Sedinta

Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 30 septembrie 2021 LIVE TEXT
30 sep. 2021,, 11:00  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 30 septembrie 2021 (LIVE TEXT)13:15 // Ordinea de zi a ședinței de astăzi a fost epuizată. Deputații se vor întruni mîine într-o nouă ședință. 13:10 // Dan Perciun, deputat PAS: "Ne-am interesat care este marja comercială a laboratoarelor care prestează servicii de testare Covid. Care este volumul de teste și prețurile de import. La et
Parlamentul se întrunește în ședință Ce subiecte vor fi discutate
30 sep. 2021,, 08:14  
Parlamentul se întrunește în ședință. Ce subiecte vor fi discutate Deputaţii se vor întruni în şedinţă plenară joi, 30 septembrie, şi vineri, 1 octombrie. Ordinea de zi a acesteia a fost aprobată, astăzi, de membrii Biroului Permanent. Aşadar, deputaţii vor examina, în lectură finală, proiectul de lege care prevede modificarea mecanismului de control al autorităţilor pu
Parlamentul a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din această săptămînă
29 sep. 2021,, 16:04  
Parlamentul a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din această săptămînăDeputații se vor întruni în ședință plenară joi, 30 septembrie, și vineri, 1 octombrie. Ordinea de zi a acesteia a fost aprobată, astăzi, de membrii Biroului Permanent, transmite Noi.md. Așadar, deputații vor examina, în lectură finală, proiectul de lege care prevede modificarea mecanismului de control al
Următoarea ședință plenară a Adunării Parlamentare EURONEST va avea loc la Chișinău
27 sep. 2021,, 13:27  
Următoarea ședință plenară a Adunării Parlamentare EURONEST va avea loc la ChișinăuUrmătoarea ședință plenară a Adunării Parlamentare EURONEST , sesiunea a 10-a, va avea loc în premieră la Chișinău. Anunțul a fost făcut de deputatul PAS, Dumitru Alaiba. „O să fim vizitați de deputați din țările Parteneriatului Estic și din Parlamentul European. Moldova niciodată nu a găzduit în trecut ac
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 23 septembrie 2021 LIVE TEXT
23 sep. 2021,, 13:06  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 23 septembrie 2021 (LIVE TEXT)13:40 // Au fost aprobate modificări la Lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, persoanelor transferate într-o funcție similară sau avansată, urmare a reorganizării administrației publice centrale, li se va garanta diferența de salariu, în cazul în care acesta va fi mai mic dec
Parlamentul se întrunește astăzi în ședință Pe agendă un subiect ce vizează HoReCa
23 sep. 2021,, 08:26  
Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Pe agendă un subiect ce vizează HoReCaDeputații se vor întruni astăzi în ședință plenară, unde vor examina, în prima lectură, proiectul Codului transportului feroviar, precum și inițiativa legislativă privind crearea Autorității Feroviare. Proiectul ordinii de zi a ședinței a fost aprobat, astăzi, de Biroul permanent al Parlamentului, transmite I
Stoianoglo se va întîlni cu omologii săi din CSI
21 sep. 2021,, 10:24  
Stoianoglo se va întîlni cu omologii săi din CSIProcurorul General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, participă, în perioada 21- 24 septembrie 2021, la cea de-a 31-a şedinţă ordinară a Consiliului Coordonator al Procurorilor Generali ai statelor-membre a Comunităţii Statelor Independente (CSI), transmite Noi.md. Reuniunea se desfăşoară în orașu
Ce subiecte vor fi discutate la ședința de astăzi organizată de CEC
20 sep. 2021,, 09:56  
Ce subiecte vor fi discutate la ședința de astăzi organizată de CEC?Comisia Electorală Centrală anunță că astăzi, 20 septembrie 2021, începînd cu ora 15:00, va avea loc ședința CEC, transmite Noi.md cu referire la radiochisnau.md. În cadrul ședințe se vor discuta următoarele subiecte:
O nouă amînare în dosarul Rizea
17 sep. 2021,, 13:51  
O nouă amînare în dosarul RizeaȘedința de judecată ce urma să aibă loc astăzi, 17 septembrie, a șaptea la număr, în dosarul privind extrădarea fostului deputat romîn Cristian Rizea, a fost amînată, transmite Noi.md cu referire la replicamedia.md. „A fost amînată ședința de judecată din motiv că noi am contestat decretul emis de fostul p
