X 

Noutăţi

Sedinta

Bursele sportivilor de performanță vor fi dublate
8 iun. 2022,, 12:36  
Bursele sportivilor de performanță vor fi dublateSportivii de performanță din țara noastră ar putea primi burse mai mari. În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au aprobat raportul pentru un proiect de lege, care prevede acest lucru, transmite Noi.md. Documentul stipulează dublarea valori
Șefa statului convoacă în ședință Consiliul Suprem de Securitate
6 iun. 2022,, 21:10  
Șefa statului convoacă în ședință Consiliul Suprem de SecuritatePreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă marți, 7 iunie, ședința Consiliului Suprem de Securitate. Potrivit Serviciului prezidențial de presă, în cadrul ședinței, instituțiile de stat abilitate vor prezenta informații despre măsurile întreprinse pentru asigurarea securității alimentare și susț
Ședința CMC sa încheiat fără rezultate
2 iun. 2022,, 12:00  
Ședința CMC s-a încheiat fără rezultateO nouă tentativă de a continua ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a eșuat, de această dată după ce președinta ședinței, consiliera PAS Zinaida Popa, a propus trimiterea la reexaminare a ordinii de zi, în care figura și proiectul privind inițierea unui referendum cu privire la fostul teren al Stadion
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 2 iunie 2022 LIVE TEXT
2 iun. 2022,, 10:00  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 2 iunie 2022 (LIVE TEXT)15:30 // Deputații examinează proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova – art.7, 9, 10, 10/1; Legea nr.64/2010 cu privire la libertatea de exprimare – art.2, 5, 6, 6/1, 28; ș.a.). 15:29 // Noul șef SIS, Alexandru Must
Parlamentul se întrunește în ședință Ce subiecte vor fi discutate
2 iun. 2022,, 07:12  
Parlamentul se întrunește în ședință. Ce subiecte vor fi discutateBiroul permanent al Parlamentului a aprobat, în cadrul ședinței de ieri, ordinea de zi pentru ședințele plenare, care urmează să se desfășoare în perioada 2-9 iunie, notează Noi.md În această perioadă, urmează să fie examinate, în lectură finală, proiectul de lege privind funcționarea în condiții de sigura
Ședința Parlamentului Ilan Șor și Marina Tauber au rămas fără imunitate LIVE TEXT
26 mai. 2022,, 15:23  
Ședința Parlamentului: Ilan Șor și Marina Tauber au rămas fără imunitate (LIVE TEXT)15:45 // Proiectul de lege pentru modificarea articolului 4 din Legea nr.1308/1997 privind prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, votat de aleșii poporului. 15:40 // Proiectul de hotărîre pentru modificarea și completarea Hotărîrii Parlamentului nr.239/2020 pentru aprobarea Strategiei
Ședința privind primul caz Stoianoglo a fost amînată pentru iunie
24 mai. 2022,, 14:20  
Ședința privind primul caz Stoianoglo a fost amînată pentru iunieȘedința preliminară în cazul lui Alexandr Stoianoglo a fost amînată pentru iunie, pe motiv că unul dintre judecători este în concediu medical, scrie newsmaker.md. Pe 24 mai urma să aibă loc o ședință prealabilă în dosarul Stoianoglo la Judecătoria Buiucani. În acest dosar, reamintim, el este acuzat de depă
Prețurile la ulei Fermierii cer convocarea Consiliului Suprem de Securitate
23 mai. 2022,, 09:30  
Prețurile la ulei: Fermierii cer convocarea Consiliului Suprem de SecuritateAsociația Forța Fermierilor solicită convocarea Consiliului Suprem de Securitate (CSS) în contextul ultimelor scumpiri pe piața uleiului vegetal. Potrivit unei declarații, acest lucru reprezintă "fie abuz de poziție dominantă al unui procesator, fie acordul de cartel din partea rețelelor mari de comerț", t
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 19 mai 2022 LIVE TEXT
19 mai. 2022,, 12:31  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 19 mai 2022 (LIVE TEXT)14:00 // Ședința parlamentului s-a încheiat. Deputații vor reveni la muncă pe 26 mai, la ora 10:00. 13:38 // Proiectul de hotărîre privind modificarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1531/1993, votat în prima lectură. 12:44 // Proiect
Deputații se întrunesc mîine în ședință plenară
18 mai. 2022,, 17:48  
Deputații se întrunesc mîine în ședință plenarăBiroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul ordinii de zi pentru următoarele ședințe plenare. Mîine deputații vor dezbate în prima lectură proiectul de lege pentru modificarea articolului 70 din Constituția Republicii Moldova. De asemenea, în prima lectură vor fi supuse
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 12 mai 2022 LIVE TEXT
