Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Scenarii periculoase. Se pregătește ceva?

16 ian. 2023,, 09:10 (reactualizat 16 ian. 2023,, 18:42)   Analitică
12824 2

Anul 2023 a început cumva neliniștit. Iar autoritățile nu numai că nu dispersează această neliniște, dimpotrivă – prin declarațiile și deciziile lor o intensifică. Unde mai pui, că din structurile puterii a început exodul activ al ”oamenilor buni”, inclusiv verișoara președintei. Lumea s-a alarmat din nou – este o simplă rotație de cadre, reglări de conturi între “clanurile” din interiorul PAS, sau acești oameni știu ceva?

Noua “spirală de neliniște” a început să se răsucească la finele a. 2022. La 24 decembrie deputatul PAS Oazu Nantoi, într-o emisiune a postului TVR Moldova, a propus demilitarizarea Transnistriei cu ajutorul Ucrainei și a NATO. “Eu nu cred că conflictul transnistrean trebuie soluționat în baza unui dialog cu Tiraspolul. Chișinăul trebuie să elaboreze, împreună cu partenerii, un plan de acțiuni, să-l pună pe masă, și cei care vor accepta aceste condiții să fie iertați, ceilalți va trebui să plece. Aici nu trebuie să ne jucăm de-a negocierile ”, - a spus el.

Nantoi este o persoane originală, un parașutist căruia îi place să epateze publicul și să facă declarații provocatoare. Iar cei din partidul aflat la guvernare s-au grăbit să se distanțeze de cuvintele reprezentantului lor și să declare, că acestea nu au fost coordonate cu PAS. Dar a urmat un șir de evenimente , care au trezit îndoieli – să fie oare așa de arbitrare cele spuse de Nantoi în ultima vreme ?

Peste cîteva zile și președinta Maia Sandu a confirmat, tot în emisia unui post TV, că în problema transnistreană Chișinăul lucrează asupra unui plan de acțiuni. Chiar mai multe. Ea a spus, că Moldova în orice clipă trebuie să fie gata pentru reintegrare. Potrivit ei, în perioadele turbulențelor, “pot apărea anumite oportunități”, de aceea “noi trebuie să fim gata pentru orice scenarii”. Drept că șefa statului a subliniat: Chișinăul este pentru soluționarea pașnică a problemei, însă, a spus ea, “guvernul pregătește soluții pentru diverse scenarii”, și colaborează îndeaproape cu un oarecare grup de experți nenumiți.

Trebuie să înțelegem, că aceste “ soluții pentru diverse scenarii ” nu presupun includerea în elaborări și discuții nici cu Tiraspolul, cu care actuala guvernare a refuzat definitiv să negocieze careva probleme serioase, mai ales cea a statutului; nici cu Moscova, deși Federația Rusă joacă un rol central în soluționarea conflictului transnistrean. La 29 decembrie în emisia televiziunii publice, Maia Sandu ne-a declarat clar - “nu avem ce discuta cu un stat-agresor”.


Cam în același timp, publicația ucraineană “Европейская правда” (cu ceva ani în urmă a fost o informație, cum că ea a cofinanțată de NATO și oficiul UE la Kiev) a apărut articolul “Пришло время ликвидировать Приднестровье. Что для этого должна и что не может сделать Украина (E timpul să fie lichidată Transnistria. Ce poate și ce nu poate face Ucraina pentru aceasta”.

În material, nerecunoscuta RMN este numită o amenințare la securitatea națională a Ucrainei, iar dispariția ei, potrivit redactorului șef al publicației, “este o necesitate urgentă”. Pentru că: 1) Însăși existența Transnistriei limitează posibilitățile logistice ale Ucrainei (“prin acest teritoriu trec căile ferate și conductele, precum și mai multe autostrăzi importante, ce nu pot fi utilizate liber”); 2) Într-o perspectivă strategică, existența Transnistriei limitează viitorul european al Moldovei, dar și al Ucrainei.

Ce-i drept, se lamentează autorul, în Republica Moldova “există un consens stabil și în societate, și în mediul politicienilor, privind inadmisibilitatea folosirii forței (nemaivorbind de război!) împotriva Transnistriei”. De aceea pentru deputații din parlament votul pentru admiterea forțelor armate ale Ucrainei în acea parte a Republicii Moldova, pe care Chișinăul nu o controlează, “ar echivala cu un suicid politic”. Totuși, crede el, în problema dată Kievul trebuie să pună activ presiuni pe Chișinău. Cel puțin pentru introducerea unei blocade economice dure în raport cu regiunea rebelă.

