X 
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Problema cerșetorilor, discutată la Primăria Capitalei

17 iun. 20:55   Capitala
4619 2

În cadrul ședinței săptămînale a serviciilor municipale, primarul general Ion Ceban a abordat problema cerșetorilor care au invadat străzile Capitalei.

„Tot mai mulți cerșetori „profesioniști” au invadat străzile Capitalei. Este o situație care necesită atenție și acțiuni rapide din partea autorităților”, a declarat Ion Ceban.

De asemenea, primarul a evidențiat comportamentul iresponsabil al unor persoane în zonele verzi ale orașului.

„Am observat că în diverse zone verzi, multe persoane se bucură de activități în aer liber, precum grătarele, dar nu își strîng gunoaiele, lăsînd în urma lor murdărie. Nu avem nimic împotriva acestor activități recreative, atîta timp cît se desfășoară conform legii. Totuși, pentru a reduce riscurile potențiale de incendii și comportament deviant, considerăm necesară organizarea de raiduri de către poliție prin Capitală”, a subliniat Ceban.

În ceea ce privește comerțul ambulant, primarul a accentuat importanța măsurilor de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare.


„Trebuie luate măsuri stricte pentru a diminua riscurile de toxiinfecții alimentare, în special în comerțul ambulant cu produse alimentare”, a adăugat Ceban.

Acțiunile propuse de primarul general, au scopul de a menține ordinea și siguranța în Capitală, asigurînd în același timp un mediu curat și sănătos pentru toți cetățenii.

11
1
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?