X 

Sedinta

Ședința Parlamentului sa încheiat din lipsă de cvorum
18 mar. 2021,, 17:16  
Ședința Parlamentului s-a încheiat din lipsă de cvorumȘedința Parlamentului din 18 martie s-a încheiat din lipsă de cvorum. Anunțul a fost făcut de către președinta Legislativului Zinaida Greceanîi. Următoarea ședință va avea loc pe 19 martie. Printre legislatorii care au părăsit ședința se numără deputații Partidului Acțiune și Solidaritate, Platformei DA, P
Parlementul se întrunește în ședință Ce subiecte sînt pe ordinea de zi
18 mar. 2021,, 08:51  
Parlementul se întrunește în ședință. Ce subiecte sînt pe ordinea de ziAstăzi Parlamentul Republicii Moldova se întrunește în ședință plenară cu începere de la ora 10:00. Potrivit unui anunț anterior în timpul ședinței o nouă majoritate parlamentară formată ar urma să anunțe candidatul său la funcția de prim-ministru. Asta în timp ce acum două zile, după negocierile cu fracți
Deputații se întrunesc mîine în ședință
17 mar. 2021,, 16:34  
Deputații se întrunesc mîine în ședințăBiroul permanent al Parlamentului s-a întrunit astăzi în ședință, în cadrul căreia a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru 18-19 martie curent. Deputații vor examina mai multe proiecte de legi și hotărîri, inclusiv proiectul de Hotărîre privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea c
Sandu la ședința Consiliului Suprem de Securitate Ne confruntăm cu o situație sanitară dramatică
13 mar. 2021,, 13:29  
Sandu, la ședința Consiliului Suprem de Securitate: „Ne confruntăm cu o situație sanitară dramatică”Ședința Consiliului Suprem de Securitate a început. Subiectul principal al discuțiilor este lupta cu pandemia și modalitățile de a opri răspândirea virusului. Șefa statului a spus că vrea să discute despre deciziile recente ale Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Maia Sandu a declarat că une
Consiliul Suprem de Securitate se convoacă în ședință Ce se va discuta
12 mar. 2021,, 16:40  
Consiliul Suprem de Securitate se convoacă în ședință. Ce se va discutaMîine, 13 martie, începând cu ora 12.00, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului Suprem de Securitate. Principalul subiect de pe ordinea de zi este situația pandemică din țară, notează Noi.md. Din raționamente de securitate sanitară, ședința se va ține la Palatul Republicii. Președinția anunță c
Ce decizii au fost luate la ședința PSRM
11 mar. 2021,, 10:55  
Ce decizii au fost luate la ședința PSRMExecutivul politic al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova s-a convocat în ședință pentru a discuta situația politică din țară și a lua decizii pentru depășirea crizei instituționale. Potrivit unui comunicat emis presei, principala îngrijorare exprimată a fost legată de creșțerea alarmantă a numă
Parlamentul se va întruni vineri în ședință plenară Subiecte cruciale pe ordinea de zi
10 mar. 2021,, 18:49  
Parlamentul se va întruni, vineri în ședință plenară. Subiecte cruciale pe ordinea de ziParlamentul se va întruni, vineri, 12 martie, în ședință plenară, cu începere de la ora 10:00. Decizia a fost luată de Biroul permanent al Parlamentului, întrunit astăzi în ședință. Membrii Biroului au aprobat ordinea de zi a ședinței. Aceasta include proiectul de lege înaintat cu titlul de inițiativă l
Nagacevschi chemat la o ședință de la Președinție
4 mar. 2021,, 11:28  
