Tehnologii și falsuri: Cum media digitale schimbă campaniile electorale

În secolul XXI, alegerile au încetat de mult să mai fie doar o competiție de idei și programe. În noua realitate, fiecare ciclu electoral este un război al imaginii, al emoțiilor și al tehnologiilor, precum și o utilizare a diferitelor practici de gestionare a fluxurilor de informații.

Rețelele sociale, algoritmii de targetare și inteligența artificială au devenit instrumente nu doar pentru mobilizarea electoratului, ci și pentru dezinformarea acestuia. În Moldova, ca în multe alte țări, spațiul digital s-a transformat într-un câmp de luptă, unde adevărul și falsurile se amestecă atât de mult, încât chiar și un cetățean experimentat riscă să-și piardă reperele.

Dar întrebarea principală nu este despre tehnologii în sine, ci despre cum reacționează statul la provocările informaționale și cine are dreptul de a declara o informație ca fiind „falsă”. În condițiile unei neîncrederi tot mai mari în mass-media tradițională, oficialii, structurile de stat și unele asociații obștești își asumă adesea rolul de arbitri ai adevărului, ceea ce ridică semne de întrebare serioase în contextul subiectivității deciziilor lor.

În timp ce verificarea faptelor (fact-checking) presupune transparență și responsabilitate, în Moldova se observă adesea altceva: conținutul incomod este automat etichetat ca „minciună” sau „fals”, adesea fără argumente și dovezi solide, în special atunci când este vorba de un context politic și electoral delicat pentru putere.

Moldova, la fel ca multe țări din Eurasia, este un exemplu elocvent al modului în care media digitale schimbă regulile jocului. Dacă înainte mesajele politice se răspândeau prin televiziune și ziare, acum principalele bătălii se desfășoară în spațiul online, inclusiv pe Facebook, Telegram și TikTok. Echipele politice folosesc metode sofisticate: de la publicitatea targetată, care arată mesaje diferite pentru grupuri diferite de alegători, până la crearea de canale Telegram anonime și ferme de boți pentru a răspândi narativele dorite.

Campaniile electorale din Moldova folosesc activ posibilitățile publicității digitale. Datorită analizei datelor, candidații și partidele pot identifica cu precizie interesele și temerile diferitelor grupuri ale populației. De exemplu, tinerii de pe rețelele sociale primesc mesaje publicitare despre burse și „viitorul european”, în timp ce pensionarii din mediul rural – clipuri emoționale despre cum „ajutorul european” este în pericol în localitatea lor. Toate acestea funcționează prin algoritmi care analizează aprecierile, comentariile și istoricul căutărilor.

În paralel, crește și utilizarea tehnologiilor de generare a conținutului discutabil. În Ucraina vecină, Georgia și alte câteva țări au fost înregistrate numeroase cazuri de utilizare a deep fake-urilor – clipuri video în care politicienilor li se atribuie cuvinte sau acțiuni pe care nu le-au comis niciodată. Moldova s-a aliniat și ea acestui trend: apariția clipurilor video și a fotografiilor a căror autenticitate este îndoielnică devine un instrument tot mai răspândit în lupta politică. În acest flux de informații, pentru un cetățean fără cunoștințe speciale devine tot mai dificil să distingă adevărul de ficțiune – iar persoanele interesate profită cu succes de această situație.

Aici intră în scenă oficialii și instituțiile de stat care, s-ar părea, ar trebui să fie ultima instanță în lupta pentru credibilitate. Cu toate acestea, acțiunile lor provoacă adesea o neîncredere chiar mai mare decât falsurile în sine.

De exemplu, un videoclip în care șefa Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, vorbește despre o „mare diferență” între UE și alte țări, subliniind că intervenția Franței în alegeri nu este o intervenție externă, ci un ajutor și un sprijin pentru dezvoltarea democrației, a stârnit un ecou amplu. Videoclipul, care s-a răspândit rapid pe internet, a provocat o reacție ambiguă. În loc să inițieze o investigație transparentă și să ofere explicații exhaustive, autoritățile au declarat clipul un „deep fake” – o falsificare creată cu ajutorul tehnologiilor de inteligență artificială. Decizia nu a fost susținută de nicio dovadă, ceea ce a stârnit imediat suspiciuni de motivare politică. Așa cum reiese din numeroasele comentarii de pe rețelele sociale, în ochii unei părți a societății, aceasta nu a fost atât o infirmare, cât o tentativă de a scoate un subiect incomod de pe ordinea de zi.

