Arşiţa stiri: 153
Jocurile Olimpice stiri: 128
Transnistria stiri: 1411

Stoianoglo – candidatul "poporului"

15 iul. 19:11   Analitică
6307 8

Intenția fostului procuror general Alexandr Stoianoglo de a candida la președinție și sprijinul PSRM pentru candidatura sa, a zguduit nu numai oponenții politici, ci și întreaga Curte de Apel Chișinău.

În ciuda lipsei acute de cadre (în instituție activează acum doar 19 judecători din cei 57 necesari) și a volumului mare de muncă al judecătorilor rămași (în iunie, Curte de Apel Chișinău s-a plîns că în prezent există circa 15 000 de dosare în așteptare și nu are cine să le examineze), Curtea de Apel Chișinău a amînat toate dosarele, a preluat prompt două recursuri care erau în așteptare de un an și jumătate și le-a respins ca fiind inadmisibile.

Aceste recursuri au fost depuse de doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Dumitru Răileanu și Elena Ceruță. Împreună cu Alexandr Stoianoglo, ei figurează în dosarul privind "episodul cu Veaceslav Platon" și sînt acuzați de complicitate în eliberarea ilegală a acestuia din închisoare.

În general, cronologia evenimentelor arăta în felul următor:

- Luni, 8 iulie, Stoianoglo anunță că va candida la președinție. Liderul PSRM, Igor Dodon, declară că socialiștii vor susține candidatura candidatului independent Alexandr Stoianoglo și îndeamnă partidele de opoziție să creeze o platformă în susținerea acestuia.


- Marți, 9 iulie, Curtea de Apel Chișinău a pus pe rol recursurile a doi foști procurori care figurau în același dosar cu fostul procuror general. Recursurile depuse de aceștia au blocat timp de un an și jumătate examinarea uneia dintre cauzele penale împotriva lui Alexandr Stoianoglo. Curtea de Apel a respins recursurile lui Dumitru Răileanu și Elena Ceruță.

- Joi, 11 iulie, Procuratura Generală informează că cauza penală în privința fostului procuror general Alexandr Stoianoglo și a doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate a fost deblocată și urmează să fie examinată de instanța de fond.

- Iar vineri, 12 iulie, apare decizia Curții Constituționale cu privire la recursul depus încă în noiembrie 2023 de deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor Diana Caraman, Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolae Rusol și Constantin Starîș, care au solicitat suspendarea decretului prezidențial privind demiterea procurorului general Alexandr Stoianoglo. Autorii recursului au menționat că Stoianoglo a fost demis în baza unui regulament aprobat de Consiliul Suprem al Procurorilor, dar nu de o lege reglementată. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a respins recursul parlamentarilor, hotărînd astfel că Maia Sandu l-a demis pe Stoianoglo în mod legal.

Partidul de guvernămînt, după o ușoară stupoare cauzată de intenția lui Alexandr Stoianoglo de a candida la funcția de președinte și de poziția PSRM (potrivit zvonurilor, strategii PAS au mizat pe faptul că principalul oponent al Maiei Sandu în alegeri va fi din nou Igor Dodon), a hotărît, în sfîrșit, care este poziția sa față de "candidatul poporului".

Mai întîi, deputatul PAS, Alex Trubca la Jurnal TV, iar apoi vicepreședintele partidului de guvernămînt, Radu Marian la Exclusiv TV, au declarat că Stoianoglo este creatura Moscovei și a unei grupări criminale organizate. Aceste cuvinte au fost repetate și de președinta Maia Sandu într-un interviu pentru Nordinfo. "Oligarhii și Kremlinul au bătut palma și și-au găsit un candidat. Este clar că Kremlinul își dorește ca hoții să revină la putere în R. Moldova, pentru că Kremlinul știe că hoții vor vinde țara noastră și, respectiv, cei de la Kremlin o vor putea folosi în scopurile lor", a spus ea.

