Ultimele zile ale Moldovei. De cine și de ce e subminată statalitatea moldovenească

Moartea limbii conduce la moartea poporului. Un adevăr binecunoscut și un test încercat. Aplicat moldovenilor, rezultatul acestui test pare ambiguu. În cazul nostru a fost supusă lichidării doar denumirea limbii, nu și limba ca atare. Posibila dispariție a Moldovei și a moldovenilor este, însă, o consecință a unei afecțiuni mai complexe - moartea culturală, pierderea voinței și dorinței moldovenilor de a continua să se considere parte a națiunii moldovenești.

Dispariția numelui limbii, ca unul dintre puținele semne distinctive ale identității noastre, chiar dacă pare o ipoteză exagerată, înseamnă - în stare de paralizie culturală - moartea limbii însăși . "Dispariția fizică a unei națiuni poate fi abordată, - după cum susține savantul sârb Časlav Koprivica, - în două moduri: fie națiunea va fi distrusă cu forța de un agresor extern, fie se va epuiza voința de autoreproducere, ceea ce se întâmplă dacă piere sentimentul valorii propriei identități.

Moare limba, moare și națiunea. Dacă limba este remodelată, - indiferent cum, în mod natural sau artificial - națiunea suferă și ea schimbări, deoarece aparatul său conceptual, conștiința de sine și identitatea sunt schimbate”.

Faptul că limba noastră va fi păstrată "sub acoperirea" limbii române nu ne aduce, o spunem fără răutate și invidie, prea multă consolare. Din păcate, România nu ne poate da cuvântul de onoare că va păstra limba moldovenească sub învelitoarea limbii române, fiind sortită ea însăși să se dizolve în "pandemoniul babilonian" al UE. Peste un sfert de secol, în țara vecină vor locui doar 14,5 milioane de români, adică cu 5 milioane mai puțini decât acum. Pronosticurile susțin că România va fi rapid depopulată.

Totuși, vremea noastră se apropie de sfârșit, statul moldovenesc și poporul moldovenesc sunt, oare, în pragul dispariției? În afară de cetățenii de rând, există un număr foarte mic de savanți, experți și politicieni, care pun la îndoială acest fapt. Schimbarea ilegală a denumirii limbii de stat din moldovenească în română în 2013 a jucat un rol important în obștescul ei sfârșit, când cetățeni români, membri ai Curții Constituționale a Republicii Moldova, fiind în conflict de interese, au decis că o simplă hotărâre parlamentară primează asupra Constituției. Motivul politic al acestei nelegiuiri a fost ascuns îndărătul unor criterii științifice și al unor fabulații constituționale.

Cine va fi responsabil, dacă Moldova va dispărea de pe harta Europei? Bineînțeles, în primul rând noi, moldovenii, sau mai bine zis, elita noastră. Dar nu doar, propriu-zis, elita care și-a trădat poporul. Se impun mai mulți factori agresivi interni și externi, care ne subminează statalitatea, identitatea, voința noastră de autodeterminare, altfel spus, credința noastră în ceea ce suntem, așa cum am fost botezați atunci când am apărut în lume cu pașaportul nostru filosofico-religios, codul nostru cultural, balada "Miorița", care a fost elaborată în secolul XIII, cu două secole înainte de fondarea statului nostru.

Poate cel mai dăunător dintre acești factori este lenea noastră spirituală, refuzul nostru de a lupta pentru idealurile noastre naționale. Păcatul originar al națiunii noastre este serviabilitatea de a ne trăda esența etnică. Înțeleptul Ion Druță spunea că această înclinație vicioasă poate fi lămurită istoric, dar la ce ne poate folosi această explicație... El a avertizat în mod expres într-una din lucrările sale că moldovenii nici măcar nu vor observa amenințarea contra principalelor lor valori și simboluri: dacă "Clopotnița" noastră ar lua foc, puțini ar sări să o salveze. De fapt, așa și s-a întâmplat: câți moldoveni au ieșit să protesteze în Piața Marii Adunări Naționale ori pe aiurea, atunci când Curtea Constituțională a scuipat public pe limba moldovenească, care, așa cum ni se părea nouă, fusese fixată în Constituție pentru secole?