Nagacevschi, chemat la o ședință de la PreședințieMinistrul interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi, s-a arătat revoltat de faptul că Președinția a convocat reprezentanții Guvernului într-o ședință de lucru privind simplificarea și dezvoltarea mecanismului de acordare a creditelor pentru producătorii agricoli. „Guvernul nu este o anexă a Președinției”, a s
Deputații se întrunesc în ședință plenară
3 mar. 2021,, 18:30  
Deputații se întrunesc în ședință plenarăBiroul permanent al Parlamentului s-a întrunit astăzi în ședință, în cadrul căreia a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru următoarele două săptămîni. Potrivit deciziei Biroului, deputații vor examina mai multe proiecte de lege și hotărîri, inclusiv proiectul de modificare a Legii privind admin
A avut loc ședința fracțiunii PSRM Ce subiecte au fost discutat
2 mar. 2021,, 18:50  
A avut loc ședința fracțiunii PSRM. Ce subiecte au fost discutatDeputații PSRM au avut, astăzi, o ședință de lucru, la care s-a discutat agenda de lucru pentru următoarea perioadă. Despre aceasta liderul socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat pe Facebook. "Sunt bucuros să remarc că deputații au fost unanimi în opinia că doar prin dialog poate fi identificată cea mai bună
Sergiu Sîrbu nu a avut acces la ședința Consiliului Suprem de Securitate
26 feb. 2021,, 13:12  
Sergiu Sîrbu nu a avut acces la ședința Consiliului Suprem de SecuritatePreședintele Comisiei Parlamentare pentru Securitate și Ordinea Publică, deputatul grupului „Pentru Moldova” Sergiu Sîrbu nu a fost lăsat să intre la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), care are loc la Președinție, deși este membru din oficiu. Contactat telefonic, Sergiu Sîrbu a spus că angajaț
Consiliul Suprem de Securitate se întrunește mîine în ședință
25 feb. 2021,, 12:53  
Consiliul Suprem de Securitate se întrunește mîine în ședință Mîine, 26 februarie, începînd cu ora 11.00, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia vor fi discutate mai multe subiecte, inclusiv privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.
Ședință amînată la CSM Care este cauza
23 feb. 2021,, 09:40  
Ședință amînată la CSM. Care este cauzaȘedința CSM de astăzi la care urmau să fie examinate mai multe subiecte importante a fost amînată din lipsă de cvorum. Potrivit informațiilor, în debutul ședinței, unul dintre membri CSM a menționat că doi membri CSM sînt infectați cu Covid-19.
Ședința de judecată de astăzi în dosarul lui Șor amînată
22 feb. 2021,, 16:15  
Ședința de judecată de astăzi în dosarul lui Șor, amînatăDosarul lui Ilan Șor, liderul Partidului Șor, continuă să bată pasul pe loc, iar ședințele sunt amânate pe bandă rulantă. Și ședința de judecată de astăzi nu a avut loc, transmite tv8.md. Pe site-ul Curții de Apel Cahul se precizează că ședința de astăzi nu a avut loc din motiv că nu a fost examinată cerer
Ședința de judecată în dosarul Șor a fost amînată din nou
17 feb. 2021,, 16:10  
Ședința de judecată în dosarul Șor a fost amînată din nouȘedința de judecată în dosarul lui Ilan Șor a fost amînată din nou. Ședința care a fost planificată pentru miercuri, 17 februarie, nu a avut loc, informează site-ul Curții de Apel Cahul. Motivul amînării este același, care a fost anunțat și anterior: cererea de recuzare a judecătorului nu a fost examina
Ședința Guvernului RMoldova din 12 februarie
12 feb. 2021,, 13:17  
Ședința Guvernului R.Moldova din 12 februarieUrmăriți live pe Noi.md ședința Guvernului interimar.
