Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Primăria capitalei revine la vechile tradiții

26 feb. 10:42   Capitala
8650 0

Ședințele operative ale Primăriei, organizate online în fiecare zi de luni, revin și la formatul de până la pandemie.

Potrivit primarului Ion Ceban, șefii de Direcții, adjuncții, pretorii și alți responsabili se vor reuni fizic cel puțin o dată la două săptămâni, notează noi.md cu referire la tv8.

„Le vom combina cu cele online, care sunt mult mai eficiente din punct de vedere al operativității. Știm că (angajații) sunteți repartizați pe întreg teritoriul municipiului, subdiviziuni, întreprinderi municipale, preturi”, a spus Ceban.

Astfel, ședințele operative de la primărie vor avea loc atât fizic, cât și online, cu o anumită periodicitate.

De mai mult de patru ani, de când a început pandemia, ședințele operative ale Primăriei Chișinău aveau loc în format online. Până atunci, în fiecare zi de luni, reprezentanții municipalității se adunau în sala de ședințe a instituției, iar la final, jurnaliștii le puteau adresa întrebări.


Deși perioada dificilă a trecut, în octombrie 2022, Ion Ceban spunea că nu vede motive să se revină la ședințele clasice. Un prim argument al lui era că mașinile funcționarilor primăriei ar supraaglomera și mai mult traficul din centru. Ceban mai declara că prin ședințele online se reușește optimizarea resurselor și a timpului în subdiviziunile primăriei.

6
0
2
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?