Baza economiei Transnistriei o formează gazele rusești, din care МолдГРЭС produce electricitatea, care asigură funcționarea uzinei metalurgice din Rîbnița și a altor întreprinderi bugetare, și pentru care nerecunoscuta RMN nu plătește? Trebuie să oprim livrările de gaze pentru o perioadă îndelungată, atunci “economia și sfera socială a Transnistriei se vor prăbuși iremediabil”. În același timp, scrie autorul, Ucraina trebuie să-și folosească posibilitățile de a pune presiuni pe activele lui Krasnoselskii, Gușan și a altor persoane importante din regiune, dintre care mulți au proprietăți, bunuri și cetățenia Ucrainei. După care ambele părți trebuie să închidă livrarea “de orice pe teritoriile nerecunoscute ”.

“Faptul că societatea și guvernarea Moldovei încă nu erau gata pentru acțiuni decisive, nu este un motiv de inactivitate pentru Ucraina. Kievul își rezolvă problema chiar dacă concomitent își ajută vecinii. Da Chișinăul trebuie să simtă că au loc schimbări istorice, și să le sprijine”, - se spune în material.

Republica Moldova se află în situația, inclusiv geografică, care așa sau altfel ne atrage în ceea ce are loc pe teritoriul statului vecin. Pentru unii este agresiunea militară a Rusiei față de un stat independent, pentru alții - proxy war (“războiul proxy”), dus de SUA și aliații lor împotriva Rusiei pe teritoriul Ucrainei. Altă întrebare este pe cît de profund și tragic ne vom lăsa noi atrași în asta?

Chiar la începutul evenimentelor din Ucraina conducerea republicii a condamnat “actul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, prin care au fost încălcate grav normele dreptului internațional”, dar a fost precaută și a vorbit mereu despre păstrarea neutralității în raport cu acest conflict militar și despre refuzul de a se alătura sancțiunilor internaționale antirusești, care dăunează intereselor naționale. Însă deja la finele verii, 2022 Chișinăul practic a renunțat la poziția de neutralitate în raport cu evenimentele din statul vecin.

Acum Igor Grosu, președintele parlamentului, declară că trebuie să o facem oficial, prin aderarea deplină și irevocabilă la coaliția antirusească. Din spusele sale, Republica Moldova nu mai poate păstra neutralitatea și trebuie să-și stabilească preferințele.

“Este clipa adevărului. Noi trebuie să alegem: suntem de partea războiului, sau de partea păcii. Să oscilăm că suntem împotriva violenței, că suntem neutri, independenți, că-i iubim pe toți, este imposibil, nepermis și de neiertat ” – a declarat el în emisia postului TV8, subliniind că conducerea țării trebuie să ofere “o apreciere politică clară” evenimentelor din Ucraina.

De altfel, încă în noiembrie, în scurgerile din corespondența personală a ministrului economiei Dumitru Alaiba se vorbea despre aceea că PAS discută ideea de a declara Rusia un stat terorist. Puțin probabil să fie vorba despre o decizie spontană. Spontană ar fi putut fi în primele luni după 24 februarie, 2022. Deci, putem presupune că se pregătește ceva, din moment ce Chișinăul oficial a decis în mod deliberat să accepte o escaladare.

Zilele trecute președinta Maia Sandu a efectuat o vizită scurtă, sau cum a mai fost aceasta numită, secretă în orașul românesc Oradea din Transilvania. Șefa statului le-a declarat jurnaliștilor, care au surprins-o în aeroportul orașului, că a fost într-o scurtă vacanță. Presa română a scris însă, că scopul adevărat al vizitei sale la Oradea a fost întrevederea secretă, la care s-a discutat despre alegerile prezidențiale din România în a. 2024. La ele președinta Republicii Moldova, chipurile, va trebui să o susțină pe ”candidata lui Soros” - Laura Codruța Koveshi, fostă procuror-șef Anticorupție în România, acum procuror UE, și să-i mobilizeze în acest sens pe cetățenii moldoveni care dețin pașapoarte românești.

Iar canalele moldovenești de Telegram au avut o altă versiune a scurtei vizite secrete a șefei statului în orașul în care se găsește a.n. Centru de excelență NATO. Și nu oricare, da cel specializat în informații secrete (NATO Human Intelligence Center of Excellence, HUMINT COE).

Canalul de Telegram “Мамалыга и Токана” a scris, cu trimitere la propriile surse, că de fapt Sandu a participat la întrevederea secretă privind “soluționarea problemei transnistrene ”, împreună cu șeful serviciului de informații al României, reprezentanții serviciilor special germane și ai biroului european FBI.