12 mai. 2022,, 12:34  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 12 mai 2022 (LIVE TEXT)12:35 // Ședința Parlamentului a luat sfîrșit. 12:32 // Proiectul de hotărîre pentru modificarea Hotărîrii Parlamentului nr.117/2021 privind grupurile parlamentare de prietenie (art.3, anexa nr.1, anexa nr.2, ș.a.), votat de parlament 12:20 // Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Le
Parlamentul se va convoca în ședință plenară Ce subiecte sînt pe ordinea de zi
12 mai. 2022,, 09:00  
Parlamentul se va convoca în ședință plenară. Ce subiecte sînt pe ordinea de ziJoi, 12 mai, cu începere de la ora 10:00, va avea loc ședința plenară a Parlamentului. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a acesteia. Proiectul ordinii de zi include mai multe proiecte de lege propuse pentru lectura a doua, inclusiv proiectul de lege pentru mo
Ucraina Franţa şi Mexic solicită o reuniune joi a Consiliului de Securitate al ONU
10 mai. 2022,, 19:30  
Ucraina: Franţa şi Mexic solicită o reuniune, joi, a Consiliului de Securitate al ONUConsiliul de Securitate al ONU ar urma să organizeze joi o nouă reuniune publică cu privire la războiul Rusiei cu Ucrainei, în lumina "deteriorării continue a situaţiei umanitare", au indicat luni surse diplomatice, notează Noi.md cu referire la agerpres.ro. Solicitată de Franţa şi Mexic, această sesiune v
Comisia Unificată de Control sa reunit la Bender Ce subiecte au fost discutate
6 mai. 2022,, 06:54  
Comisia Unificată de Control s-a reunit la Bender: Ce subiecte au fost discutateLa Bender s-a desfășurat reuniunea săptămînală a Comisiei Unificate de Control cu participarea delegațiilor Republicii Moldova, Federației Ruse, regiunii transnistrene, a reprezentanților Ucrainei și Misiunii OSCE în Moldova. Au fost reluate subiectele ordinii de zi aprobate la 21 aprilie curent, ale căror
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 5 mai 2022 LIVE TEXT
5 mai. 2022,, 12:21  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 5 mai 2022 (LIVE TEXT)13:13 // Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea apiculturii; Codul contravențional), inițiativă legislativă a deputatul Vladimir Bolea, a fost votat în prima lectură. 12:59 // Proiectul de modificare a Legii privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional des
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 4 mai 2022 LIVE TEXT
4 mai. 2022,, 15:40  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 4 mai 2022 (LIVE TEXT)15:40 // Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă a unui deputat, ce prevede includerea instituțiilor publice în lista obiectivelor asupra cărora se interzice activitatea particulară de pază. 15:35 // Guvernul a aprobat hotărîrea privind modificarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrot
Se cere organizarea unei ședințe speciale a Parlamentului
29 apr. 2022,, 22:49  
Se cere organizarea unei ședințe speciale a ParlamentuluiPartidul Socialiștilor solicită organizarea unei ședințe speciale a Parlamentului la care să fie audiată conducerea statului, precum și șefii serviciilor speciale, pe subiectul asigurării securității naționale. Potrivit unui comunicat al PSRM, ședința respectivă trebuie să se încheie cu adoptarea unei Decl
Cazurile de violență în familie în atenția MAI
22 apr. 2022,, 10:15  
Cazurile de violență în familie, în atenția MAIIeri, 21 aprilie 2022, a avut loc prima ședința a Comisiei de monitorizare și analiză a cazurilor de violență în familie, soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor. Evenimentul a fost prezidat de către președintele comisiei, Secretarul de stat al MAI, Daniella Misail-Nichiti
Parlamentul se convoacă mîine în ședință
20 apr. 2022,, 17:01  
Parlamentul se convoacă mîine în ședințăProiectele de lege privind modificarea Legii bugetului de stat, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2022 vor fi examinate, în prima lectură, în cadrul ședinței plenare de joi, 21 aprilie. Astăzi, membrii Biroului permanen
Parlamentul se va convoca joi 14 aprilie în ședință plenară
13 apr. 2022,, 17:00  
Parlamentul se va convoca joi, 14 aprilie, în ședință plenarăȘedința plenară a Parlamentului va avea loc mîine, 14 aprilie, cu începere de la ora 10:00. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, astăzi, proiectul ordinii de zi a ședinței, completată cu subiectele propuse de Comisiile permanente. Deputații vor examina proiectul de lege pentru modificarea Legii cu
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 7 aprilie 2022 LIVE TEXT
