X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

După revenirea lui Dodon, socialiștii pot începe jocul. Declarație

22 apr. 2023,, 14:00   Politică
5091 1

Partidul Socialiștilor, aflat acum într-o situație dificilă, are un viitor doar cu Igor Dodon, iar revenirea sa la conducerea partidului ar trebui să ajute la remedierea situației.

O astfel de opinie a exprimat, într-un interviu pentru Noi.md, fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, analistul politic, liderul organizației obștești "Voievod", Nicolae Pascaru.

El a menționat că electoratul de stînga și-a pus speranțele în socialiști, dar ei înșiși acum se află într-o situație complicată, deoarece unii deputații și consilierii locali părăsesc PSRM, explicîndu-și poziția prin pasivitatea socialiștilor, prin faptul că nu scot oamenii la proteste.

În același timp, după cum a subliniat Nicolae Pascaru, acum protestele avantajează doar forțele care vor provoca conflicte în interiorul țării. Practic, protestele nu vor da nimic.

Este foarte evident faptul, că în perioada conducerii PAS, Occidentul s-a întărit aici foarte mult, și îl va sprijini din toate puterile. Cei care cunosc cîte ceva în analiza politică, înțeleg că Occidentul nu va admite la noi nici revoluții, nici schimbarea puterii, nici plecarea anticipată a oamenilor de care el are mare nevoie. PAS a fost dus spre putere timp de 10 ani nu pentru ca acum această putere să fie cedată pur și simplu. Oamenii trebuie să înțeleagă, că chiar dacă la proteste vor fi aduse o sută de mii de persoane, gazele nu vor costa 180 de dolari per metrul cub. Aici este nevoie de fermitate politică”, a declarat analistul politic, fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova.


În opinia sa, revenirea lui Igor Dodon la conducerea partidului va ajuta la remedierea situației.

”Da, procesul de destrămare a PSRM a fost declanșat, dar cu revenirea lui Dodon, sper eu, majoritatea va fi unită în continuare. Acum socialiștii au nevoie de Dodon, de aceea decizia de a-l întoarce în fruntea partidului a fost una foarte corectă. Voi sublinia: este și acesta un plan al Occidentului: scoaterea lui Dodon din joc prin pornirea unor cauze penale pe numele său. De ce? În cei doi ani de după alegerile prezidențiale și parlamentare, Dodon este unicul ex-președinte moldovean, care este în fruntea clasamentului. Și dacă se aruncă în el cu «culiocul», și dacă este amenințat cu dosare penale, oamenii au încredere în el în continuare. Pentru că, dacă vom compara cum mergeau lucrurile în președinția lui Dodon, cum era situația economică, socială, cum era stabilitatea în țară, și cum stau lucrurile în prezent, comparația nu este în folosul actualei guvernări”, a spus Nicolae Pascaru.

El consideră că socialiștii au un viitor doar cu Dodon, de altfel partidul se putea destrăma.

”Dar acum, cu Dodon, socialiștii pot începe un joc nou. Ei nu trebuie să se împrăștie ca ultimii fricoși și trădători, să ia bani și să plece. Ei trebuie să fie uniți și fermi. În politică, uneori un an nu face ce face un ceas. Să-și aștepte ceasul! Ex-președintele Igor Dodon prin calitățile caracterului și contrar tuturor miturilor despre el, – este omul păcii și niciodată nu va merge la careva confruntări cu o parte sau alta a conflictului care se desfășoară în afara țării. El este omul care poate aduce Moldovei pace, echilibru și bunăstare”, a menționat analistul politic.

55
0
0
1
13

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?