Reprezentanții Regiei Transport Electric din Chișinău (RTEC) spun s-au autosesizat pe acest caz și au inițiat o anchetă internă.
„Din start am înțeles că tichetul nu este ok, deoarece un tichet nu poate fi alb. Am oprit taxatorul și l-am întrebat: ce bilet mi-ai dat? A spus să tac, să nu fac gălăgie, deoarece el îmi dă bilet. Nu este prima dată cînd dau 10 lei, mi se dă rest 5 lei și tichet nu mi se dă”, a scris o femeie pe rețele sociale, notează Noi.md cu referire la ziar.md.
Un alt pasager a atenționat cetățenii să aibă „grijă la ce bilete li se dau”, după ce ar fi călătorit cu autobuzul și ar fi trăit o situație similară.Purtătoarea de cuvînt al Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu, a spus că întreprinderea Municipală „Parcul Urban de Autobuze” s-a autosesizat pe marginea acestui caz și a fost deschisă o anchetă internă.
„Conductorul a fost identificat. De asemenea, a fost inițiată o anchetă internă pentru a identifica toate circumstanțele producerii incidentului. Totodată au fost intensificate verificările la linie și se vor implementa măsuri suplimentare pentru a preveni astfel de incidente în viitor”.
Potrivit reprezentanților RTEC, angajatul riscă să fie amendat sau eliberat din funcție.
Adăuga comentariu