La fel de grav și de nociv ca acest factor intern este factorul extern - unionismul - care acționează de multă vreme ca o ploaie acidă asupra spiritului moldovenesc.

Unionismul e un curent politic bazat pe ideea de comuniune istorică, culturală și etnică între popoarele Moldovei și României. De la apariția noului stat moldovenesc, sau, mai bine zis, de la renașterea acestuia în 1991, grupuri consacrate ideologic unionismului sub forma unor entități culturale, ONG-uri și partide politice, fie din România, fie de la noi, au revendicat existența Moldovei ca stat independent, autonom și entitate etnică. Cu puțin peste 10 ani în urmă, în 2013, elita politică românească a articulat în cele din urmă aceste revendicări sub forma declarației “diplomatice” de unire a președintelui Traian Băsescu, care a afirmat că "al treilea "proiect fundamental" al României, după aderarea la NATO și la UE, "ar trebui să fie unificarea cu Republica Moldova". Până atunci, în 2005, Băsescu a prezentat "un plan de unire a României cu Republica Moldova înainte de preconizata aderare a României la UE". Vorbind de "opțiunea celor două Germanii", Băsescu a spus că "România este singura țară, singura națiune care a rămas divizată după reunificarea Germaniei, iar Unirea se va face în interiorul Uniunii Europene".

Acestea sunt, cum se vede, singurele declarații pe față ale României privind necesitatea dispariției Republicii Moldova ca stat și unicele, care indică existența unui plan al guvernanților români, despre care se știe doar din gura unui unionist înflăcărat, Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului, care a argumentat bugetul tuturor măsurilor de unificare - circa 200 de miliarde de euro, calculat pentru 10 ani - durata procesului.

O nouă etapă de impulsionare a unionismului este legată de integrarea României în UE după 2007. Dacă mai devreme accentul unionismului era pus pe componentele ideologice și geopolitice, acum el este deplasat pe oportunitatea de a deveni parte a lumii europene și prospere. Moldovenii sunt ademeniți cu salarii mari, cu pensii și alte beneficii sociale. Argumentele experților sunt de înțeles, desigur, și uneori de necontestat, dar un om obișnuit nu este capabil să gândească ca un politician sau ca un expert, el nu este fascinat de planuri globale, din care nu poate obține câștig imediat. Ce interes concret poate avea el să participe la proiecte atât de grandioase și de neînțeles precum unificarea a două state? Dacă un om simplu își poate ghici norocul în acest vis eroic, dați-i-l acum și în așa fel, încât să fie palpabil. Doar o amenințare tehnogenică sau militară puternică poate face un om simplu să renunțe pentru o vreme la modul său de gândire și să-l determine la o alegere nonconformistă. Un moldovean nu va risca să rămână fără bonusurile sale obișnuite: de ce ar pleda pentru unificarea celor două țări, când se poate bucura alternativ, având două buletine de identitate, atât de beneficiile Moldovei, cât și de cele ale României. Pe de altă parte, nu trebuie să ne așteptăm ca un individ aparte să simtă compasiune pentru dispariția poporului său, chiar dacă aceasta se întâmplă sub ochii lui.

Poate economia României să înghită, sau mai bine zis să întrețină noua regiune moldovenească, în cazul în care aceasta va fi unită sau anexată fără Transnistria chiar? Unioniștii evită, de regulă, să răspundă la această importantă întrebare pragmatică. Între timp, după intrarea în UE, economia tradițională a României s-a prăbușit. Au falimentat fabricile, uzinele și industriile de prelucrare, ce aduceau altădată faima țării, care a reușit să-și plătească până în 1989 toate datoriile față de Occident. Pensia medie și salariul mediu sunt mai mari decât în Republica Moldova, 260 de euro și, respectiv, 600 de euro, dar cu greu pot asigura o viață lipsită de griji la un cost lunar de 504 euro. Șomajul este mai mare decât în Moldova. Da, în general, apartenența la UE a stimulat creșterea economiei românești, dar putem bănui că de aceste beneficii se bucură doar clasele privilegiate. Nu degeaba aproximativ 20 la sută dintre românii apți de muncă au părăsit țara după aderarea la UE. Dacă întreținerea Moldovei anexate, pardon, unite, costă într-adevăr România cel puțin 10 miliarde de euro pe an, este puțin probabil că Bucureștiul va cuteza să facă acest pas de unul singur, fără ajutor extern, având cheltuieli anuale de 20,5 miliarde de euro și un deficit de 5 la sută a bugetului de stat. Și datoria externă ar trebui să fie rambursată cât de cât, atunci când ea reprezintă aproape jumătate din PIB-ul României.

