamnă că vom avea vinuri bune și mai multe medalii”, a declarat Andrian Digolean.

Datele preliminare ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului arată că producția mondială de vin din 2023 va fi în medie de peste 24 de miliarde de litri. Ar fi un declin de 7% față de 2022 și cel mai redus nivel din 1961.

Cele mai afectate țări de condițiile climatice în emisfera nordică sînt Italia, Spania și Grecia. În emisfera sudică Australia, Argentina, Chile, Africa de Sud și Brazilia au înregistrat scăderi anuale între 10% și 30%.


Franța, în schimb, a devenit anul acesta cel mai mare producător global de vin, cu o producție estimată la 4,5 miliarde de litri, la nivelul anului trecut și cu 3% peste media din ultimii cinci ani.

Al doilea mare producător este Italia cu 4,4 miliarde de litri, cel mai redus nivel din 2017, iar Spania își menține titlul de al treilea producător global de vin, cu o producție estimată la 3 miliarde de litri.

1
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?