O nouă lovitură pentru procurorul general
16 sep. 2021,, 22:10  
O nouă lovitură pentru procurorul generalProcurorul general, Alexandr Stoianoglo rămîne în continuare membru de drept al Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Curtea Constituțională (CC) a respins, joi, contestația şefului Procuraturii Generale, depusă cu o zi înainte, privind controlul constituționalității prevederilor privind calitatea de membru
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 16 septembrie 2021 LIVE TEXT
16 sep. 2021,, 15:10  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 16 septembrie 2021 (LIVE TEXT)15:00 // Parlamentul a luat act de cererea de demisie din funcția de director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, depusă de Anatolie Zagorodnîi. 14.30 // Legislativul a aprobat constituirea a 45 de grupuri parlamentare de prietenie cu alte țări. 14:20 // Procedura de desemn
A fost aprobat un nou Acord de împrumut pentru Moldova în sumă de 248 milioane euro
16 sep. 2021,, 10:45  
A fost aprobat un nou Acord de împrumut pentru Moldova în sumă de 24,8 milioane euroPotrivit proiectului de lege, Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare privind proiectul „Răspuns de urgenţă la COVID-19 – finanţare adiţională” are drept scop oferirea unui credit Republicii Moldova, în valoare de 24,8 mln de euro.
Deputații se întrunesc astăzi în ședință Ce subiecte vor fi discutate
16 sep. 2021,, 08:11  
Deputații se întrunesc astăzi în ședință. Ce subiecte vor fi discutate?Parlamentul se convoacă astăzi în ședință plenară. Ședința se va începe la ora 11:00 și urmează să examineze mai multe proiecte de legi, transmite Noi.md cu referire la sputnik.md. Pe ordinea de zi a ședinței se regăsește proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, precum și proie
Proiectul de modificare a Constituției pe agenda de mîine a Parlamentului
15 sep. 2021,, 17:25  
Proiectul de modificare a Constituției, pe agenda de mîine a ParlamentuluiParlamentul se va întruni, joi, 16 septembrie, în ședință plenară, cu începere de la ora 11:00. Decizia a fost luată de Biroul permanent al Parlamentului, întrunit astăzi în ședință. Membrii Biroului au aprobat și ordinea de zi a ședinței. Astfel, deputații urmează să examineze mai multe proiecte de legi.
Prima ședință de la Curtea de Apel Chișinău în dosarul lui Șor întreruptă
13 sep. 2021,, 15:40  
Prima ședință de la Curtea de Apel Chișinău în dosarul lui Șor, întreruptăPrima ședință de la Curtea de Apel Chișinău programată pentru luni, 13 septembrie, a fost întreruptă pînă pe 21 septembrie, ora 10:00, întrucît magistratul Stelian Teleucă, care face parte din completul de judecători care examinează dosarul, a anunțat că se abține de la examinarea cauzei. Ședința de examin
Ședința Parlamentului Republicii Moldova LIVE UPDATE
9 sep. 2021,, 15:14  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova (LIVE UPDATE)17:15 // Parlamentul a adoptat, cu 54 de voturi, hotărîrea privind revocarea membrilor Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare: președintelui Valeriu Chițan, vicepreședinților Nina Dosca și Iurie Filip, membrului Viorel Miron. 16:10 // Parlamentul a aprobat cu 54 de voturi ra
Cînd se va convoca parlamentul în prima ședință ordinară de toamnă
9 sep. 2021,, 08:13  
Cînd se va convoca parlamentul în prima ședință ordinară de toamnă?Parlamentul se va întruni joi, 9 septembrie, în prima ședință din sesiunea de toamnă a anului curent, transmite Noi.md cu referire la moldpres.md. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, Hotărîrea privind convocarea Parlamentului în ședințe plenare și ordinea de zi pentru prima
Consiliul Republican al PSRM se convoacă în ședință
6 sep. 2021,, 14:47  
Consiliul Republican al PSRM se convoacă în ședințăAstăzi a avut loc ședința Comitetului Executiv Politic al Partidului Socialiștilor. Au fost examinate diverse aspecte organizatorice de partid, punctînd un șir de acțiuni ce sînt necesare pe termen scurt și mediu.
