Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ion Chicu a anunțat cu cine va face coaliții partidul său

24 noi. 2023,, 11:00   Politică
6518 0

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei este gata să intre în coaliție în consiliile raionale cu orice formațiune în afară de PAS și partidele grupului criminal Șor.

Despre acest lucru a anunțat liderul PDCM, Ion Chicu, care a precizat în cadrul emisiunii „Dialog Deschis”, că o coaliție cu PAS ar însemna complicitate la distrugerea statului de drept, transmite Noi.md cu referire la deschide.md.

„Chiar după primul tur din 5 noiembrie, pe 6 noiembrie dimineața, am convocat Consiliul Politic Național al PDCM cu un singur subiect, anume strategia de coalizare în consiliile raionale. Extras din procesul verbal al acestei ședințe sună în felul următor: Vom crea alianțe cu oricine, numai nu cu PAS și derivativele lui Șor. Derivative sunt multe, el a reușit să creeze multe, tai un cap și cresc trei. Asta e decizia Consiliului Politic Național. De ce nu cu PAS? Pentru că asta ar însemna complicitate la ceea ce fac ei, la distrugerea statului de drept. Deci, e principial pentru noi” a declarat Chicu.

Potrivit lui, aceasta este strategia PDCM, în ea este valabilă doar pentru votul organelor de conducere, adică președintele raionului.

„Mai departe noi politică în consiliile raionale nu facem. Dacă vine un reprezentat PAS cu un proiect benefic pentru raion, localitate, îl susținem cu ambele mîini. Acesta va fi al doilea duș rece pentru ei. în pofida faptului că PAS a acumulat cele mai multe mandate în majoritatea raioanelor, ei vor avea foarte puțini președinți de raioane. Vă asigur că nu vor vota pentru ei o bună parte din partidele de dreapta. Se discută cu Partidul Nostru, cu PSRM, cu Platforma DA, cu CUB și mai sunt partide. Cu toți absolut, pentru că în consiliile locale și raionale nu trebuie să faci politică, dar trebuie să muncești pentru oameni și localități. Eu așa înțeleg democrația. Dacă oamenii l-au ales pe cineva în consiliu, înseamnă că trebuie să reieșim din opinia lor. Altfel, dacă ignorăm această voință a poporului, care e rostul alegerilor? Dacă ei au votat pentru un consilier PSRM, ce vreți să facem?” a notat Chicu.


În urma alegerilor locale generale din această toamnă, PDCM a înregistrat al patrulea rezultat, după PAS, PSRM și PSDE. Formațiunea condusă de Ion Chicu a obținut 48 de primării și este prezentă în 20 de consilii raionale și în majoritatea consiliilor locale la care și-a înaintat candidați.

66
1
1
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?