Planul Belkovski funcționează

Planul Unirii funcționează în ciuda slăbiciunilor, dificultăților și îndoielilor pe care le au unioniștii de pe ambele maluri ale Prutului. Acum acesta e coordonat nemijlocit, judecând după caracterul acțiunilor și declarațiilor deschise, de Iurie Ciocan, fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, care are mandatul partidului puterii din România, PSD (Partidul Social Democrat) și al partidului extraparlamentar din Republica Moldova, PSDE (Partidul Social Democrat European - fostul Partid Democrat al lui Plahotniuc). Obiectivul nr.1 al acestui mandat este de astrângelaolaltă partidele unioniste moldovenești dispersate. "Fiecare român, indiferent unde s-ar afla, simte o apartenență necondiționată la viziunea și sacrificiul strămoșilor noștri, care au creat România modernă, patria tuturor românilor", a declarat recent Ciocan, președintele filialei Partidului Social Democrat din România, care își desfășoară activitatea în Republica Moldova în pofida legii.

"Accidental", planul de deznaționalizare a Republicii Moldova a fost anunțat public, cine-și mai amintește, încă în 2004 la București de către Stanislav Belkovski, directorul unui ONG rusesc - Institutul moscovit de Strategie Națională - și a fost numit "Planul Belkovski". Conform acestui plan, transferul Basarabiei către România cu recunoașterea simultană a dreptului Transnistriei la autodeterminare este în interesul tuturor popoarelor din regiune. Apropo, de aici își trage rădăcinile poziția unor fruntași PAS privind integrarea europeană, și anume că Moldova poate intra în UE nu in corpore, ci pe părți: mai întâi Moldova fără raioanele din stânga Nistrului, iar apoi (cine știe?) - Transnistria. Aderarea Basarabiei după modelul reunificării Germaniei de Vest și de Est ar da un impuls enorm dezvoltării țării și ar permite de fapt României să depășească depresia națională în care se află astăzi, cred unioniștii de la Chișinău și București.

La 22 martie 2023 președinta Maia Sandu a promulgat o lege care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Cu o săptămână mai devreme, parlamentul votase în lectură finală un proiect de lege în care sintagma "limba moldovenească" din Constituție a fost înlocuită cu "limba română". Potrivit unui mod ciudat de abordare, cu susul în jos, Sandu a declarat că acei care timp de decenii au susținut că cetățenii moldoveni vorbesc moldovenește, nu românește, au avut un singur scop: "să ne dezbine". Potrivit unui sondaj realizat de iDdata, un serviciu sociologic apropiat de guvernare, 52,8 la sută dintre moldoveni au avut o atitudine pozitivă față de introducerea termenului "limba română" în legislația moldovenească. A crescut și numărul cetățenilor moldoveni care se identifică drept români. Dacă înainte de 2014, conform recensământului, acesta fluctua în jurul valorii de 7,0 la sută în prezent diferite sondaje sociologice indică uneori o cifră de 30 la sută. Faptul că simpatizanții unioniști nu susțin partidele unioniste înseamnă doar că nu a apărut încă un lider recunoscut, în stare să coaguleze unioniștii și partidele incapabile să formeze un front unit.

