X 
Transnistria stiri: 1319
Eurovision stiri: 494

Australia şi UE nu au ajuns la un acord de liber schimb

30 oct. 2023,, 20:30   Externe
1963 0

Negocieri între Uniunea Europeană (UE) şi Australia lansate în 2018 au eşuat să ajungă la un acord de liber schimb, din cauza problemei agricole, în pofida speranţei unei încheieri rapide, anunţă Bruxellesul şi Canberra, iar negocierile urmează să fie reluate în 2026 după următoarele alegeri legislative australiene.

Ministrul australian al Agriculturii, Murray Watt, anunţă că negociatorii UE nu şi-au schimbat poziţia în cursul ultimei runde de negocieri, organizate în marja unei reuniuni G7 în Japonia.

Este puţin probabil ca negocierile să se reia în cursul ”acestei legislaturi”, a anunţat el, sugerînd că Guvernul australian ar putea să nu revină la masa negocierilor înaintea alegerilor legislative prevăzute în 2025, notează Noi.md cu referire la news.ro.

Uniunea Europeană s-a arătat optimistă în privinţa încheierii unui acord la G7, în Osaka, însă Australia a ”prezentat revendicări agricole care nu reflectă negocieri recente”, a anunţat un purtător de cuvînt al Comisiei Europene (CE).

Negocieri între UE şi Australia cu privire la un acord de liber-schimb durează din 2018. Cele două părţi întîmpină dificultăţi să se pună de acord asupra deschiderii pieţei europene exporturilor australiene de carne de oi, de vită şi de zahăr.


0
5
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?