Ceban cere autorităților să facă publice ședințele Comisie Naționale de Sănătate Publică
6 sep. 2021,, 09:59  
Ceban cere autorităților să facă publice ședințele Comisie Naționale de Sănătate PublicăPrimarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, se arată deranjat de faptul că autoritățile din Capitală nu sînt invitate la ședințele Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. Astfel, edilul afirmă ședințele Comisiei de Sănătate Publică din Chișinău ar putea deveni publice și îndea
CSM va încerca din nou să se întrunească
5 sep. 2021,, 14:00  
CSM va încerca din nou să se întruneascăConsiliul Superior al Magistraturii (CSM) încearcă din nou să se convoace. Ședințe nu au mai avut loc de la mijloc de iunie, iar ultima tentativă, din august, a eșuat din cauza lipsei de cvorum. O nouă ședință a fost fixată pentru marți, 7 septembrie, transmite SafeNews.md cu referire la IPN. Deși pe ordin
CSM nu a participat la conferințe mai bine de două luni și jumătate
2 sep. 2021,, 17:45  
CSM nu a participat la conferințe mai bine de două luni și jumătateConsiliul Superior al Magistraturii nu s-a mai convocat în ședință din data de 15 iunie. Ultima tentativă de a se întruni, după două luni de pauză, a fost pe data de 17 august, însă ședința a fost contramandată din lipsă de cvorum, transmite Noi.md cu referire la ipn.md. De atunci, o nouă ședință nu a fost
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 24 august 2021 LIVE TEXT
24 aug. 2021,, 15:00  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 24 august 2021 (LIVE TEXT)16:00 // Partea festivă consacrată aniversarii a 30-a a independenței Republicii Moldova a fost încheiată. Spicherul Igor Grosu a declarat sesiunea extraordinară a Parlamentului închisă. 15:49 // Igor Grosu, spicherul Parlamentului: "O generație întreagă s-a schimbat de cînd R.Moldova este un stat independ
Deputații se convoacă în ultima ședință a sesiunii extraordinare
24 aug. 2021,, 09:20  
Deputații se convoacă în ultima ședință a sesiunii extraordinareDeputații se întrunesc astăzi, 24 august, la ora 11:00, în ultima ședință a sesiunii extraordinare, la care vor examina mai multe proiecte în a doua lectură. Unul dintre acestea se referă la crearea unei comisii pentru evaluarea activității procurorului general. În urma calificativelor primite, acesta ar p
Vlad Kulminski în dialog cu președinții raioanelor cu localități amplasate în Zona de Securitate
20 aug. 2021,, 17:42  
Vlad Kulminski, în dialog cu președinții raioanelor cu localități amplasate în Zona de SecuritateViceprim-ministrul pentru reintegrare Vlad Kulminski a purtat, astăzi, în format on-line discuții cu președinții de raioane care includ în componența lor localități situate în perimetrul Zonei de Securitate. Reuniunea a fost inițiată de către Vicepremier avînd drept obiectiv efectuarea unui schimb de infor
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 20 august 2021 LIVE TEXT
20 aug. 2021,, 13:09  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 20 august 2021 (LIVE TEXT)13:20 // Ședința a fost declarată închisă. 13:12 // Deputata PAS Zinaida Popa a anunțat că își depune mandatul de deputat, în favoarea funcției de consilier municipal. Aceasta a menționat că va continua să activeze în calitate de vicepreședinte a fracțiunii PAS în CMC. 13:10 // Proiectul de hotărîre al
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 19 august 2021 LIVE
19 aug. 2021,, 15:00  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 19 august 2021 (LIVE)15:52 // A fost aprobat proiectului de lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat strategic, comerţ şi cooperare dintre R. Moldova şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, semnat la 24 decembrie 2020. 15:48 // Guvernul a aprobat proiectul de ratificare a Acordului de grant dintre Guvern
Parlamentul se va întruni în ședințe pe 20 și pe 24 august