Cabinetul propus de Natalia Gavrilița nu sa prezentat la ședința Comisiei juridice
11 feb. 2021,, 09:54  
Cabinetul propus de Natalia Gavrilița nu s-a prezentat la ședința Comisiei juridiceCandidata la funcția de premier, Natalia Gavrilița, și miniștrii propuși nu s-au prezentat în ședința Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, unde urma să fie examinat programul de activitate înaintat. Ședința comisiei a luat sfîrșit în jurul orei 09:30, transmite agora.md. Cabinetul propus
Parlamentul se întrunește în ședință mîine
10 feb. 2021,, 15:12  
Parlamentul se întrunește în ședință mîineJoi, 11 februarie Parlamentul Republicii Moldova se va întruni în ședință plenară, în cadrul căreia urmează a fi examinat proiectul de hotărîre pentru aprobarea Programului de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere Guvernului. Întrunit, astăzi, în ședință, Biroul permanent al Parlamentu
Biroul permanent al Parlamentului se întrunește mîine în ședință
9 feb. 2021,, 15:24  
Biroul permanent al Parlamentului se întrunește mîine în ședințăBiroul permanent al Parlamentului se va întruni mîine în şedinţă. Membrii acestuia urmează să decidă cînd premierul desemnat pentru fucţia de premier, Natalia Gavriliţa, va veni în plen pentru a-şi prezenta programul de guvernare, notează publika.md. Amintim că, luni, premierul desemnat Natalia Gavriliţ
Maia Sandu răspunde PSRM Este o activitate ce se încadrează în normele legale
9 feb. 2021,, 13:33  
Maia Sandu, răspunde PSRM: Este o activitate ce se încadrează în normele legaleDupă ce astăzi deputați PSRM au cerut explicații de la Președinție despre ședința secretă a șefului statului, Maia Sandu, cu un grup de judecători, nu a întîrziat să apară și reacția președintelui în acest sens. ”A fost o întîlnire de lucru cu un grup de judecători, la care am discutat despre felul în care
Ședința de astăzi a CSM a fost amînată Care e motivul
2 feb. 2021,, 10:32  
Ședința de astăzi a CSM a fost amînată: Care e motivulȘedința de astăzi a CSM, la care urmau să fie aleși conducătorii mai multor instanțe judecătorești, a fost amînată, după ce mai mulți membri ai CSM ar fi fost testați pozitiv la Covid-19. Despre aceasta a comunicat pentru UNIMEDIA, Carolina Ciugureau Mihailuță, membră a CSM. „Am fost anuntați că ședința
Din lipsă de cvorum ședința CSM a fost amînată
1 feb. 2021,, 12:37  
Din lipsă de cvorum, ședința CSM a fost amînată Ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care urma să se desfășoare marți, 2 februarie, a fost amînată. Anunțul a fost făcut cu o zi înainte de ședință, motivul fiind lipsa de cvorum. CSM îşi exercită atribuţiile în plen fiind deliberativă cu participarea a cel puţin două treimi din membrii lui,
Maia Sandu a atenționat conducătorii mai multor întreprinderi de stat
29 ian. 2021,, 17:34  
Maia Sandu a atenționat conducătorii mai multor întreprinderi de statPreședintele R. Moldova, Maia Sandu a convocat astăzi într-o ședință factorii de decizie de la mai multe instituții responsabile de ajutorarea oamenilor și a sectorului economic în contextul crizei social-economice provocate de pandemia Covid-19. „Am cerut împreună cu Prim-ministrul interimar Aureliu Cioco
Cine face parte din noua componență a CSS DOC
25 ian. 2021,, 14:45  
Cine face parte din noua componență a CSS (DOC)Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate și a convocat prima ședință a CSS pentru marți, 26 ianuarie, la ora 12:00, scrie jurnal.md Legea stabilește în mod expres includerea în componența CSS a deținătorilor unor anumite funcții publi
Guvernul interimar se convoacă în ședință
19 ian. 2021,, 17:09  