7 apr. 2022,, 12:30  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 7 aprilie 2022 (LIVE TEXT)16:24 // După cîteva ore de dezbateri, proiectul de lege privind combaterea dezinformării a fost adoptat în prima lectură cu 56 de voturi. Inițiativa prevede modificarea Legii privind Serviciul de Informații și Securitate, a Legii cu privire la libertatea de exprimare, modificarea Codului contravențional, etc
A fost aprobat proiectul ordinii de zi a ședințelor plenare pentru perioada 714 aprilie
6 apr. 2022,, 18:00  
A fost aprobat proiectul ordinii de zi a ședințelor plenare pentru perioada 7-14 aprilieBiroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul ordinii de zi a ședințelor plenare pentru 7-14 aprilie 2022. În această perioadă, urmează a fi votate, în lectură finală, proiectul de lege pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 4 aprilie 2022 LIVE TEXT
4 apr. 2022,, 10:00  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 4 aprilie 2022 (LIVE TEXT)12:10 // Parlamentul Republicii Moldova a numit cei șase membri ai Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Aceștia sunt Nadejda Hriptievschi, Tatiana Răducanu, Vitalie Miron – desemnați la propuner
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 4 aprilie 2022 LIVE TEXT
4 apr. 2022,, 09:00  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 4 aprilie 2022 (LIVE TEXT)09:52 // A fost aprobată hotărîrea cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone, în sumă de 20 de milioane de euro. 09:43 // A fost aprobată hotărîrea cu privire la înființarea bustului în memoria lui Vasil
Guvernul și Parlamentul se întrunesc în ședințe iar șefa statului va susține o conferință
4 apr. 2022,, 07:12  
Guvernul și Parlamentul se întrunesc în ședințe, iar șefa statului va susține o conferințăParlamentul se va întruni, luni, 4 aprilie curent, în ședință plenară. Parlamentul va examina candidaturile membrilor în Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Tot astăzi, 4 aprilie prim-ministra N
Parlamentul se convoacă în ședință extraordinară
2 apr. 2022,, 10:15  
Parlamentul se convoacă în ședință extraordinarăBiroul Permanent al Parlamentului se convoacă astăzi în ședință extraordinară pentru a aproba ordinea de zi a ședinței plenare din 4 aprilie. Contactat de reporterul Deschide.MD, deputatul Partidului „ȘOR” și membrul Biroului Permanent, Denis Ulanov, a precizat că nu cunoaște deocamdată ordinea de zi a șed
Parlamentul se va întruni luni 4 aprilie în ședință plenară
1 apr. 2022,, 17:35  
Parlamentul se va întruni luni, 4 aprilie, în ședință plenarăParlamentul va examina candidaturile membrilor în Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi pentru lucrările plenului
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 31 martie 2022 LIVE TEXT
31 mar. 2022,, 16:30  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 31 martie 2022 (LIVE TEXT)16:30 // Octavian Armașu: Dacă vorbim de stabilitatea sectorului bancar, pînă cînd nu vedem riscuri iminente. Băncile noastre sînt suficiente de bine capitalizate ca să poată să absoarbă eventuale șocuri. La nivel macro - da, probabil că vor fi careva complicații. Noi avem comerț cu cele trei țări, avem r
Parlamentul se convoacă în ședință Ce subiecte sînt pe ordinea de zi
31 mar. 2022,, 07:21  
Parlamentul se convoacă în ședință. Ce subiecte sînt pe ordinea de ziAstăzi, va avea loc ședința plenară a Parlamentului. Biroul permanent al Legislativului a aprobat proiectul ordinii de zi, completat cu subiecte propuse de Comisiile permanente. Astfel, în cadrul ședinței de ast[zi, urmează să fie examinate în lectura a doua mai multe proiecte, printre care inițiativa legi
Parlamentul se convoacă în ședință plenară
30 mar. 2022,, 17:23  
Parlamentul se convoacă în ședință plenarăDeputații se convocă joi în ședință plenară. Biroul permanent al Legislativului a aprobat proiectul ordinii de zi, completat cu subiecte propuse de Comisiile permanente. Astfel, mîine urmează să fie examinate în lectura a doua mai multe proiecte, printre care inițiativa legislativă care prevede înăsprirea
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 30 martie 2022 LIVE TEXT
30 mar. 2022,, 15:00  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 30 martie 2022 (LIVE TEXT)15:47 // Executivul a avizat pozitiv o inițiativă legislativă privind declararea zilei de 14 februarie drept Ziua națională a lecturii. Scopul proiectului ține de promovarea culturii lecturii în rîndul populației. 15:40 // A fost aprobat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei privi
Consiliul Suprem de Securitate se va întruni miercuri în ședință