17 aug. 2021,, 18:25  
Parlamentul se va întruni în ședințe pe 20 și pe 24 augustParlamentul se va întruni în ședințe plenare pe 20 august, cu începere de la ora 10:00, și pe 24 august, începînd cu ora 11:00. O Hotărîre în acest sens a fost adoptată, astăzi, de Biroul permanent al Parlamentului. În cadrul ședinței plenare din 20 august deputații vor audia raportul de progres privind pr
Ședința la care urma să fie pronunțată o sentință în dosarul primului judecător trimis în instanță pentru îmbogățire ilicită amînată
17 aug. 2021,, 17:15  
Ședința la care urma să fie pronunțată o sentință în dosarul primului judecător trimis în instanță pentru îmbogățire ilicită, amînatăȘedința de judecată de la Anenii Noi, la care astăzi urma să fie pronunțată o sentință în dosarul lui Oleg Melniciuc, primul judecător trimis pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită, a fost amînată. Asta deoarece magistrata Aurelia Pleșca, cea care a examinat dosarul penal și urmează să ia o hotărîre
CSM se convoacă în ședință după două luni de pauză
16 aug. 2021,, 11:05  
CSM se convoacă în ședință după două luni de pauzăConsiliul Superior al Magistraturii (CSM) se întrunește marți, 17 august, în ședință, după o pauză de două luni, ultima dată convocîndu-se pe 15 iunie. Pe ordinea de zi sînt 41 de chestiuni, transmite Noi.md cu referire la Știri.md.
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 13 august 2021 LIVE
13 aug. 2021,, 15:30  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 13 august 2021 (LIVE)15:32 // Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, dar și a legii privind declararea averii și a intereselor personale a fost adoptat în prima lectură. 14:20 // Proiectul de modificare a procedurii de numire și alegere a membrilor CSM și a Consiliului Su
Au fost numiți noi secretari de stat la ministere
12 aug. 2021,, 16:18  
Au fost numiți noi secretari de stat la ministereÎn cadrul ședinței de astăzi a Executivului, au fost numiți noi secretari de stat. Alții, însă, au fost eliberați din funcție. Vadim Gumene a fost numit secretar de stat la Ministerul Economiei. Alexandru Oprea a fost numit secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Adriana Cazacu a fos
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 12 august 2021 LIVE
12 aug. 2021,, 15:00  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 12 august 2021 (LIVE)15:57 // Guvernul a dat undă verde pentru semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind transportul aerian. Potrivit autorităților, acordul va permite operarea zborurilor directe din Chișinău spre SUA. 15:55 // A fost aprobat Regulamentul de funcționa
Parlamentul se va convoca în sesiune extraordinară în perioada 1325 august
10 aug. 2021,, 17:38  
Parlamentul se va convoca în sesiune extraordinară, în perioada 13-25 augustParlamentul se va convoca în sesiune extraordinară, în perioada 13-25 august curent. Hotărîrea a fost aprobată, astăzi, de către Biroul permanent al Legislativului.
La Chișinău urmează să aibă loc o ședință comună a Guvernelor R Moldova și României
10 aug. 2021,, 11:40  
La Chișinău urmează să aibă loc o ședință comună a Guvernelor R. Moldova și RomânieiPrim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o discuție telefonică, luni seară, cu premierul României, Florin Cîțu. Despre asta anunță Guvernul printr-o notă informativă, în care menționează că, în urma discuțiilor purtate, cei doi premieri au convenit ca la Chișinău va fi organizată o ședință comună a Guvernel
Gavriliță către șefii de ministere Vă rog să fiți pe jumătate miniștri pe jumătate procurori
9 aug. 2021,, 15:56  
Gavriliță către șefii de ministere: ”Vă rog să fiți pe jumătate miniștri, pe jumătate procurori”În aceste momente are loc prima ședință a Guvernului codus de Natalia Gavrilița. În debutul ședinței, premierul a transmis un mesaj tranșant funcționarilor din ministere.