Datele prezentate mai sus atestă un proces profund de transformare a identității naționale din cea moldovenească în cea românească, care nu are o justificare istorică temeinică (https://www.moldovenii.md/md/section/475). Dezvoltarea sistematică a acestui proces în ultimele două decenii arată că respectivul are un caracter de lungă durată și este unul dintre factorii de maximă importanță în analiza proceselor politice din regiune.

Influența crescândă a unionismului în Moldova se manifestă, în primul rând, la toate nivelele sistemului educațional. Susținătorii ideilor pan-românești, care sunt deosebit de numeroși, mai ales, în rândul intelectualității naționale, contestă ideile de conservare a identității naționale moldovenești (ideile moldovenismului), categorisindu-le drept provinciale și sălbatice, rădăcinile cărora s-ar trage nu din antichitate, ci din stalinism, contribuind astfel la formarea unui complex de inferioritate în rândul celor care se consideră moldoveni.

O încercare a guvernului Andrei Sangheli în anul 1995 de a introduce cursuri universitare de istorie și limbă moldovenească a fost zădărnicită de președintele Mircea Snegur și de protestele unioniștilor. Sub presiunea CEDO, înregistrarea oficială a "Mitropoliei Basarabiei" a Bisericii Ortodoxe Române, care fusese blocată de autorități încă de la sfârșitul anilor '90, a avut loc, totuși, în 2002. Demonstrațiile masive ale unioniștilor, combinate cu presiunea externă din partea UE și a SUA, au contribuit la eșecul "Planului Kozak" în 2003, care prevedea federalizarea Republicii Moldova, susținută, de altfel, de Occident la acea vreme. Sub presiunea CEDO nu a intrat în vigoare interdicția pentru persoanele cu dublă cetățenie, introdusă în 2008, de a ocupa funcții publice, inclusiv funcții parlamentare.

Susținerea la nivel de stat a unora dintre tezele cheie ale unioniștilor, cum ar fi studierea Istoriei românilor și a limbii române, precum și recunoașterea statutului limbii române, ca limbă de stat, înseamnă legitimarea de facto a acestora în politicile publice.

În general, politicile României față de Republica Moldova sunt concepute pe termen lung. În primul rând, moldovenilor li se acordă cetățenie română, deși acest proces devine foarte costisitor, fiind lăsat acum în seama "businessului pașapoartelor". Numărul moldovenilor care votează la alegerile din România este, de asemenea, în creștere. În fiecare an, România alocă subvenții pentru admiterea tinerilor moldoveni, în principal studenți, de la 4 la 6 mii de locuri anual, salvând de la faliment propriul sistem de educație. Studierea în universitățile românești capătă caracter de masă, absolvenții "basarabeni" sunt larg reprezentați în diverse sfere ale vieții publice din Republica Moldova, considerând drept o datorie implementarea principiilor unionismului. Un rol important în acest proces îl are Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care acordă asistență financiară presei și organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), ce consimt abordările pan-românești în probleme istorice, etnopolitice și lingvistice.

România joacă un rol tot mai important în economia Republicii Moldova. În 2010 Bucureștiul a acordat Chișinăului un împrumut de 100 de milioane de euro fără dobândă, iar în 2015 - 150 de milioane de euro. În ultimii 20 de ani, ponderea României în exporturile moldovenești a crescut semnificativ, de la 7 la sută în 2000 la 33 la sută în 2023.

A fost construit gazoductul transfrontalier Iași - Ungheni, care urmează să fie extins până la Chișinău. România este percepută de conducerea Republicii Moldova ca un lobbyist al intereselor sale în UE. Imaginea UE este folosită în mod activ de unioniști: ideea integrării europene nu contravine scopului principal, ci îl "înnobilează" în percepția unei părți semnificative a societății. Din punctul de vedere al ideologilor unioniști, aderarea la UE nu trebuie neapărat să anticipeze Unirea. Dimpotrivă, mulți analiști politici români consideră că unirea cu România ar putea fi o cale de aderare la UE. Maia Sandu și-a declarat disponibilitatea de a vota Unirea, mândră de identitatea sa națională românească, în timp ce deține atât cetățenia moldovenească, cât și cea română. Este adevărat, că la momentul când a făcut această declarație, ea nu era încă președinte al Republicii Moldova.

