X 
Transnistria stiri: 1328
Eurovision stiri: 495

Beton armat în locul copacilor, în pădurea din Durlești

18 ian. 2021,, 13:36   Capitala
7037 1

Pădurea Durlești, situată la doi pași de Chișinău, este ciopîrțită sub ochii autorităților, iar în locul copacilor „răsar”, peste noapte, construcții din beton armat, chiar dacă în păduri sînt permise doar construcții ușor demontabile.

Miza și interesul celor care toarnă beton în pădure este enorm: prețul unei case în această zonă poate depăși 200 de mii de euro. În prezent, în pădurea Durlești sînt puse deja bazele pentru șapte imobile, însă locuitorii din zonă se tem că toată pădurea va fi distrusă și folosită în scopuri imobiliare, transmite zdg.md.

Pădurea Durlești, aflată la marginea sectorului Buiucani al mun. Chișinău, între localitățile Durlești și Dumbrava, și întretăiată de șoseaua Balcani, are o suprafață totală de peste 250 de hectare.

În 2008, în urma unui contract de arendă încheiat cu Moldsilva, 40 de hectare din trupul acestei păduri au ajuns în posesia firmei „Batami Grup”, fondată și administrată de Ion Meleca. Contractul de arendă a fost încheiat pentru o perioadă de 29 de ani și este valabil pînă în 2037. Pe această parcelă de pădure, luată în arendă, Meleca a inițiat construcția mai multor imobile.

Locuitorii cartierului „Poiana Domnească”, aflat la marginea pădurii Durlești, spun că, la mijlocul lunii decembrie, în timpul nopții, au început să audă zgomotul drujbelor și al mașinilor care aduceau beton.


Mai mulți locuitori din sectorul „Poiana Domnească” au semnat o petiție pe care au înaintat-o mai multor structuri de stat.

„Cu siguranță, aceste construcții nu sînt efectuate cu scop de zonă de agrement, ci se urmărește scopul vînzării lor drept case particulare de locuit, ceea ce contravine legislației în vigoare. O situație similară deja a avut loc în aceeași pădure, doar că din partea de jos a Durleștiului, unde construcțiile sînt finisate, ba mai mult, conectate la rețelele inginerești și înregistrate la oficiul cadastral. Îngrijorarea noastră este și mai mare, știind că zona respectivă, aflîndu-se la cel mai înalt loc din mun.Chișinău, este o zonă cu risc sporit de alunecări de teren, avînd o mulțime de izvoare subterane care se află la mici adîncimi, iar tăierea pădurii, dar și săparea fundamentului, vor duce inevitabil la schimbarea reliefului și va pune în pericol de alunecări de teren a caselor deja locuibile din preajmă”, se spune în petiție.

Printre instituțiile sesizate de localnici se regăsește și Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM). Pe 21 decembrie 2020, o echipă de inspectori ai IPM au efectuat un control la fața locului. Deși ne-a spus că respectivul control durează mai multe zile și abia apoi va fi întocmit un act, reprezentantul IPM Ion Caliniuc a declarat, preliminar, că „tăieri ilegale sînt, încălcări sînt”.

„Noi avem apeluri telefonice de la două persoane din preajmă și, după cum am înțeles, au venit niște plîngeri și la Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Acum am inițiat un control în conformitate cu Legea 131 cu privire la controlul de stat asupra activității de întreprinzător. Controlul respectiv se desfășoară pe parcursul a cinci zile lucrătoare, care prevede solicitarea tuturor actelor permisive, documentelor pe care le deține arendașul și după asta, după ce o să facem o examinare amplă la toate, noi o să putem să ne expunem”, ne-a comunicat Caliniuc, înainte de a începe controlul din pădurea Durlești.

După aproximativ o oră în care a numărat trunchiurile copacilor tăiați și le-a măsurat diametrul, în timp ce ieșea din pădure, Ion Caliniuc ne-a spus că „tăieri ilegale sînt, încălcări sînt”.

„Am făcut o listă de acte pe care el (Ion Meleca, administratorul firmei „Batami Grup”, n.r.) trebuie să ni le prezinte. sîntem cinci zile în control la dumnealor. Trebuie să-mi prezinte prin poșta electronică un set de documente. Am înțeles că are contract de arendă, are expertiza ecologică, are un set de documente… Noi o să facem analiza la toată documentația respectivă și numaidecît o să ne expunem printr-un proces-verbal de control care se încheie de comun cu el. În dependență de situația analizată, vom constata dacă sînt necesare sancțiuni, deși se întrevăd. Acte care să-i permită să taie copacii nu au fost prezentate”, ne-a mai spus inspectorul de mediu Ion Caliniuc.

Prezent la fața locului atunci cînd reprezentanții IPM efectuau controlul, Ion Meleca, arendașul pădurii și cel care a inițiat construcțiile, a refuzat să discute în fața camerei cu echipa ZdG.

Întrebat care este punctul de vedere al Moldsilva referitor la aceste construcții și cum intenționează să protejeze pădurea pe care o are în gestiune, Vasile Tighineanu, inginer-șef la Întreprinderea Silvică Chișinău, ne-a comunicat următoarele:

„Sîntem la curent, am ieșit la fața locului, am examinat, am întocmit actele necesare. El (Ion Meleca, n.r.) a fost informat și acum îl așteptăm cu anumite acte confirmative, anumite explicații. Deja o primă explicație este. Noi am oprit temporar lucrările pentru a stabili măsura încălcărilor. Dumnealui are un proiect general de construcție unde erau prevăzute fundațiile respective, șapte la număr, fundații pe piloni din beton armat. Și la căsuțele de vacanță, și la foișoare se prevede pilonul de 30 cm pe 30 și 40 pe 40. De la piloni în sus actele normative prevăd (construcții, n.r.) ușor demontabile. Iată aici au fost semnale, am ieșit la fața locului și așteptăm să ne aducă confirmări de la organele abilitate în domeniul construcțiilor”.

Chiar dacă în unele cazuri sînt turnați în pămînt doar pilonii din beton armat, cele șapte imobile care urmează să apară în pădurea Durlești sînt deja înregistrate la Cadastru cu titlul de „construcție nefinalizată”. Patru dintre acestea ar urma să aibă cca 190 m.p., altele două – cîte 107 m.p., iar a șaptea ar urma să aibă o suprafață de 87 m.p.

Deși inițial toate aceste construcții începute au fost înregistrate la Cadastru pe numele firmei „Batami Grup, recent, în noiembrie 2020, cinci dintre acestea au ajuns, în urma unor contracte de vînzare-cumpărare, la Anatolie și Oxana Raclaru. Anatolie Raclaru deține o firmă de construcții – „Sector-Impex”, cu sediul juridic în satul Micleușeni, Strășeni. O altă construcție din pădure a fost înregistrată, în luna octombrie, pe numele lui Valentin Smirnov, un tînăr de 23 de ani. Doar unul dintre cele șapte imobile ale căror baze au fost puse în pădure a rămas, oficial, înregistrat pe „Batami Grup”, arendașa pădurii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Alegeri: Ce părere aveți despre inițiativa de a introduce votul prin corespondență?