Viceprimarul Angela Cutasevici, a menționat că e de datoria generațiilor noastre de a-i aduce un omagiu lui Mihai Eminescu, poetul nepereche, care ne-a definit ca identitate națională, care a elogiat prin scrierile sale valorile umane: mama, neamul, tradițiile, natura și spiritualitatea, transmite Noi.md.
Totodată, viceprimarul a reiterat invitația Primăriei Chișinău pentru locuitorii și oaspeții Capitalei, de a participa la spectacolul muzical-poetic dedicat lui Mihai Eminescu, cu genericul „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, programat pentru ora 18:00, în scuarul „Mihai Eminescu”, unde va fi prezentă opera Poetului, prin recitaluri, muzică și piese de teatru.
La rîndul său, viceprimarul Irina Gutnic, a declarat că Eminescu trebuie să fie elogiat mereu, pentru întreaga sa operă literară, lăsată drept moștenire generațiilor de azi, pentru a servi drept sursă de inspirație oamenilor de cultură și artă, dar și pentru a înțelege realitățile din societate.
Elogierea Poetului la Chișinău este un prilej de a cinsti oamenii de artă, de a reflecta asupra destinului culturii și a patrimoniului național.
Adăuga comentariu