Și, totuși, ce facem cu patriotismul?

Foto: europalibera.org

Observăm că mișcarea unionistă a devenit mai insistentă în ultimul timp, intensificându-și demersurile prin coalizarea tactică cu platforma DA dar și prin organizarea a două acțiuni de protest în week end. În același timp, guvernarea moldove- nească pare a fi inertă și nu prea știe cum să reacționeze împotriva acestor subversiuni care nu prea cadrează cu ideea existenței suve- rane a Republicii Moldova. Orice răspuns de acest fel trebuie să aibă în vedere două elemente – pe de o parte, necesitatea de a curma tentativele de subminare a statalității care în orice clipă pot degenera și ieși de sub control si, pe de altă parte, nevoia de a manifesta o reținere calculată pentru că duritatea excesivă riscă deseori să toarne gaz pe foc.

Aflându-se într-o asemenea dilemă, guvernarea moldovenească este încă în căutarea unui răspuns adecvat. Declararea liderului Platformei Acțiunea 2012 George Simion drept persoană indezirabilă în Republica Moldova a fost o acțiune clară de descurajare a mișcării unioniste – liderul ei fiind trimis acasă. Cu siguranță, organele de resort s-au aflat în dialog cu omologii lor din România – ar fi absurd să credem că între Chișinău și București mai persistă încă acel război rece din perioada guvernării comuniste. Situația de la vama Leușeni a fost și ea tratată cu maximă prudență, evenimentele desfășurându-se de o manieră relativ calmă.

În același timp, observăm ezitări și incoerențe din partea guvernanților. Faptul că premierul Gaburici l-a admonestat pe Ministrul de Interne Balan pentru expulzarea lui Simion demonstrează cât de neexperimentat încă este acest politician. În condițiile unei presiuni destul de mari asupra guvernării, politicienii trebuie să dea dovadă de solidaritate. Din păcate, politicienii se dau mai curând cu fundul la gard și preferă să pună vina pentru toate pe umerii forțelor de ordine. Situația se aseamănă foarte mult cu rezultatele anchetei evenimentelor din 7 aprilie 2009. Cu excepția lui Baghirov, vinovate au fost declarate forțele de ordine care au încercat să curmeze o lovitură de stat la care, de altfel, au participat și persoane prezente sâmbătă în piață aflate în fruntea Acțiunii 2012. Să nu uităm că destabilizările din Republica Moldova au fost opera comună atât a unor grupuri din Est cât și din Vest.

Această ofensivă unionistă pornește de la o premisă geopolitică pe care o promovează în ultimul timp unii comentatori români – Rusia va fi blocată la Nipru iar Ucraina de Vest și Republica Moldova (cu tot cu Transnistria) va intra în zona de influență euroatlantică. Însuflețite de un optimism debordant, unele grupuri de presiune din România vor să transforme pesimismul lui Băsescu din aprilie („pentru noi, totul este pierdut acum în Republica Moldova”) într-o primă cărămidă a unei noi victoria – când nu ai șanse că câștigi prin mijloace democratice recurgi la destabilizări, antrenezi haosul controlat și începi o nouă partidă în care vrei să joci de data asta cu albele.

Moldovenii nu agreează asemenea rupturi și întorsături pentru că experiența lor istorică îi învață că cei mai mari preferă să scoată castanele din foc cu mâinile statelor mai mici. Chiar dacă este de multe ori ineficientă, principala armă a moldovenilor este conservatorismul – quieta non movere – nu mișca ceea ce sta liniștit. Atingi o piatră și te îngroapă o avalanșă. În condițiile în care în Ucraina se produce o catastrofă care se datorează eminamente mișcării iraționale a pietrelor, dorința instinctivă a Chișinăului ar fi să oprească contagiunea care se propagă dinspre Est, amplificată fiind și de mișcările ce vin din Vest. Având senzația acută că totul se năruie, moldoveanul vrea să oprească clipa pentru a preveni dezastrul. Din păcate, ceea ce face Chișinăul seamănă foarte mult cu politica struțului – în fața pericolelor iminente noi îngropăm capul în nisip.

Cu toate acestea, asemenea reflexe de repliere ar putea să aibă un efect invers, grăbind dezastrul. Pentru a nu admite asta, politicienii moldoveni urmează să promoveze o politică activă și soldară, opunând tentativelor de destabilizare o viziune clară și o unitate în acțiune. Negocierile cu Transnistria trebuie să fie reluate pentru a nu permite altor forțe să se ocupe de această problemă. Guvernarea este obligată să-și recapete robustețea prin crearea unei coaliții majoritare viabile. Opiniile subversive urmează să fie din nou cantonate în zonele discuțiilor academice fără ca să devină opiu pentru mase.

Unii vor spune că duhurile rele ale conflictelor și dezagregării au ieșit deja din sticlă și au început să surpe temeliile statului nostru. Din ce în ce mai mulți oameni visează la un nou 7 aprilie cu efecte politice neîntârziate și cu spulberarea „regimului ticăloșit”. Și, totuși, un stat care vrea să existe trebuie să știe să se apere. Dacă n-o face el, se găsesc alții care nu vor ezita să pună o doză bună de trotil la temeliile lui.