X 
Transnistria stiri: 1358
Eurovision stiri: 499

Mexic: Acapulco, devastat şi izolat de lume după trecerea uraganului Otis

26 oct. 2023,, 23:32   Externe
2029 0

Faimoasa staţiune balneară Acapulco, din sud-vestul Mexicului, era parţial devastată joi în urma trecerii puternicului uragan Otis, care a izolat-o de restul ţării, informează AFP.

"Nu există zboruri cu avionul. Nu există autobuze între Ciudad de Mexico şi Acapulco", a constatat un fotograf al AFP după trecerea acestui uragan care a atins zona de uscat însoţit de rafale de vînt de pînă la 315 km/oră, potrivit guvernului mexican, notează Noi.md cu referire la agerpres.

"Nu există semnal de internet, nici electricitate", a continuat jurnalistul, care a fost nevoit să părăsească oraşul pentru a-şi transmite fotografii.

Autorităţile nu au anunţat încă nicio victimă.

Uraganul i-a afectat în mod deosebit pe turişti şi vizitatori, care nu au putut nici să iasă din oraş, nici să-şi apeleze rudele.

"Sper ca cineva din familia mea să mă vadă, ca să ştie că sînt bine", a declarat o turistă mexicană, Nely Palacios, pentru postul Televisa, care a reuşit să transmită imagini cu pagubele.

Aceste prime imagini arată hoteluri de lux şi centre comerciale reduse la structurile lor de ciment, precum şi scene de jafuri.

Geamurile de la ferestrele emblematicului hotel Princess au fost sparte, iar clădirea este parţial distrusă, potrivit unui filmuleţ care a circulat pe reţelele sociale.

"Pagubele materiale sînt devastatoare. Nu avem apă, nu avem lumină, dar sîntem teferi şi nevătămaţi", a declarat Citlali Portillo, administratoarea unei reşedinţe turistice, pentru Televisa.

Foto: (c) Henry Romero/ REUTERS

"Clădirea se mişca de parcă ar fi fost un cutremur!", a adăugat ea.

Uraganul de categoria a 5-a a atins zona de uscat miercuri, la scurt timp după miezul nopţii (06:00 GMT). El s-a format foarte repede, în doar cîteva ore, în largul coastei mexicane a Pacificului.

Luaţi prin surprindere, locuitorii s-au protejat cum au putut. "A trebuit să blocăm uşile cu tot ce am găsit", a declarat Eric Hernandez pentru AFP. Locuitor al unui sat din apropiere, tînărul de 24 de ani îşi însoţea un părinte la o clinică din Acapulco în momentul în care uraganul a lovit.

Preşedintele mexican Andrés Manuel López Obrador a încercat să ajungă la Acapulco pe şosea, în cursul după-amiezii, însă a sosit abia cu puţin timp înainte de căderea nopţii. Călătoria sa a fost întîrziată din cauza unor alunecări de teren.

"Cel mai important lucru este să ne ocupăm de persoanele afectate. Încă nu avem o evaluare a pagubelor, deoarece comunicaţiile au fost întrerupte", a declarat coordonatorul naţional al Protecţiei Civile, Laura Velazquez, pentru postul de televiziune Milenio.

O mare parte din Acapulco - cu o populaţie de aproape 780.000 de locuitori - nu avea electricitate în urma unei întreruperi preventive a curentului electric, potrivit mass-media locale.

Comisia Federală de Electricitate (CFE), deţinută de stat, a indicat că a restabilit miercuri alimentarea cu energie electrică pentru 40% din cei 504.000 de utilizatori afectaţi din regiunea Acapulco.

După ce a atins uscatul, uraganul a slăbit în intensitate, aşa cum era de aşteptat pe măsură ce înainta spre interiorul teritoriului.

Acapulco a fost lovit la 9 octombrie 1997 de furtuna Paulina, care a atins zona de uscat cu intensitatea unui uragan de categoria a 4-a. Peste 200 de persoane au murit atunci, într-unul dintre cele mai grave dezastre naturale din Mexic.

Săptămîna trecută, uraganul Norma a ucis trei persoane într-o regiune aflată la nord, în statul Sinaloa. Norma a atins zona de uscat de două ori, mai întîi în peninsula Baja California, apoi în statul Sinaloa.

Aflat între Oceanul Pacific şi Golful Mexic, Mexicul este expus uraganelor, în timpul sezonului în care aceste fenomene meteorologice se formează, din mai pînă în octombrie-noiembrie.

Cea mai puternică furtună înregistrată vreodată, Patricia, în octombrie 2015, cu vînturi de 325 de kilometri/oră, a produs însă doar pagube materiale pentru că a pătruns în teritoriu printr-o zonă muntoasă nelocuită.

În septembrie 2013, uraganul Ingrid, din Golful Mexic, şi furtuna tropicală Manuel, din Oceanul Pacific, au lovit simultan Mexicul. "Interacţiunea lor a constituit un fenomen istoric, care nu a mai avut loc din 1958", au indicat autorităţile, care au înregistrat 157 de decese, inclusiv victime ale alunecărilor de teren.

0
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?