29 mar. 2022,, 16:25  
Consiliul Suprem de Securitate se va întruni miercuri în ședințăPreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă miercuri, 30 martie, ședința Consiliului Suprem de Securitate. Subiectul discuțiilor va fi combaterea corupției mari. Instituțiile de stat relevante vor prezenta informații despre măsurile întreprinse de către organele abilitate pe cazurile de combatere
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 24 martie 2022 LIVE TEXT
24 mar. 2022,, 13:00  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 24 martie 2022 (LIVE TEXT)14:52 // Ședința parlamentului s-a încheiat. Următoarea ședință este programată pentru mîine ora 10:00. 14:40 // Aleșii poporului au votat mai multe modificări la Codul contravențional al Rpublicii Moldova. 13:43 // Proiectul de lege cu privire la modificarea Codului contravențional al Republicii Moldov
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 23 martie 2022 LIVE TEXT
23 mar. 2022,, 15:00  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 23 martie 2022 (LIVE TEXT)16.05 // A fost aprobată hotărîrea cu privire la indexarea și majorarea prestațiilor sociale. 15:51 // A fost aprobată Hotărîrea cu privire la inițierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al 12-lea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldo
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 17 martie 2022 LIVE TEXT
17 mar. 2022,, 11:00  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 17 martie 2022 (LIVE TEXT)14:28 // Ședința Parlamentului s-a finalizat. 14:23 // Proiectul de lege pentru modificarea articolului 2 din Legea nr.121/2001 cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, votat în prima lectură. 14:14 // Proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (Legea n
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 16 martie 2022 LIVE TEXT
16 mar. 2022,, 12:29  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 16 martie 2022 (LIVE TEXT)12:10 // A fost aprobat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Italiene privind recunoașterea actelor de studii, semnat la Chișinău la 23 februarie 2022. 12:00 // Executivul a aprobat inițiativa privind modificarea structurii Aparatului central al Ministerului Afacerilor Externe.
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică se întrunește în ședință Ce decizii urmează
14 mar. 2022,, 15:40  
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică se întrunește în ședință. Ce decizii urmeazăComisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică se întrunește azi în ședință. Asta după ce săptămîna trecută s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de cazuri noi de COVID-19. Informația ne-a fost confirmată de șefa serviciului informare și comunicare de la Ministerul Sănătății, Elena Mudrîi,
La Parlament a avut loc o ședință în cadrul Grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia
11 mar. 2022,, 16:37  
La Parlament, a avut loc o ședință în cadrul Grupului de lucru parlamentar privind GăgăuziaLa Parlament, a avut loc o ședință în cadrul Grupului de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității unității teritoriale autonome Găgăuzia și a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia. Este prima întrunire pe această
Maia Sandu convoacă în ședință Consiliul Suprem de Securitate
11 mar. 2022,, 10:14  
Maia Sandu convoacă în ședință Consiliul Suprem de SecuritatePreședintele Maia Sandu convoacă astăzi în ședință Consiliul Suprem de Securitate, notează Noi.md. Va fi discutată situația creată în economie ca urmare a crizei regionale, a creșterii globale a prețurilor și a rupturii lanțurilor valorice globale. Instituțiile de stat relevante vor prezenta informații
Popescu a convocat o videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice
10 mar. 2022,, 07:21  
Popescu a convocat o videoconferință cu șefii misiunilor diplomaticeViceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a desfășurat o videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice moldovene în străinătate, în cadrul căreia s-a referit la necesitatea mobilizării suportului extern pentru gestionarea eficientă a fluxurilor de refugiați ajunși
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 9 martie 2022 LIVE TEXT
9 mar. 2022,, 15:00  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 9 martie 2022 (LIVE TEXT)15:49 // Natalia Gavrilița: Pensionarii nu trebuie să se îngrijoreze, indexarea pensiilor va fi realizată de la 1 aprilie curent. Mergem înainte cu toate procedurile care sînt necesare pentru a face indexarea pensiilor, așa cum am planificat. Marcel Spatari, ministrul Muncii: În acest an vom avea practic o