Politehnologii partidului de guvernămînt au încurcat ceva. Este clar că PAS a dezvoltat deja un anumit arsenal de clișee politice și propagandistice și de expresii-șablon, dar ceea ce se aplică, să zicem, lui Șor, cumva nu se potrivește cu Stoianoglo. Alexandr Stoianoglo are o imagine consacrată, construită de-a lungul anilor, iar o singură afirmație că fostul procuror general este agent al Kremlinului și a unei oarecare grupări criminale organizate, nu îl va distruge. Pentru o anumită parte a societății și pentru mulți politicieni, atît de stînga, cît și de dreapta, Stoianoglo este imparțial, neutru din punct de vedere politic, profesionist, a demonstrat în repetate rînduri că pentru el pe primul loc este litera legii și, în plus, este decent și principial. El din principiu a părăsit Partidul Democrat atunci cînd Vladimir Plahotniuc a început să capete autoritate în el (ianuarie 2015). Iar în 2021 nu s-a plecat în fața cerințelor politice ale noului guvern reprezentat de PAS, așa cum au făcut unii dintre colegii săi din procuratură. Lucru pentru care a fost demis din funcție într-o manieră, după cum au spus comentatorii, absolut înșelătoare. Chiar și liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a recunoscut acest lucru, calificînd dosarul penal împotriva procurorului general drept "planificată" și regretînd că în el a fost implicat fostul său partener Lilian Carp. De asemenea, din cercurile apropiate lui Alexandr Stoianoglo, cunoaștem atitudinea sa critică față de conducerea Rusiei în legătură cu războiul din Ucraina.

După ce lunea trecută a anunțat că va susține candidatura lui Alexandr Stoianoglo la alegerile din 20 octombrie, liderul PSRM, Igor Dodon, și-a îndemnat colegii din opoziție să susțină această candidatura și să se întîlnească miercuri, 10 iulie, într-un "loc neutru" – la biblioteca Marc Bloch a lui Marc Tkaciuk, fondatorul partidului Congresul Civic - pentru a discuta strategia comună. "Majoritatea cetățenilor sînt de acord că a venit timpul ca forțele politice să se unească, în special cele de opoziție", a spus Dodon.

La consultări el i-a invitat pe liderul comuniștilor Vladimir Voronin, președintele Partidului Nostru Renato Usatîi, liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) Ion Chicu, primarul general al Chișinăului și liderul Mișcării Alternativa Națională Ion Ceban, fostul bașcan al Găgăuziei Irina Vlah, președintele PLDM Vladimir Filat și fostul lider al Platformei DA Andrei Năstase. Însă întîlnirea nu a avut loc.

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei a declarat că Stoianoglo este cu siguranță un candidat demn, dar partidul a decis deja asupra candidatului său – este vorba despre președintele PDCM, Ion Chicu. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a grăbit să-și anunțe intenția de a candida la președinție în toamna acestui an. Andrei Năstase l-a rugat pe Igor Dodon să nu-l mai cheme la astfel de "spectacole politice" - Năstase intenționează să candideze independent. Fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, care nu a exclus participarea sa în cursa prezidențială, a declarat că va examina propunerea de a susține candidatura lui Stoianoglo. Voronin, Ceban și Filat deocamdată tac. Judecînd după postările de pe Facebook ale liderilor săi, "Congresul Civic” ar putea să susțină candidatura lui Alexandr Stoianoglo. Așadar, reprezentanții opoziției încă se mai gîndesc.

Însuși Alexandr Stoianoglo a scris pe canalul său Telegram că înțelege că nu toți colegii săi din opoziție sînt pregătiți pentru o discuție imediată într-un format extins și tratează cu înțelegere și respect acest lucru, de aceea a propus să nu insiste pe discuția planificată, ci să folosească zilele și săptămînile următoarele pentru contacte și întîlniri bilaterale. Așa cum, de fapt, au sugerat unii lideri ai opoziției.

Jurnalistul Dmitri Ciubașenco crede că Alexandr Stoianoglo are toate șansele să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale. "M-am uitat în mod special la ultimele cifre. Un sondaj mai mult sau mai puțin autoritar a fost cel al IMAS - în luna mai. Și el a arătat că Sandu va acumula 35% în primul tur, Dodon - 16%. Și urmează Ion Ceban - 6%, Voronin - tot cam 6%, Irina Vlah - 4%, iar în acest sondaj a apărut chiar și Stoianoglo - 3%. Adică, dacă îi adunăm pe toți cinci, obținem undeva în jur de 32%. Adică, un astfel de candidat are șanse absolut reale să ajungă în turul doi. Și dacă toată lumea se va uni și îl va susține cu adevărat, nu doar în public, atunci el are șanse reale să acceadă în turul doi. Iar în turul doi va exista opțiunea de a vota împotriva președintelui în exercițiu", a declarat Ciubașenco în cadrul emisiunii "По фактам” cu Iulia Feodorova".