Piedicile din calea unionismului

De fapt, nu există un răspuns univoc la întrebarea dacă elita românească ar dori cu adevărat unirea cu Republica Moldova, precum și dacă elita moldovenească pledează necondiționat pentru Unire. În primul rând, această întrebare nu a figurat niciodată și nicăieri pe agendele organizațiilor internaționale, a căror competență cuprinde dezbaterea problemei extrem de dificile privind schimbarea frontierelor statale existente, aprobate de comunitatea internațională. Și nici nu s-a atestat vreo discuție oficială în această temă între reprezentanții elitelor moldovenești și românești. În al doilea rând, oricât de înduioșătoare ar părea declarațiile liderilor țărilor noastre, culminând cu expresiile naționaliste de tipul “să ne ținem de neamuri" și “sângele apă nu se face”, pentru elita românească unificarea este o mare durere de cap, iar pentru elita moldovenească pierderile sunt și mai dramatice - locuri garantate la troaca puterii.

Există, fără îndoială, factori puternici, care inhibă Unirea. E dificil de a justifica retorica privind "cele două state românești" și "țară divizată" din cauza faptului, că majoritatea absolută a populației moldovenești - cel puțin 70 la sută- are o identitate națională moldovenească, nu românească. Să considerăm că acesta este primul și principalul factor de descurajare a Unirii.

Doar Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, a participat la 24 ianuarie curent la ceremonia de depunere de flori, organizată de Ambasada României în Republica Moldova la bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Chișinău, cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor Române. Nici Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, nici premierul Dorin Recean nu au ținut discursuri publice despre unificare.

Niciun partid moldovenesc, îndrituit cu deplina putere în stat, nu a declarat vreodată în mod deschis necesitatea unificării. În pofida flirtului periculos cu Bucureștiul, actualii guvernanți PAS dau dovadă și ei fie de precauție respectuoasă, fie de viclenie, când vine vorba de Unire, subliniind de fiecare dată că problema ar trebui să fie decisă de către popor în cadrul unui referendum. Acesta este cel de-al doilea factor.

Unionismul nu este acceptat în Transnistria, Găgăuzia, precum și în zonele din Republica Moldova cu o pondere mare de minorități naționale. Unirea cu România ar face imposibilă rezolvarea conflictului transnistrean și ar oferi Găgăuziei posibilitatea de a realiza condiția stabilită prin lege conform căreia "în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul găgăuz are dreptul la autodeterminare externă" (Legea privind statutul special..., 1995). Acesta este cel de-al treilea factor.

Statele lumii puternice și influente nu par să fie interesate de unificare. Puține dintre ele își declară deschis poziția în această privință. Poziția Rusiei, bunăoară, este evidentă, în timp ce poziția Ucrainei este necunoscută. Aliații NATO și UE ai României, deși nu critică Bucureștiul pentru demersurile sale unioniste, nu îl sprijină în problema unificării, rămânând fideli principiilor lor de politică externă: după ce au susținut independența Kosovo în 2008, principalele țări occidentale au exclus, totuși, bazându-se pe indicii naționale, posibilitatea unificării acestuia cu Albania. Acesta este cel de-al patrulea factor.

Unioniștii au poziții slabe în mediul de afaceri, deși statul moldovean a devenit aproape o anexă a sectorului bancar, o caracatiță financiară manipulată de străini, printre care oamenii de afaceri din România nu ar fi pe ultimul loc. Recent, o cetățeană româncă a fost numită în fruntea Băncii Naționale a Moldovei. Cu toate acestea, marile personalități din mediul de afaceri moldovean nu au pledat niciodată pentru Unire și din cauză că această opțiune le-ar fi subminat statutul social și l-ar fi "dizolvat" în tumultul românesc. De altfel, poate părea ciudat, dar printre oamenii bogați există mulți patrioți sinceri ai Republicii Moldova, care își dezvoltă țara și cred în viitorul ei. Și acesta este, în cele din urmă, al cincilea factor important care frânează unificarea.