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 2 martie 2022 LIVE TEXT
2 mar. 2022,, 15:00  
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 2 martie 2022 (LIVE TEXT)15:40 // A fost aprobat proiectul privind funcționarea în condiții de siguranță a obiectelor de producție și a instalațiilor tehnice potențial periculoase. 15:32 // A fost aprobată proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul privind eliminarea comerţului ilicit cu produse din tutun l
Șefa MAI ședință cu reprezentanții ambasadelor UE SUA și Marii Britanii
28 feb. 2022,, 20:46  
Șefa MAI, ședință cu reprezentanții ambasadelor UE, SUA și Marii BritaniiMinistrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a avut o ședință luni, 28 februarie, cu reprezentanții ambasadelor statelor membre ale UE, SUA și Marii Britanii. Ședința a avut drept scop coordonarea cu reprezentanții ambasadelor a acțiunilor care se impun, în vederea asigurării unui nivel adecvat de răspuns, l
Război în Ucraina Deputații moldoveni se întrunesc în ședință de urgență LIVE TEXT
24 feb. 2022,, 20:10  
Război în Ucraina: Deputații moldoveni se întrunesc în ședință de urgență (LIVE TEXT)20:49 // Parlamentul a votat pentru declararea stării de urgență pentru un termen de 60 de zile (88 de voturi). 20:48 // Grosu: În aceste condiții trebuie să ne gîndim la oameni. 20:46 // Vlad Bătrîncea: Nu este momentul pentru declarații mari. Este moment să facem un apel solidar la calm, este momentul
Ministerul Justiției a demarat procesul de amendare a Codului penal și a Codului de procedură penală
23 feb. 2022,, 15:11  
Ministerul Justiției a demarat procesul de amendare a Codului penal și a Codului de procedură penalăMinisterul Justiției a organizat astăzi prima ședință de lucru privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, la care au participat reprezentanți ai Parlamentului, Procuraturii generale, Centrului Național Anticorupție, Serviciului Fiscal de Stat, judecători, avocați, dar ș
Sedința la care urmau să fie aprobate noi tarife la energia electrică amînată din nou
23 feb. 2022,, 11:52  
Sedința, la care urmau să fie aprobate noi tarife la energia electrică, amînată din nouAgenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că ședința publică preconizată pentru data de 23.02.2022 este reprogramată pentru data de 25.02.2022, ora 15:00. Aceasta este a doua amînare, după ce pe 16 februarie ședința a fost mutată pentru ziua de astăzi, transmite Noi.md cu referire la u
Zelenski a discutat cu Biden dupa ce Putin a recunoscut independenta republicilor din estul Ucrainei
21 feb. 2022,, 22:55  
Zelenski a discutat cu Biden, dupa ce Putin a recunoscut independenta republicilor din estul UcraineiPreședintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că a discutat despre cele mai recente evoluții cu președintele american Joe Biden si anume despre faptul ca Vladimir Putin a recunoscut independența republicilor din estul Ucrainei. El a anuntat acest lucru pe Twitter.
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 17 februarie 2022 LIVE TEXT
17 feb. 2022,, 15:00  
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 17 februarie 2022 (LIVE TEXT)15:32 // Proiectul de lege pentru completarea Legii nr.155/2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice (Capitolul I), votat în lectură finală. 15:30 // Proiectul de lege privind modificarea Codului vamal al Republicii Moldova nr.1149/2000 (art.20), votat în Parlament. 15:18 // Proi
Ministrul Mediului va prezenta Programul Național de Împădurire
17 feb. 2022,, 14:45  
Ministrul Mediului va prezenta Programul Național de ÎmpădurirePreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat ieri, 16 februarie, Grupul de lucru pentru pregătirea Programului Național de Împădurire, în frunte cu responsabilii de la ministerul Mediului. În cadrul ședinței de lucru, Sandu a cerut mai multe detalii despre procesul de elaborare a Programului. În ac
Parlamentul se întrunește în ședință
17 feb. 2022,, 07:42  
Parlamentul se întrunește în ședințăBiroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul ordinii de zi a ședințelor plenare pentru 17-25 februarie 2022, notează NOi.md În această perioadă, deputații vor examina mai multe proiecte de hotărîre – privind numirea în funcție a președintelui Consiliului Concurenței; privin
Sedinta
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028