“Din datele noastre, pentru februarie este preconizată arestarea liderilor administrației transnistrene și restabilirea rapidă a controlului asupra acestei zone. Conform planului, arestarea va avea loc la Chișinău, unde va fi invitată delegația Tiraspolului. Imediat după aceasta președinta va cere restabilirea ordinii constituționale în zona transnistreană sub amenințarea introducerii armatei. Partea ucraineană așteaptă asta de multe luni și este gata să acorde “ajutor”. Nu este exclus, ca după această scurgere unele aspecte ale planului să fie revizuite. Însă cursul regimului Sandu spre escaladare este clar”, - susține canalul-tg.

Zvonuri cum că în februarie, 2023 ar putea avea loc niște evenimente, circulau și înainte de călătoria Maiei Sandu la Oradea. Mai ales că la 22 decembrie majoritatea parlamentară a aprobat în primă lectură un proiect de lege, care introduce în Codul Penal opt articole noi, printre care “Complot împotriva Moldovei” și “Separatism”. Articolul “ Complot împotriva Moldovei ” prevede pedeapsa ca privațiune de libertate între 2 și 7 ani, iar pentru “separatism” poți primi între 2 și 12 ani. Au mai fost prevăzute și amenzi între 35 și 750 mii de lei. Plus la asta, se preconizează introducerea în CP a noțiunilor de “subiect anticonstituțional” și “putere autoproclamată”.

Adică, dacă Chișinăul și partenerii chiar discută despre arestarea liderilor administrației transnistrene ca despre unul dintre scenariile despre care a vorbit președinta, articolele penale pentru acest scenariu au și fost pregătite.

Cei din republica nerecunoscută au înțeles, că inovațiile legislative pregătite de Chișinău “amenință să se transforme în persecuții și încălcări ale drepturilor locuitorilor Transnistriei ” și au cerut explicații de la Moldova de pe malul drept. Răspunsul lui Oleg Serebrean, vicepremierul pentru reintegrare, ei l-au numit “formal, care nu conține un răspuns clar la întrebările puse”.

“Plus la asta, în scrisoarea de răspuns există lozinci acuzatoare la adresa Transnistriei, ceea ce permite să presupunem, că acțiunile Chișinăului nu se vor limita la modificări legislative, și pot duce la grave riscuri de distrugere a mecanismului internațional de negocieri în cadrul reglementării moldo-transnistrene ”, - se spune în declarația Ministerului afacerilor externe al nerecunoscutei RMN.

Așa că odată cu sosirea noului an neliniștea crește mereu. Unde mai pui, că în Moldova a ajuns primul lot de blindate “Piranya” din Germania. Comentatorii menționează, că anul trecut în Republica Moldova a avut loc un șir de exerciții militare internaționale cu participarea militarilor din România și SUA, “iar tehnica străină așa și nu a plecat înapoi”. Va fi oare cu adevărat această tehnică folosită pentru “asigurarea securității naționale și a neutralității”?

Termenеle numite ale posibilei acutizări, și nu neapărat cu caracter de forță, diferă. Unii spun că va fi în februarie. Alții vorbesc despre posibilitatea introducerii celei mai dure, de la existența problemei transnistrene, blocade economice contra regiunii transnistrene, dar nu mai înainte de mijlocul lunii martie – acum e frig, iar Moldova depinde mult de electricitatea produsă de МолдГРЭС și nu poate relua achizițiile de energie electrică din România, care și ea în timpul iernii suportă un deficit de energie electrică.

Să sperăm că cei din PAS conștinetizează urmările pe care le poate avea disponibilitatea Chișinăului oficial de a accepta escaladarea. Chiar dacă Ucraina se apără eroic, iar noi, cetățenii și conducerea Moldovei, o ajutăm cu ce putem, astăzi ea este un stat distrus, care a pierdut o mare parte din populația masculină și raioanele cele mai dezvoltate din punct de vedere industrial, și care economic depinde total de banii oferiți de UE și SUA. Nu există garanții, că Ucraina va ieși victorioasă din acest război, în ciuda compasiunii noastre și a sprijinului acordat poporului ucrainean frățesc. Pe acest fundal, Chișinăului oficial nu i-ar strica să urmeze exemplul Georgiei, care în a. 2008 s-a fript deja, și acum, pe fundalul războiului din Ucraina, promovează o politică foarte prudentă, chiar dacă a declarat că sprijină ferm Kievul.

Vladislav Bordeianu

44
3
2
4
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?