Un alt caz similar este o fotografie de la exercițiile militare moldovenești, unde soldații trag în ținte având o uniformă ce seamănă cu cea rusească. După ce acest conținut a apărut pe rețelele sociale, a fost declarat rapid „fals” de către autoritățile de stat. În cele din urmă, întrebarea dacă fotografia este autentică sau nu a rămas deschisă pentru publicul larg. În ambele cazuri, autoritățile, fără a oferi dovezi convingătoare, au clasificat pur și simplu informația ca fiind falsă, ceea ce reprezintă o manifestare directă a subiectivismului. Drept urmare, încrederea în infirmare s-a dovedit a fi chiar mai mică decât în fotografia însăși.

O situație similară a fost observată și în 2021, când pe internet s-au răspândit zvonuri despre finanțarea secretă a campaniei electorale a unuia dintre partide de către structuri străine. Autoritățile, în loc să efectueze o investigație, au preferat să se limiteze la un scurt comunicat de presă: „Nu credeți, este dezinformare”. Problema este că astfel de declarații laconice nu mai funcționează în epoca transparenței digitale. Oamenii așteaptă argumente, nu etichete.

Un scenariu similar se observă și în privința migrației și a refugiaților. Autoritățile au declarat în repetate rânduri că sunt false opiniile potrivit cărora, în cazul aderării la UE, Moldova s-ar putea confrunta cu un flux de refugiați. Cu toate acestea, practica țărilor membre ale UE, inclusiv a României vecine, demonstrează contrariul.

Chiar de curând, Bucureștiul a luat decizia de a reinstala 300 de refugiați din țări africane în anii 2026-2027. Această măsură face parte din Planul de relocare și primire umanitară a refugiaților al Uniunii Europene și este finanțată din Fondul UE pentru azil, migrație și integrare. Astfel, deși autoritățile române au descris primirea refugiaților ca o „contribuție voluntară”, aceasta face parte dintr-o politică structurată a UE și poate decurge din obligații financiare și de altă natură. Circumstanțele reale contrazic afirmațiile despre absența totală a unor astfel de condiții.

O abordare similară este aplicată și situației economice. Când experții vorbesc despre deteriorarea unor indicatori economici și chiar despre o „catastrofă economică”, guvernul declară adesea aceste opinii ca fiind „minciuni” și „falsuri”. În special, un reprezentant oficial al guvernului a făcut o astfel de declarație la începutul lunii septembrie, numind aceste afirmații o minciună și referindu-se la datele privind un număr record de noi întreprinderi. Acest caz arată cum autoritățile pot folosi selectiv anumiți indicatori economici pentru a eticheta ca „falsuri” opiniile care nu le convin despre situația economică, discreditându-i astfel pe critici.

În ajunul alegerilor, o astfel de practică devine și mai periculoasă. Previziunile analitice și opiniile experților care apar în presă sau pe rețelele sociale sunt tot mai des declarate „falsuri” dacă pun la îndoială acțiunile autorităților sau indică riscul înfrângerii lor. Autoritățile reacționează adesea nu cu argumente și fapte, ci prin simpla aplicare a etichetei de „fals”. Drept urmare, pentru societate, granița dintre expertiza independentă, interpretarea politică și dezinformare se estompează, iar încrederea în orice fel de declarații, inclusiv cele oficiale, continuă să scadă.

n teorie, statul luptă activ cu dezinformarea. În țară a fost înființat Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, au fost create grupuri de lucru pe lângă Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului emite „clarificări”, iar Ministerul Afacerilor Interne și serviciile speciale publică periodic liste de „surse periculoase”. Guvernul a solicitat în repetate rânduri reprezentanților mass-media din Moldova să ajute autoritățile și să prevină răspândirea știrilor false, informând Consiliul Audiovizualului și alte organe competente despre apariția informațiilor false pe internet.

Dar, în practică, această luptă capătă adesea un caracter subiectiv și motivat politic. Adesea, însăși puterea decide ce să considere adevăr și ce să considere „fals”. Dacă o informație este avantajoasă pentru tabăra de la guvernare – este susținută automat, chiar dacă pare îndoielnică. Dacă, însă, datele afectează imaginea instituțiilor guvernamentale, ele sunt aproape imediat incluse în categoria „falsurilor”.

