Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci cînd caută de muncă? Răspunsurile candidaților ©

11 dec. 2023,, 15:37   Business
4000 0

Peste 83% dintre candidați sunt descurajați să răspundă la o ofertă de muncă unde salariul nu este specificat. Rabota.md a realizat un sondaj cu participarea vizitatorilor ai Târgului de Cariere, care a avut loc între 27-28 octombrie la Chișinău, și a descoperit ce alte motive împiedică oamenii să trimită un CV.

Conform rezultatelor sondajului, atunci când își caută de lucru, candidații moldoveni sunt mai predispuși să răspundă la o ofertă cu un salariu mic decât la una unde salariul nu este specificat: patru din cinci respondenți au avut o reacție negativă la formularea „salariu negociabil”.

A doua cauză pentru care oamenii își pierd interesul față de o ofertă de muncă este programul neconvenabil. Peste 60% dintre participanții la sondaj au menționat acest motiv. În plus, pentru fiecare al doilea participant este important ca biroul sau compania să fie cât mai aproape de casă. Femeile au indicat acest aspect mai des decât bărbații.

Lipsa perspectivelor de avansare în carieră ar descuraja 56% dintre participanții la sondaj să aplice la o ofertă de muncă. Posibilitatea de dezvoltare în cadrul companiei este deosebit de importantă pentru studenți și tineri specialiști.

Conform rezultatelor sondajului, companiile moldovenești ar trebui să acorde mai multă atenție la transparența posturilor vacante, să ofere informații despre salariu și oportunitățile de creștere profesională.


Din observațiile moderatorilor Rabota.md, există schimbări pozitive în acest sens, dar ele au loc lent. Acum, candidații își pot facilita căutarea unui post de lucrufolosind diverse instrumente, inclusiv filtrul de pe Rabota.md cu care puteți selecta salariul dorit.

Rabota.md a fost unul dintre partenerii Târgului de Cariere de la Chișinău din 27-28 octombrie.

2
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?