Ședința Guvernului Republicii Moldova LIVE
9 aug. 2021,, 15:49  
Ședința Guvernului Republicii Moldova (LIVE)16:15 // Valentina Buliga eliberată din funcția de director a CNAM. Viorel Iustin eliberat din funcția de director al Agenției pentru Proprietatea Intelectuală. Ghenadie Țepordei – eliberat din funcția de director al APP. Serghei Beleacov – eliberat din funcția de director al Agenției Relații interet
Guvernul Natalia Gavrilița se convoacă astăzi în prima ședință
9 aug. 2021,, 13:22  
Guvernul Natalia Gavrilița se convoacă astăzi în prima ședințăAstăzi, 9 august, la ora 15:30, prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița va conduce prima şedință a Guvernului nou format. Deocamdată nu a fost anunțată agenda ședinței. Reamintim că vineri, 6 august, Guvernul Gavriliță a primit vot de încredere de la 62 de aleși ai poporului din Parlamentul
Parlamentul RMoldova urmează să acorde vot de încredere Guvernului Gavrilița LIVE UPDATE
6 aug. 2021,, 13:48  
Parlamentul R.Moldova urmează să acorde vot de încredere Guvernului Gavrilița (LIVE UPDATE)14:38: // Deputații au votat pentru modificarea numerică a structurii biroului permanent al Parlamentului. 14:34 // Cu votul a 58 de deputați a fost aprobat proiectul de hotărîre care prevede aprobarea structurii Guvernului. Reamintim că potrivit acesteia numărul ministerelor a fost majorat de la 9 la 13.
Un deputat vorbește despre nerespectarea cotei gender în Guvern Moment care a amuzat parlamentarii
6 aug. 2021,, 12:40  
Un deputat vorbește despre nerespectarea cotei gender în Guvern. Moment care a amuzat parlamentariiȘedința de astăzi a Parlamentului, la care este prezentată componența Guvernului, dar și programul de activitate al acestuia pare să se transforme, pe alocuri, într-o emisiune de umor. Deputatul BECS Vasile Bolea a decis să facă glume pe seama cotei gender a Cabinetului de miniștri, atunci cînd i-a pus Nat
A fost stabilită data ședinței în care Guvernul va cere votul de încredere al Parlamentului
3 aug. 2021,, 16:57  
A fost stabilită data ședinței în care Guvernul va cere votul de încredere al ParlamentuluiBiroul permanent al Parlamentului a decis, în cadrul ședinței de astăzi, convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului Republicii Moldova. Astfel, Parlamentul se va întruni în ședință plenară, vineri, 6 august, cu începere de la ora 10:00. Agenda include acordarea votului de încredere a Programului de
Grosu Planificăm 4 ședințe de Parlament în august
31 iul. 2021,, 11:43  
Grosu: Planificăm 4 ședințe de Parlament în augustÎn cadrul sesiunii speciale a Parlamentului, care va fi convocată săptămîna viitoare pentru a exprima un vot de încredere în programul şi componenţa Guvernului, sînt programate patru şedinţe. Potrivit Infotag, despre aceasta a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, la postul de televiziune "TV8".
