Eurovision stiri: 493
Transnistria stiri: 1305

Bologna închide „turnul înclinat”. Care este motivul

5 dec. 2023,, 19:31   Externe
4456 0

Italienii au izolat „turnul înclinat” din Bologna, de teamă că acesta s-ar putea prăbuși. Construcția datează din perioada medievală, este menționată în poemul „Divina Comedie” al lui Dante și reprezintă un simbol al acestui oraș din centrul Italiei, renumit pentru mîncarea delicioasă și clădirile din cărămidă roșie.

Turnul Garisenda de 48 de metri, a fost construit în anul 1109 și se află lîngă turnul Asinelli, de aproape două ori mai înalt. Este fotografiat de turiști din întreaga lume, dar localnicii sînt îngrijorați că acesta s-ar putea prăbuși.

''Este păcat, pentru că turnurile erau un simbol al bogăției și importanței pentru familiile care locuiau acolo. Au mai rămas doar două, iar dacă și acesta se prăbușește, va fi cu un turn mai puțin. Doar unul ar rămîne.''

''Cele două turnuri sînt un punct de reper pentru noi toți. Dacă nu găsești pe cineva pentru că se află pe altă stradă, îi poți spune: „privește sus, caută cele două turnuri și ne întîlnim acolo”. Chiar dacă toată lumea spune că vor cădea, eu cred că pentru că au rezistat peste 600 de ani, nu vor cădea în următoarele două luni. După părerea mea, vor rezista cel puțin încă 70 de ani, poate chiar 100.''

''Turnul este un simbol al Bologna, iar dacă ar cădea, ar fi un mare păcat pentru că am pierde unul dintre cele mai importante monumente ale orașului.''


Potrivit autorităților municipale, turnul a ajuns în această situație "extrem de critică", din cauza deteriorării materialelor de la temelia acestuia. Lucrările de securizare și restaurare a construcției au început deja. Iar pentru a proteja oamenii și clădirile din preajmă în cazul unei eventuale surpări, a început construcția unui baraj de cinci metri înălțime. Potrivit autorităților italiene, turnul și piața din imediata apropiere a acestuia vor rămînă închise pentru mai mulți ani, cît timp vor dura lucrările de restaurare.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?