Transnistria stiri: 1369
Eurovision stiri: 500

Operațiune amplă pentru salvarea unui cercetător aflat la o bază din Antarctica

4 sep. 2023,, 00:00   Externe
2338 0

Australia a lansat o operaţiune de urgenţă pentru a salva un cercetător cu o „afecţiune în curs de dezvoltare” din avanpostul izolat Casey din Antarctica, relatează BBC.

Spărgătorul de gheaţă RSV Nuyina a plecat săptămîna trecută din Tasmania, a anunţat Programul Australian Antarctic (AAP). Acesta parcurge mii de kilometri pentru a ajunge la staţie, după ce o salvare pe calea aerului a fost exclusă din cauza condiţiilor dificile, potrivit News.ro. AAP a precizat că cercetătorul, un australian, are nevoie de tratament de specialitate, dar nu a precizat care este afecţiunea, notează Noi.md cu referire la digi24.ro.

A fost nevoie de săptămîni pentru a pregăti nava Nuyina pentru această misiune, inclusiv echiparea acesteia cu elicoptere, a detaliat AAP. Staţia de cercetare Casey se află la o distanţă de 3.443 km de punctul Hobart din Tasmania şi este una dintre cele trei staţii permanente din Antarctica administrate de AAP. Spărgătorul de gheaţă Nuyina, a cărui construcţie a costat 528 de milioane de dolari australieni (342 de milioane de dolari), are o viteză maximă de 16 noduri, adică aproximativ 18 mile marine pe oră, ceea ce înseamnă o călătorie de cîteva zile, precizează BBC.

O evacuare pe calea aerului nu a fost posibilă, pentru că aerodromul Wilkins din apropiere de Casey are o pistă acoperită de gheaţă şi este adesea inutilizabil în timpul iernilor aspre. Pista ar avea nevoie de săptămîni de pregătire pentru a fi folosită şi, prin urmare, este mult mai rapid ca Austrialia să trimită spărgătorul de gheaţă. Facilităţile medicale sunt limitate pe staţia de cercetare şi doar 20 de persoane locuiesc acolo în timpul iernii, cînd condiţiile sunt cele mai grele.

„Familia cercetătorului este ţinută tot timpul la curent cu privire la situaţie. Toţi ceilalţi membri ai personalului de pe staţii sunt prezenţi şi în siguranţă”, a transmis AAP. Australia cere ca toţi cercetătorii trimişi în Antarctica să fie supuşi unor examene medicale îndelungate înainte de a pleca la post.


Evacuările din una dintre cele mai inospitaliere zone ale planetei sunt adesea complexe, costisitoare, pline de pericole şi pot necesita asistenţă din partea partenerilor internaţionali. În decembrie 2020, Australia a avut nevoie de ajutorul SUA şi al Chinei pentru a evacua un cercetător.

La începutul aceluiaşi an, un Airbus A319 australian a fost trimis la staţia McMurdo pentru a evacua un american bolnav.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Alegeri: Ce părere aveți despre inițiativa de a introduce votul prin corespondență?