Ședința CMC amînată din lipsă de cvorum
30 iul. 2021,, 10:40  
Ședința CMC, amînată din lipsă de cvorumDeși ieri a fost anunțată continuarea ședinței CMC pentru astăzi ora 10:00, totuși din lipsă de cvorul aceasta așa și nu a mai avut loc. Aleșii locali urmau să examineze mai multe proiecte de pe ordinea de zi care prevăd asigurarea copiilor din clasele primare cu apă potabilă, cum se întîmplă în prezent în
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 29 iulie 2021 LIVE
29 iul. 2021,, 17:30  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 29 iulie 2021 (LIVE)15:58 // A fost stabilită componența Biroului permanent al Parlamentului, care va avea 12 membri: Igor Grosu, Mihai Popșoi, Vlad Bătrîncea, Vladimir Bolea, Doina Gherman, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Dan Perciun, Veronica Roșca, Oleasea Stamati, Vasile Bolea, Corneliu Furculiță, Denis Ulanov. 15:36 // Mihai
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 29 iulie 2021 LIVE
29 iul. 2021,, 13:00  
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 29 iulie 2021 (LIVE)13:10 // Cu 30 de voturi, Roman Cojocau a fost ales ca președinte al ședinției. 13:00 // Consilierii municipali au revenit în sala de ședință. În sală sînt prezenți 28 de aleși locali. 10:45 // Mai mulți consilieri au părăsit sala ședinței, iar din lipsă de cvorum aceasta a fost amînată pînă la ora 13:0
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 27 iulie 2021 LIVE
27 iul. 2021,, 09:58  
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 27 iulie 2021 (LIVE)16:30 // Proiectul de decizie cu privire la aprobarea Planului urbanistic zonal pentru terenurile cuprinse în perimetrul bd. Mircea cel Bătrân - str. Nicolae Sular - Nicolae Milescu Spătaru - Bucovinei, a fost votat de 32 aleși locali. 14:50 // Proiectul de decizie despre completarea deciziei nr.11/22 din
Precizările fostului președinte al Curții Constituționale privind pauza de trei zile luată de noul Parlament
26 iul. 2021,, 13:42  
Precizările fostului președinte al Curții Constituționale privind pauza de trei zile luată de noul ParlamentDeputatul PAS, Sergiu Litvinenco, spune că pauza de 3 zile anunțată astăzi, în cadrul ședinței de constituire a Parlamentului rezultă expres din regulament și nu încalcă nici o lege. „PSRM se arată nemulțumiți de pauza anunțată de 3 zile, care rezultă expres din Regulamentul Parlamentului", a scris deputat
Ședința Parlamentului va fi reluată joi Urmează să fie alese organele de conducere
26 iul. 2021,, 11:08  
Ședința Parlamentului va fi reluată joi. Urmează să fie alese organele de conducereDeputații s-au întrunit astăzi în ședința de constituire a Parlamentului. După ce a fost audiat raportul președintelui Curții Constituționale, cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor, Parlamentului de legislatura a XI-a a fost declarat legal constituit. Totodată, președintele Maia Sandu a ținut u
Cu ce gînduri revin comuniștii și socialiștii în Parlament
26 iul. 2021,, 09:57  
Cu ce gînduri revin comuniștii și socialiștii în ParlamentDeputații comuniști și cei socialiști au făcut cîteva declarații în fața Parlamentului, unde astăzi are loc ședința de constituire a Legislativului ales în urma alegerilor din 11 iulie curent. Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a spus că nu i-a fost dor de fotoliul de deputat. Totuși a spus că vine cu
CEC a întrerupt examinarea subiectului privind rapoartele financiare
17 iul. 2021,, 15:32  
CEC a întrerupt examinarea subiectului privind rapoartele financiareComisia Electorală Centrală (CEC) a întrerupt pînă duminică, ora 14:00, examinarea subiectului privind rapoartele pe veniturile și cheltuielile concurenților electorali în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Comisia a identificat o donație care depășește plafonul elec
Ceartă la ședinta Consiliului Municipal Chișinău
15 iul. 2021,, 11:19  
Ceartă la ședinta Consiliului Municipal ChișinăuȘedința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a început cu ceartă între aleșii locali. Mărul discordiei a fost numirea președintelui ședinței de astăzi. În timp ce Platforma DA l-a înaintat pe Cornel Pîntea, consilier al Partidului Unității Naționale (PUN), Partidul „Șor” l-a nominalizat pe Victor Mîndru.
Sedinta
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4037