Guvernul interimar se convoacă în ședințăPremierul interimar, Aureliu Ciocoi, va prezide mîine, 20 ianuarie, ora 15.00, ședința cabinetului de miniștri, notează Noi.md. Pe ordinea de zi au fost incluse nouă proiecte de decizie care vizează: acordarea Bursei de excelență a Guvernului şi a Bursei pe domenii științifice pentru studenții-doctoranzi pe a
De ce au fost amînate şedinţele Guvernului
15 ian. 2021,, 11:35  
De ce au fost amînate şedinţele GuvernuluiPremierul interimar, Aureliu Ciocoi, a dat asigurări că este cvorum pentru desfăşurarea şedinţelor de Guvern, în lipsa celor trei miniștri care au plecat odată cu Ion Chicu. Totodată, prim-ministrul spune că şedinţele Cabinetului de miniştri au fost amînate din motiv că se aşteaptă decizia Curţii Constituţion
Ședința săptămînală a serviciilor primăriei Chișinău din 4 ianuarie 2021 LIVE
4 ian. 2021,, 08:30  
Ședința săptămînală a serviciilor primăriei Chișinău din 4 ianuarie 2021 (LIVE)Ședința săptămînală a serviciilor primăriei Chișinău din 4 ianuarie 2021 Ordinea de zi a şedinţei din 04 ianuarie 2021 1. Raport cu privire la măsurile întreprinse în vederea prevenirii infecției COVID - 19 în rândul populației municipiului Chișinău Raportor: Tatiana Bucearschi, șef al Direcției
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 29 decembrie 2020 LIVE
29 dec. 2020,, 01:28  
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 29 decembrie 2020 (LIVE)18:30 // Aleșii locali au adoptat în a doua lectură bugetul municipiului Chișinău pentru 2021. 14:49 // Ion Ceban: „Mie îmi pare foarte rău că abordările sînt de astfel de gen. Nu este un secret că noi am agreat, formal, neformal, se va convoca ședința CMC pe 29 decembrie și pe 30 decembrie. Am făcut totul c
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 28 decembrie 2020 LIVE
28 dec. 2020,, 10:00  
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 28 decembrie 2020 (LIVE)Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 28 decembrie 2020 1. Majorarea capitalului statutar al instituțiilor publice medico-sanitare din municipiul Chișinău (detalii) 2. Aprobarea, în redacție nouă, a Statutului Întreprinderii Municipale Teatrul municipal de Păpuși „Guguță” (detalii) 3. Aprobarea în redacț
Ședința săptămînală a serviciilor primăriei Chișinău din 28 decembrie 2020
28 dec. 2020,, 08:54  
Ședința săptămînală a serviciilor primăriei Chișinău din 28 decembrie 202008:55 // În capitală se înregistrează o creștere continuă și uniformă a cazurilor de COVID-19. ”La ziua de ieri erau 942 internați, 55 în stare foarte gravă, 11 intubați. În ultimele 24 de ore, 92 de persoane s-au adresat la Centrul de Triaj, iar 89 au fost testate. Dintre aceștia 36 au fost internați, iar to
Ședința extraordinară a Parlamentului nu va avea loc
23 dec. 2020,, 11:30  
Ședința extraordinară a Parlamentului nu va avea locȘedința extraordinară a Parlamentului de astăzi, în cadrul căreia urma să fi dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului nu va avea loc, întrucît Ion Chicu și-a depus demisia. Anunțul a fost făcut de spicherul Zinaida Greceanîi. Mîine va avea loc ședința de inaugurare a președintelui nou-ales, a preciz
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 23 decembrie 2020 LIVE
23 dec. 2020,, 10:00  
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 23 decembrie 2020 (LIVE)Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 23 decembrie 2020
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 22 decembrie 2020 LIVE
22 dec. 2020,, 15:45  
Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 22 decembrie 2020 (LIVE)Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 22 decembrie 2020. Consilierii municipali nu au reușit astăzi să examineze Regulamentul privind plasarea publicității exterioare în municipiul Chișinău. Examinarea documentului a fost amînată pentru săptămîna viitoare, întrucît o parte din consilierii au argume