Prezența acestor factori de descurajare nu poate însă opri creșterea sentimentelor pro-românești în Republica Moldova și influența României asupra societății moldovenești, care a crescut semnificativ de la declanșarea ostilităților din Ucraina. Astfel, o nouă realitate politică se conturează pe ambele maluri ale Prutului. Experiența arată că unioniștii păstrează un mare potențial politic în raport cu puterea de la Chișinău, fie că la cârma țării se află stânga sau dreapta politică. Influența crescândă a României contribuie la creșterea încrederii unioniștilor în forța lor și limitează reacția autorităților noastre la încăpățânarea și tupeul acestora, care uneori trec de linia roșie a defensivei constituționale. Agenda politică a unioniștilor devine tot mai importantă: ideile de unificare pot fi exprimate din ce în ce mai explicit, fără teama de sancțiuni din partea guvernului moldovean și a forțelor de ordine. Tot mai multe mijloace de informare românești, inclusiv posturi de televiziune, pătrund pe piața media din Republica Moldova.

Atitudinea curentă a autorităților moldovenești față de Unire nu creează condiții pentru suspendarea procesului de dezvoltare a transformărilor etnice, care în viitorul apropiat poate conduce la dispariția statalității moldovenești. Autoritățile și o parte a elitelor nu vor să observe, sau subestimează schimbările care au loc, ori, cel mai probabil, pur și simplu le ignoră cu perfidie. Este naiv și neprofesionist să crezi că este posibil să obții rezultate prin influențarea procesului etnopolitic cu instrumentele tradiționale, cum ar fi resursele administrative, financiare și informaționale. Dimpotrivă, o astfel de abordare favorizează formarea unui segment necontrolat de stat al vieții socio-politice, al cărui potențial crește ca pe drojdii. Dezvoltarea în continuare a acestor tendințe poate fi evaluată ca o subversiune politică, care sporește semnificativ instabilitatea și polarizarea societății moldovenești.

Cine are nevoie de Moldova?

Mi-ar fi destul de greu, cred, să răspund la întrebarea, dacă gândurile mele înșiruite aici, ar fi un apel la luptă în apărarea moldovenilor și a Moldovei. Deplâng trecerea în neființă a poporului meu sau schițez un raport echidistant despre starea de fapt? Merită oare să te omori atâta pentru dispariția "firească" a unui etnos banal cu o istorie banală? La urma urmei, exact atunci, când apare o națiune, începe și numărătoarea inversă a existenței ei.

Nu suntem, de bună seamă, nici popor “ales”, nici “nemuritor”, așa cum se cred, motivat sau nu, rușii, americanii și alte națiuni "mari"... Nu noi am fost acei, care au pornit primul sau al doilea război mondial, nu noi le-am câștigat, nu noi am fost primii care au zburat în cosmos și pe Lună și nu noi am creat bomba atomică, pentru a o arunca apoi peste semenii noștri. Nici Nikola Tesla și nici creatorul “Teslei” nu s-au născut la Risipeni. De ce ne-am dori atunci o atitudine specială față de Moldova și față de moldoveni? Din fericire, în elita moldovenească aflată acum în proces de resetare, există politicieni și partide politice influente, care ar putea să răspundă pozitiv la această întrebare.

E mare grădina Domnului și e loc acolo pentru toată suflarea, dar, după cum știm, în fața lui nu prea contează culoarea pielii și limba. De ce-ar trebui un om modern să-și îmbâcsească creierul cu utopii naționale? Oare nu-i sunt suficiente grijile legate de apartament, de automobil, de o vacanță cu litoral însorit, adică de pâinea cea de toate zilele, unsă nițel cu unt? Oare nu e mai important ajutorul financiar acordat de România grădinițelor de copii din Moldova, decât denumirea limbii, în care copilașii își declamă colindele? Ce este mai bine: să fii liber sau sătul? - ne întreabă, alegoric, unioniștii în ultima vreme, îndemnând la Unire. Lumea civilizată pare să fi răspuns deja la această întrebare.