Analistul politic Corneliu Ciurea crede că în primul tur un candidat unic din partea întregii opoziții nu va exista. "Stoianoglo este un candidat puternic, care poate, cu sprijinul unor partide, în primul rînd al socialiștilor, să obțină un rezultat bun, deși sondajele încă urmează să-mi confirme presupunerile. Dar toate celelalte partide nu au renunțat deocamdată la intenția de a-și desemna propriii candidați. De aceea, a-l numi acum pe Stoianoglo drept un candidat comun este greșit și incorect din punctul de vedere al dinamicii luptei politice", a declarat el pentru RIA Novosti.

Într-adevăr, în primul rînd, nu există nicio garanție că autoritățile nu îl vor elimina pe Alexandr Stoianoglo din cursa electorală. Procedura a fost deja testată de mai multe ori de către PAS atît în privința unor candidați individuali, cît și în privința unor partide întregi. Iar socialiștii, care susțin candidatura lui Stoianoglo, de altfel, nu exclud acest lucru. După cum a spus Igor Dodon, dacă autoritățile vor încerca să blocheze desemnarea lui Alexandr Stoianoglo drept candidat independent, partidele de opoziție care îl susțin vor trebui să boicoteze alegerile prezidențiale. Prin urmare, înainte de primul tur, opoziția, așa cum a spus cîndva fondatorul și primul președinte al Băncii Naționale, Leonid Talmac, ar fi mai bine "să nu-și păstreze ouăle într-un singur coș".

În al doilea rînd, mulți lideri ai opoziției au propriile obiective pentru viitoarele alegeri prezidențiale. Ion Chicu, de exemplu, nu face un secret din faptul că va candida la președinție cu un ochi pe alegerile parlamentare pentru a crește șansele electorale ale partidului său. Iar Andrei Năstase are un gestalt politic neascuns - la alegerile prezidențiale din 2016, el și-a retras deja candidatura în favoarea Maiei Sandu din cauza presiunilor severe atît din interiorul republicii, cît și din partea partenerilor externi, ceea ce l-a costat ulterior cariera politică. Mai mult, candidînd acum la președinție, el va atrage voturi nu atît de la Alexandr Stoianoglo, cît de la Maia Sandu.

Așadar, o unificare adevărată a opoziției în jurul candidaturii lui Stoianoglo ar trebui să așteptăm fie în ultimele zile dinaintea primului tur al alegerilor prezidențiale (dacă Stoianoglo nu va fi retras din cursă, unii candidați s-ar putea retrage în favoarea sa), fie în turul doi, cînd va apărea situația: "Maia Sandu nu trebuie să obțină al doilea mandat".

De altfel, Alexandr Stoianoglo are toate șansele să își desfășoare campania electorală cu "lovituri". Cert este că Curtea Europeană a Drepturilor Omului examinează în prezent cea de-a doua plîngere a avocaților săi, privind arestarea ilegală a fostului procuror general și urmărirea penală motivată politic.

În toamna anului trecut, Alexandr Stoianoglo a cîștigat prima sa cauză la CEDO, care se referea la demiterea sa ilegală din funcția de procuror general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns atunci la concluzia că autoritățile Moldovei au încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că nu i-au permis lui Stoianoglo să conteste înlăturarea sa din funcție.

După publicarea hotărîrii CEDO cu privire la prima plîngere, mulți experți și comentatori politici au considerat verdictul drept o "palmă peste față actualei guvernări a Moldovei". Dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului va recunoaște acum că Stoianoglo a fost și este persecutat din motive politice, "palma" pentru autorități va fi mult mai dureroasă.

Potrivit informațiilor noastre, decizia privind cea de-a doua plîngere a avocaților fostului procuror general ar putea fi luată de CEDO în această toamnă. În plină campanie electorală, iar dacă autoritățile vor încerca să-l suspende pe Stoianoglo din cursa electorală, aceasta poate deveni o "bombă politică".

Xenia Florea

96
10
0
4
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?