X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Veteranii conflictului de pe Nistru cer ajutor

28 mar. 2017,, 16:45   Societate
1991 0

Veteranii conflictului de pe Nistru cer ajutorul oamenilor de afaceri, autorităţilor şi diasporei pentru crearea unui complex memorial la Chişinău.

Despre planurile de edificare a complexului în capitală au vorbit membrii Asociaţiei Veteranilor Războiului din Moldova – 1992, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei, Valeriu Ciobanu, complexul memorial va cuprinde o galerie cu portretele celor căzuţi în război, un parc şi un centru de educaţie patriotică. De asemenea, este planificată şi construcţia unei biserici a eroilor independenţei Moldovei.

"Complexul memorial va putea fi vizitat de familiile veteranilor. Acolo oamenii vor putea afla istoria reală a conflictului de pe Nistru", a spus el.

Valeriu Ciobanu a îndemnat familiile veteranilor să contacteze Asociaţia şi să aducă în capitală fotografiile participanţilor la conflict, pentru ca în baza lor să fie făcute portrete ce vor fi amplasate în galerie. Toate cheltuielile pentru executarea portretelor şi le asumă Asociaţia.

"Planificăm să organizăm o expoziţie a primelor 50 de portrete. Am vrea ca această să aibă loc în holul Guvernului şi vom expedia o scrisoare în acest sens. Apoi expoziţia se va desfăşura în holul Primăriei Chişinău şi în toate sectoarele capitalei", a spus el.

Membrul Asociaţiei Ilie Dabija a menţionat că teritoriul unde urmează a fi creat complexul memorial se află pe strada Gării, 1, însă veteranii doresc ca denumirea străzii să fie schimbată în strada Eroilor Independenţei.

"Cheltuielile pentru construcţia complexului memorial trebuie să fie împărţite egal între Guvern, banii fiind alocaţi din fondul de rezervă, municipiul Chişinău şi Asociaţia Veteranilor Războiului din Moldova – 1992", a spus Dabija.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?