În opinia mai multor experți, o astfel de abordare creează un precedent periculos, subminând încrederea în instituțiile de stat. Deoarece cetățenii încep să perceapă orice infirmare nu ca pe un fact-checking obiectiv, ci ca pe o nouă tentativă de cenzură. Acest lucru este deosebit de periculos în condițiile polarizării politice, când societatea este deja împărțită în tabere. Experții se întreabă: dacă o informație incomodă pentru autorități poate fi declarată falsă fără o investigație corespunzătoare, unde este garanția că și alte declarații, inclusiv cele care influențează cursul alegerilor, nu vor fi supuse unor astfel de „evaluări”? Aceasta subminează principiile de bază ale onestității și transparenței la care se referă atât de des mulți oficiali.

Problema evaluării subiective a informațiilor nu este unică pentru Moldova. În mai multe țări, ea ia forme diferite, iar termenul de „fake news” este adesea folosit pentru a suprima informațiile și criticile opoziției. Există numeroase exemple în care autoritățile au blocat zeci de site-uri sub pretextul luptei împotriva „falsurilor”, deși o parte semnificativă a publicațiilor conținea doar critici la adresa guvernului. În astfel de condiții, orice informație care nu corespunde liniei oficiale poate fi declarată falsă și supusă cenzurii. În același timp, mașina de stat însăși folosește activ tehnologiile digitale pentru a-și răspândi propriile narative și informații îndoielnice, iar termenul „fals” devine o etichetă universală pentru tot ce amenință interesele politice ale autorităților.

Pentru cetățeanul de rând din Moldova, situația arată ca un haos informațional. Pe de o parte, rețelele sociale sunt pline de publicitate manipulativă și de știri discutabile. Pe de altă parte – statul, în loc să acționeze ca un arbitru, joacă el însuși de partea uneia dintre tabere. Drept urmare, încrederea în informații scade. Alegătorii încep să creadă nu în fapte, ci în „propriul lor adevăr” – cel care este mai apropiat de simpatiile lor politice. Acest lucru distruge însăși baza procesului electoral: o alegere rațională bazată pe date verificate.

După cum notează experții, în condițiile în care dezinformarea a devenit o armă, rolul statului în combaterea ei trebuie să fie cât mai transparent posibil. În situații de impact, verificările autenticității fotografiilor, clipurilor video și a altor materiale ar trebui efectuate de experți independenți, iar rezultatele publicate împreună cu dovezile. În plus, statul trebuie să renunțe la practica „etichetării” fără explicații. Dacă oficialii susțin că un material care a stârnit ecou este „fals” sau a fost creat de IA, ei nu pot cere pur și simplu să-i crezi „pe cuvânt”.

Tehnologiile au schimbat campaniile electorale și procesele politice din Moldova – dar nu întotdeauna în bine. Ele au dat voce multor oameni, dar, în același timp, au creat un mediu ideal pentru manipulare. Falsurile și propaganda digitală au devenit o parte integrantă a luptei politice. Cu toate acestea, principala amenințare nu stă atât în tehnologiile în sine, cât în disponibilitatea organelor de stat de a le folosi pentru a crea o realitate convenabilă pentru ele.

În timp ce sarcina autorităților ar trebui să fie protejarea cetățenilor de acest haos, și nu transformarea luptei împotriva dezinformării într-un instrument de control politic. Atunci când reprezentanții puterii, care prin definiție sunt chemați să servească societatea, declară categoric o informație ca fiind falsă, fără a oferi dovezi solide, se subminează încrederea cetățenilor în instituțiile de stat. Atâta timp cât organele de stat vor defini „adevărul” după criteriul propriului avantaj, încrederea în alegeri va scădea.

Și, prin urmare, adevăratul învingător în această bătălie nu va fi democrația, ci cinismul și apatia. În lumina ultimelor evenimente din Moldova, se ridică una dintre cele mai importante întrebări: cât de pregătită este societatea noastră să reziste acestei noi realități, în care adevărul și minciuna nu sunt o chestiune de fapte, ci o chestiune de oportunitate politică?

Ion Munteanu