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 22 decembrie 2020 LIVE
22 dec. 2020,, 15:19  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 22 decembrie 2020 (LIVE)Ședința Guvernului Republicii Moldova din 22 decembrie 2020
În această săptămînă ar putea avea loc două ședințe speciale ale Parlamentului
21 dec. 2020,, 09:33  
În această săptămînă ar putea avea loc două ședințe speciale ale ParlamentuluiPe parcursul acestei săptămîni, ar putea ave loc două ședințe speciale ale Parlamentului. Acest lucru îl va hotărî astăzi biroul permanent al Parlamentului, care se va convoca astăzi. Anunțul a fost făcut de președintele în exercițiu, Igor Dodon, potrivit căruia ședințele speciale ar putea avea loc miercuri ș
Ședința săptămînală a serviciilor primăriei Chișinău din 21 decembrie 2020
21 dec. 2020,, 08:28  
Ședința săptămînală a serviciilor primăriei Chișinău din 21 decembrie 2020Ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău, desfășurată în regim online Primarul general, Ion Ceban, convoacă pentru ziua de luni, 21 decembrie 2020, ora 08:30, ședința operativă a serviciilor municipale. Ședința se va desfășura prin intermediul platformei de conferințe Zoom. Sesiunea v
Tauber și Bolea nu văd nimic ieșit din comun în ultima ședință a Parlamentului
18 dec. 2020,, 13:40  
Tauber și Bolea nu văd nimic ieșit din comun în ultima ședință a ParlamentuluiÎn timp ce deputații Vasile Bolea și Marina Tauber spun că în ședința nocturnă din 16 decembrie a Parlamentului nu este nimic ieșit din comun, deputații din opoziție Sergiu Litvinenco și Vasile Năstase declară că ceea ce s-a întîmplat este un lucru foarte grav care va afecta țara pe viitor. Declarațiile au fo
Ședința CUC amînată din nou
17 dec. 2020,, 21:18  
Ședința CUC, amînată din nouȘedința Comisiei Unificate de Control (CUC) planificată pentru 17 decembrie în orașul Bender a fost din nou amînată. Delegația Republicii Moldova acuză exponenții de la Tiraspol că sfidează actele operațiunii de pacificare și împiedică identificarea, examinarea soluțiilor la problemele din Zona de Securitate.
Din 2009 încoace aproape 50 de ședințe ale Parlamentului au avut loc noaptea
17 dec. 2020,, 17:10  
Din 2009 încoace, aproape 50 de ședințe ale Parlamentului au avut loc noapteaDin anul 2009 și pînă astăzi, 46 de ședințe ale Parlamentului au avut loc noaptea, adică după ora 18:00. Din cele aproape 50 de ședințe nocturne, 4 s-au desfășurat în perioada guvernării alianței ACUM – PSRM. Astfel, în seara de 8 iunie 2019, a fost votat Guvernul Maiei Sandu, iar investirea s-a făcut aproape
Candu Cîndva PD a făcut același lucru
17 dec. 2020,, 12:05  
Candu: „Cîndva PD a făcut același lucru”Înainte de a supune votului proiectul de lege asupra bugetului, finul lui Plahotniuc, deputatul Pro Moldova Andrian Candu a rostit un discurs de pe tribuna Parlamentului. El a îndemnat deputații care au votat cele mai importante legi la miezul nopții să fie mai transparenți și să nu facă ceea ce a făcut Pa
Maia Sandu a venit cu o reacție după ședința nocturnă a Parlamentului
17 dec. 2020,, 03:47  
Maia Sandu a venit cu o reacție după ședința nocturnă a ParlamentuluiNoua președintă aleasă Maia Sandu a venit cu o reacție față de voturile deputaților care au aprobat după ora 22.00 mai multe legi, inclusiv cea a bugetului de stat pentru anul 2021. Potrivit Maiei Sandu, legea bugetului, cea mai importantă lege a anului, este adoptată în grabă, cu încălcarea normelor, fără să
Deputații PAS se îndreaptă spre Parlament
16 dec. 2020,, 22:19  