Ce înseamnă noțiunea de patrie pentru un moldovean modern crescut în atmosferă de cosmopolitism? Ce înseamnă acest concept astăzi pentru orice locuitor al planetei, când amenințarea nucleară e literalmente după ușă, iar cel mai important lucru pentru pământeni a devenit supraviețuirea celulei umane, conservarea speciei umane, și nu a neamurilor ei de tot felul? Câți dintre noi o vor înțelege corect pe țăranca noastră, devenită asistent social prin părțile Milanului, care urmărind cu brațele încrucișate la piept, cum se descărcă din microbuz bunătățile din Cahulul natal, șoptește cu jale: "Când simt aceste mirozne, mi se oprește un nod în gât..."? Cum să raportezi acest nod la globalismul victorios, sau la iminentul apus nuclear al planetei? Doar că, până la urmă, contează mult, cum se stinge un om ori o națiune, pentru că ceea ce rămâne este memoria. Horboțica și culorile acelei amintiri, adică informațiile, sunt întotdeauna importante pentru restul lumii. Tot ce trebuie să facă o celulă pentru a ieși învingătoare din fatala bătălie cu timpul este să devină eternă sau să transmită toate informația celulei următoare.

Este loc pentru existența întregului, lumii și există sens pentru existența unei felii, unui fragment, a unui etnos, popor. E vorba de ideea sau ideile care ne leagă pe noi, indivizii separați într-o singură națiune. Oamenii de știință susțin că sensurile sunt centrul de cristalizare a unei națiuni în momentul apariției sale, pentru a dezvolta și justifica criteriile imperativelor morale și etice ale unui anumit popor, regulile de comportament și de comunicare în interiorul și în afara comunității sale, pentru a determina ce este bun și ce este prost, ce este bine și ce este rău, ce este acceptabil și ce nu este... Semnificațiile sunt sursa de elaborare a valorilor unui popor. Suntem uniți în jurul codrilor și podgoriilor noastre, al Nistrului și Prutului, al Orheiului Vechi și Țîpovei, al Mănăstirii Căpriana și Catedralei Mitropolitane din Chișinău, al profunzimii și metaforei lui Ion Druță și Alexei Mateevici, al originalității muzicii "Lăutarilor" și valsurilor marca Eugen Doga. Ne identificăm cu codul genetic al "Mioriței" și suntem înnobilați de amintirea puternicului stat medieval al Moldovei, care a devenit o barieră în calea expansiunii Imperiului Otoman, precum și de figura istorică a domnitorului Ștefan cel Mare. Moldovenii sunt un popor. Suntem autosuficienți chiar și în decadența noastră provizorie.

Răspunsul la întrebarea, de ce lumea și, cu atât mai mult, de ce locuitorii acestui ținut ar avea nevoie de o țară ca Moldova și de un popor ca cel moldovenesc, îl găsim la patronii noștri spirituali, răspuns tălmăcit în limbajul accesibil al operelor lui Ion Druță și ale învățătorului său Ion Creangă. Scriitorii și profeții noștri, într-o singură persoană, ne-au sugerat care ar fi sensul unor comunități rurale fără sens la prima vedere, mici ca importanță demografică și, prin urmare, complet lipsite de apărare, precum sunt Humuleștii ("Amintiri din copilărie") sau Ocolina ("Biserica Albă"), localități din care e alcătuit preponderent micul nostru neam. Ideea este de a ne păstra mediul moral, depozitarul adevăratelor valori umane și religioase, din care izvorăște energia spirituală vie a planetei noastre, ce asigură continuitatea vieții. Veți spune, că e o explicație prea stufoasă, cu noțiuni prea complicate, nu-i așa? Dar oare noi, oamenii, am fost făcuți doar pentru a fertiliza pământul? Nu a existat ceva transcendent în ideea de creație umană, dincolo de ceea ce ne putem imagina? Aici, cred că e momentul să parafrazăm cuvintele înaripate, rostite de personajul unui film celebru: acum un miliard de ani ne-a fost dăruită viața; suntem siguri, că știm ce să facem cu ea?

Valeriu Reniță

Foto Alex Dimitrov