Cetățenii se întreabă cine a tăiat copacii în așa mod?
Contactat de reporterul noi.md, inspectorul pentru sectorul Rîșcani din cadrul Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, Cătălin Mocanu, ne-a comunicat că nu are nicio informație despre anumite defrișări autorizate în cadrul întreprinderii.
”Nu avem nicio informație pe interior despre lucrări de defrișare în Parcul Rîșcani, deci noi am curățat sau tăiat acești brazi. Dacă ar fi fost lucrări realizate de întreprinderea noastră, cu siguranță informațiile despre necesitatea efectuării și cine era responsabil, se regăseau în registrele întreprinderii.”
De asemenea acesta ne-a comunicat prin telefon că va efectua o vizită la fața locului săptămîna viitoare, pentru a identifica circumstanțele și persoanele care au mutilat brazii din parc.
Redacția Noi.md a încercat să contacteze compania Premier Energy Distribution care ar putea realiza astfel de lucrări, dar din păcate în cadrul companiei nu ne-a putut spune nimeni dacă acestea au fost sau nu lucrări realizate de către angajații lor.
Adăuga comentariu