Deputații PAS se îndreaptă spre ParlamentDeputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție cu privire la faptul că deputații urmează să se întrunească la ora 22:00 la Parlament, unde ar putea fi votate politica bugetar fiscală și bugetul de stat. În cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, alesu
Grupul de lucru privind Găgăuzia sa întrunit astăzi în ședință
15 dec. 2020,, 17:20  
Grupul de lucru privind Găgăuzia s-a întrunit astăzi în ședințăGrupul de lucru privind Găgăuzia s-a întrunit astăzi în ședință. Agenda a inclus mai multe audieri pe subiecte precum realizarea Planului de Acțiuni privind dezvoltarea social-economică a unității teritoriale autonome Găgăuzia pentru perioada 2016-2019; acțiunile întreprinse de către Institutul Național de Ju
Usatîi marele absent de la una din cele mai importante ședințe a Consiliului municipal
10 dec. 2020,, 17:10  
Usatîi, marele absent de la una din cele mai importante ședințe a Consiliului municipalPrimarul de Bălți, Renato Usatîi, nu a participat la ședința Consiliului municipal Bălți, unde a fost aprobat bugetul pentru anul 2021 în lectura a doua, scrie moldova24.info Asta chiar dacă acest proiect este unul dintre cele mai importante, pentru municipiu. Tradițional, la ședință a participat viceprimarul
Furculiță despre altercațiile din Parlament Acțiunile deputaților PAS semănau cu o invazie de zombi
10 dec. 2020,, 09:10  
Furculiță despre altercațiile din Parlament: Acțiunile deputaților PAS semănau cu o invazie de zombiAltercațiile și haosul din plenul Parlamentului, pus la cale de către deputații PAS în ziua de 3 decembrie, au fost bine pregătite din timp. Despre aceasta președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a declarat la postul de televiziune REN Moldova, relatează Noi.md. Deputatul socialist susține că în ace
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 9 decembrie 2020 LIVE
9 dec. 2020,, 12:59  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 9 decembrie 2020 (LIVE)Ședința Guvernului Republicii Moldova din 9 decembrie 2020 1. Cu privire la cadre 2. Pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a compensației pentru serviciile de transport, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1413/2016 3. Pentru aprobarea proiectului de lege privind calita
Declarațiile lui Lilian Carp după ședința Parlamentului LIVE
7 dec. 2020,, 11:30  
Declarațiile lui Lilian Carp după ședința Parlamentului (LIVE)Declarațiile lui Lilian Carp după ședința Parlamentului Republicii Moldova din 7 decembrie 2020
Declarațiile lui Alexandru Jizdan după ședința Parlamentului LIVE
7 dec. 2020,, 10:45  
Declarațiile lui Alexandru Jizdan după ședința Parlamentului (LIVE)Declarațiile lui Alexandru Jizdan după ședința Parlamentului Republicii Moldova din 7 decembrie 2020
Parlamentul sar putea întruni în ședință plenară
4 dec. 2020,, 12:50  
Parlamentul s-ar putea întruni în ședință plenarăBiroul Permanent al Parlamentului s-a întrunit în ședință. Deputații din opoziție anunță că au aflat despre acest lucru în ultimul moment. Vicepreședintele Parlamentului și liderul fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari, a declarat pentru Deschide.MD că deputații nici nu au fost anunțați despre ordinea de
Deputații se întrunesc întro nouă ședință
25 noi. 2020,, 21:00  
Deputații se întrunesc într-o nouă ședințăDupă o pauză de mai bine de două luni, deputații se întrunesc deja a doua săptămînă la rînd în ședințe plenare. Proiectul Strategiei Naționale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului pentru anii 2020-2025 va fi examinat în ședințele Parlamentului din această săptămînă. Birou
Sedinta
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4038