În prezent, se lucrează intens la parcările laterale și se montează bordurile care delimitează trotuarul pietonal de parcări. Zonele de lucru sînt securizate corespunzător pentru siguranța cetățenilor.
Urmează instalarea sistemului de iluminat și montarea mobilierului urban, ceea ce va aduce un plus de confort și siguranță pentru pietoni și șoferi deopotrivă.
De asemenea, au fost reabilitate trotuarele pe bd. Traian de la str. Grenoble pînă la str. Independenței, pe ambele sensuri de deplasare. Anterior, au fost reparate trotuarele din bd. Traian în perimetrul bd. Dacia - str. Independenței.
Acest proiect face parte dintr-un plan amplu de modernizare a infrastructurii pietonale, menit să îmbunătățească accesibilitatea și siguranța pentru toți locuitorii.
Adăuga comentariu